Sa incepem, eu am aproape 17 si iubitul meu aproape 19. Ne cunoastem de aproape 2 ani si suntem impreuna de vreo 15 luni. Ne iubim enorm de mult, am face orice unul pentru celalalt, peste 2 ani avem deja planuit sa locuim impreuna la facultate, iar mai apoi sa avem o casnicie si dupa copilasul nostru :3 Doar ca uneori parca nu stiu sa il apreciez pentru ceea ce face pentru mine Mereu m-a acceptat asa cum sunt, m-a ajutat mereu, mi-a fost alaturi mereu. Iar eu la fel, am incercat sa il protejez de cei rai, de persoanele care ne voi raul deoarece daca el ar suferi eu la fel as suferi Este totul pentru mine, si nu, nu este o relatie adolescentina asa cum considera mare parte din persoane, e o relatie 101% adevarata si avem o gandire destul de matura. In ultimul timp incepusem sa avem tot felul de certuri din niste nimicuri...ne certam numai din porcarii...iar pana zilele acestea cand am decis sa vorbim despre asta si sa dam amandoi unul de la celalalt sa evitam tot felul de porcarii care nu-si au rostul si sa incepem sa facem multe lucruri cum faceam inainte impreuna. Avem destula incredere si comunicare in relatia noastra, stim sa rezolvam problemele noastre impreuna si suntem destul de constienti ca sa ajungem la o despartire din cauza unei prostii ar fi chiar penibil. Adica sa arunci la gunoi o relatie de asa lunga durata doar pentru o mica cearta? Nu avem totusi 12 ani sa facem asta. Si sfatul pe care vi-l cer este, daca ar trebui sa punem in practica ceva ce nu am facut pana acum totusi? :3 Adica acum ne intelegem foarte bine, si chiar am intra amandoi in depresie daca noi n-am mai fii impreuna Cel mai bun raspuns primeste funda :33

Daca consideri ca 15 luni inseamna o perioada lunga gresesti profund. In general se considera ca se instaleaza rutina si incepe sa-si faca loc monotonia si indiferenta dupa o relatie de 3-5 ani. Daca vei reveni cu intrebarea ta exact in aceasta forma peste vreo 4 ani promit sa-ti dau un raspuns concret. Pana atunci va doresc o "convietuire" placuta si fericita si multa sanatate.

Incercati sa faceti piata impreuna.

Este o relatie 101%, dar tot o relatie adolescentina ramane, care firesc intr-o zi se va termina, acum depinde cine se va desprinde primul. Ulterior tot firesc vei vedea si acest aspect.

Beneficiul obtinut va fi experienta.

Incercati un fel de compromis

Sa discutati problemele pe care le aveti, sa ajungeti la o intelegere, astfel incat relatia voastra sa fie frumoasa si fara certuri.

Esti tu asa sigur totusi? Dupa cum se vede n-ai mai auzit de o relatie din adolescenta care sa se termine cu o casnicie fericita. Firesc? Unde scrie asta? Ai calatorit in viitor de spui asemenea lucruri? Numai Dumnezeu stie ce se va intampla, si daca e vorba sa ne desparta ceva, cu siguranta va fi doar moartea. Cand am cerut sfatul, nu v-am cerut parerea daca e o relatie trecatoare sau e o iubire adevarata. V-am cerut cu totul altceva si dupa cum se vede nu ati fost in stare sa raspundeti cu certitudine la intrebare. Sau ce? Daca suntem adolescenti nu exista iubirea adevarata sau care-i treaba? Sunt persoane pe lumea asta care au norocul sa vina mai repede jumatatea lor decat altele sau chiar persoane care au peste 90 ani si nu a intalnit pe nimeni. De fapt, majoritatea persoanelor critica aia aia aia, dar critica fara sa cunoasca. Stiu cateva persoane chiar in orasul meu, exemplu parintii prietenului meu, au relatie de cand aveau 16 ani si au peste 40 ani si tot impreuna sunt si fericiti. Alt exemplu de un cuplu tot asa adolescentin au 4 ani impreuna, sau totusi chiar sora mea care are 23 ani de ani si are o relatie de 5 ani. Asa ca sa fim seriosi, nu inseamna ca daca majoritatea nu trec prin asta nu trece nimeni

Off ce frumos visatii. va ador vise placute

Eu sincer nu pricep care e intrebarea ta... daca e ok sa faceti compromisuri?