Bună seara! Am 20, aproape 21 de ani si sunt fata. Nu mai am putere, nici nu am cu cine sa vorbesc sa cer o părere, părinții sunt divorțați de cand eram mică și s au recăsătorit și nu ține legatura nici cu mine nici cu frații mei. Cu frații mei vorbesc dar nu prea sunt pricepuți la probleme în dragoste. Fiind studenta, am o situație financiara limitata și nu mi-as permite sa merg la un psiholog.
Am o problema mare în relația cu iubitul/logodnic pentru ca ma cerut în căsătorie. Suntem împreună de 3 ani deja. Ne-am cunoscut in liceu, era mai mare cu un an decât mine, era pe profil de teologie iar eu Filologie. Eu din clasa a 9-a am trăit cu mama și soțul ei pana am devenit majora, de nevoie, nu aveam la cine sa stau si eram in grija mamei. Am fost traumatizata rău de ei doi, zici ca nu eram copilul ei, iar eu mereu trebuia sa tac altfel ma amenința ca o sa ma ia ambulanta dacă încerc sa zic ceva. În fine. După 5 luni de relație, m-am mutat cu prietenul meu, la Sf de clasa a 11 a deși aveam 18 ani. Nu aveam nici un ban, aveam o bursa de merit și atât. El terminase deja liceul atunci și a început sa muncească și practic cam totul achita el. Fiind traumatizata, nu știam cum sa ma comport cu el, plângeam din orice, ma supărăm din nimic dar el era acolo lângă mine. După o perioada am realizat ca exageram mult, însă el deja parca se schimbase ușor, a devenit mai rece ceea ce ma deranja. Ii spuneam însă el spunea ca exagerez deși nu era asa, probabil se obișnuise cu începutul. Eu m-am comportat afectuos cu el ca de obicei, insa el a inceput sa stea pe telefon mult timp, se mai juca, se uita la filme si pe yt la chestii ce tinea de hobby-uri. Și asa au început certurile din cauza faptului ca s-a obișnuit cu telefonul și nu petreceam timp împreună decât foarte puțin. Au început certurile, vorbe aruncate și apoi ne impacam și tot continua sa facă așa. Am ajuns sa dormim și separat din cauza certurilor și spunea dacă nu îți convine ce fac lasă mă așa. Când erau certuri erau vorbe grele aruncate. A prins o dependenta de telefon efectiv, de la schimbat și pe el ca om. Inainte de a avea aceasta dependenta profunda de telefon, m-a cerut în căsătorie, practic la aproape un an de relație.Cu trecerea timpului s-a agravat foarte tare, nu vorbeam zile deși stăteam în aceeași camera, dacă ii spuneam de ceea ce ma deranjează, evita, ignora. Dependenta asta la făcut sa și schimbe și comportamentul. Voiam sa petrecem timp împreună puțin, sa ieșim afara, ieșeam foarte rar, prefera sa se uite ca obsedatul in telefon. Când ii ziceam de comportamentul sau, dădea vina pe mine cică dacă cauți cearta, eu ii spuneam ca, eu ți am spus de mai multe ori ce ma deranjează iar tu ma ignorai, îmi spuneai lasă mă asa cum sunt și asa mai departe. Vorbe care ma dureau. În loc sa se fi controlat cu statul pe telefon, sa caute o soluție, evita, și ne certam mereu. Mă făcea cicălitoare și ca îl bat la cap mereu. A început sa ma neglijeze foarte tare, și din punct de vedere sexual, nu era asa cum trebuia, uneori voia sa îl satisfac eu iar el pe mine nu. Mereu dădea vina pe mine pentru acțiunile sale. Când ne am mutat în orașul în care am început facultatea, a plecat la tatăl sau sa muncească în afara pentru doua luni apoi a plecat peste vreo doua luni iar și apoi s-a stabilit acasă, în acest timp totul s-a schimbat, era alături de mine când era acasă, era mai atent. Însă după când s-a stabilit de tot acasă, iar au început aceleași certuri și același comportament. Făcea promisiuni când ne impacam și apoi peste vreo doua zile făcea la fel. Așa a fost mai mereu, vorbe aruncate fără rost, dădea vina pe mine, certuri din ce în ce mai mari de n am mai putut sa rezist. Mereu am explicat frumos, am spus ca ar trebui sa nu se mai repete motivul certurilor și sa fim mereu uniți căci dacă stam separați, nu ne vorbim, nimic nu se rezolva. Trebuie sa se înțeleagă problema și sa o remediem intr-un fel. Dar de unde, iar promisiuni iar apoi iar aceleași lucruri se repeta, de fapt el nu a înțeles nimic niciodată. Într-adevăr, din punct de vedere financiar m-a susținut mereu, voia sa ma concentrez pe studiu nu sa muncesc, bursa este rodul muncii mele. Nu mi permitea sa muncesc. Însă mereu spune ca el ma ajuta financiar, se zbate pentru mine, pentru noi, dar doar asta contează? I am zis ca merg pana la capatul lumii cu el împreună, dar sa fie implicat în relație, sa înțeleagă cauzele certurilor, sa se controleze cu statul pe telefon, sa nu dea vina pe mine pentru acțiunile sale. Sa ne sprijinim unul pe altul și sa facem totul ca pentru noi, pentru a fi bine pentru relație. El mereu are scuze pentru tot și nu depune nici un efort în nimic. Acum de nevoie a plecat iar pentru 3 luni la tatăl sau în afara sa muncească, și când trebuie sa ma sune seara, măcar un minut dacă e obosit, și apoi vorbim prin mesaje. În ultimele doua zile asa a zis ca este foarte obosit, de asta nu a putut sa ma sune sa mi audă vocea, dar la țigara afara sta, nu a putut sa ma sune o secunda macar și după vorbeam prin mesaje. În casa nu putea sa ma sune căci era în aceeași camera cu tatăl sau și tatăl lui dormea. Ma mai sunase pe camera pe silențios sa ma vadă și îmi arata de ce nu poate vorbi din pat. Mereu asa baga scuze, și în orice. Apoi ii spun cum ma simt când vad asta și el spune ca exagerez și iese cearta, apoi spune ca e vina mea. Dar el la o cearta arunca multe vorbe și totul spre mine, ma face vinovata pe mine. Ma lasă asa, nu citește nici un mesaj dar scrie doar ce vrea, și spune ca nu citește mesaje fara rost, dezamăgitoare. Spune ca el a făcut totul pentru mine și ca mi-a oferit toată iubirea din lume dar faptele au fost zero. Cum sa te comporți ok doar când e un pic bine, apoi când se repeta ceva sa fii la fel, sa arunci vorbe și sa nu înțelegi, sa dai vina doar pe acel om. Nu pot sta într o relație doar pentru ca iubesc eu. Nu știu ce fel spune ca ma iubește dacă nu depune nici un efort în a se schimba și nici nu mi arata prin fapte. Eu m-am saturat de atâtea certuri, ma consuma foarte mult, și am zis ca pun punct relației deși a fost prima mea dragoste, cu el m-am mutat împreună pentru prima oară, cu el am făcut totul. El era singura mea familie dar mereu ma dezamagea. Credea ca totul este doar sa întreții financiar. Am spus sa șteargă pozele de pe internet cu noi, tot, ca dacă le tine de forma, nu schimba cu nimic. De asemenea și pentru el a fost pentru prima oară totul. A mai cunoscut fete, dar a durat puțin pentru ca doar a avut senzația ca le place. Ma doare extrem de tare, și el acum se victimizează ca l-am destramat, ca îl las ca pe un câine, și alte chestii. Da vina pe mine pentru tot, nu înțelege macar în ultimul moment și iar vorbe mari spune ca el m-a iubit ca pe Dumnezeu, ca ma tratat ca pe o regina, serios... Daca era așa mai luam decizia asta? Spune ca o sa ma iubească mereu, deși eu vreau asta. Am fost tentative de despărțire și ne am împăcat, însă acum nu știu dacă o sa mai pot. Dacă înțelegea, rămâneam alături de el fără discuții, uitam tot. Dar el nu e conștient de nimic. Pe moment recunoaște și după e la fel. Ma scuzați ca am scris atât de mult deși am încercat sa fac un rezumat... of doamne, ma doare atât de tare totul.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook