Bună seara! Am 20, aproape 21 de ani si sunt fata. Nu mai am putere, nici nu am cu cine sa vorbesc sa cer o părere, părinții sunt divorțați de cand eram mică și s au recăsătorit și nu ține legatura nici cu mine nici cu frații mei. Cu frații mei vorbesc dar nu prea sunt pricepuți la probleme în dragoste. Fiind studenta, am o situație financiara limitata și nu mi-as permite sa merg la un psiholog.
Am o problema mare în relația cu iubitul/logodnic pentru ca ma cerut în căsătorie. Suntem împreună de 3 ani deja. Ne-am cunoscut in liceu, era mai mare cu un an decât mine, era pe profil de teologie iar eu Filologie. Eu din clasa a 9-a am trăit cu mama și soțul ei pana am devenit majora, de nevoie, nu aveam la cine sa stau si eram in grija mamei. Am fost traumatizata rău de ei doi, zici ca nu eram copilul ei, iar eu mereu trebuia sa tac altfel ma amenința ca o sa ma ia ambulanta dacă încerc sa zic ceva. În fine. După 5 luni de relație, m-am mutat cu prietenul meu, la Sf de clasa a 11 a deși aveam 18 ani. Nu aveam nici un ban, aveam o bursa de merit și atât. El terminase deja liceul atunci și a început sa muncească și practic cam totul achita el. Fiind traumatizata, nu știam cum sa ma comport cu el, plângeam din orice, ma supărăm din nimic dar el era acolo lângă mine. După o perioada am realizat ca exageram mult, însă el deja parca se schimbase ușor, a devenit mai rece ceea ce ma deranja. Ii spuneam însă el spunea ca exagerez deși nu era asa, probabil se obișnuise cu începutul. Eu m-am comportat afectuos cu el ca de obicei, insa el a inceput sa stea pe telefon mult timp, se mai juca, se uita la filme si pe yt la chestii ce tinea de hobby-uri. Și asa au început certurile din cauza faptului ca s-a obișnuit cu telefonul și nu petreceam timp împreună decât foarte puțin. Au început certurile, vorbe aruncate și apoi ne impacam și tot continua sa facă așa. Am ajuns sa dormim și separat din cauza certurilor și spunea dacă nu îți convine ce fac lasă mă așa. Când erau certuri erau vorbe grele aruncate. A prins o dependenta de telefon efectiv, de la schimbat și pe el ca om. Inainte de a avea aceasta dependenta profunda de telefon, m-a cerut în căsătorie, practic la aproape un an de relație.Cu trecerea timpului s-a agravat foarte tare, nu vorbeam zile deși stăteam în aceeași camera, dacă ii spuneam de ceea ce ma deranjează, evita, ignora. Dependenta asta la făcut sa și schimbe și comportamentul. Voiam sa petrecem timp împreună puțin, sa ieșim afara, ieșeam foarte rar, prefera sa se uite ca obsedatul in telefon. Când ii ziceam de comportamentul sau, dădea vina pe mine cică dacă cauți cearta, eu ii spuneam ca, eu ți am spus de mai multe ori ce ma deranjează iar tu ma ignorai, îmi spuneai lasă mă asa cum sunt și asa mai departe. Vorbe care ma dureau. În loc sa se fi controlat cu statul pe telefon, sa caute o soluție, evita, și ne certam mereu. Mă făcea cicălitoare și ca îl bat la cap mereu. A început sa ma neglijeze foarte tare, și din punct de vedere sexual, nu era asa cum trebuia, uneori voia sa îl satisfac eu iar el pe mine nu. Mereu dădea vina pe mine pentru acțiunile sale. Când ne am mutat în orașul în care am început facultatea, a plecat la tatăl sau sa muncească în afara pentru doua luni apoi a plecat peste vreo doua luni iar și apoi s-a stabilit acasă, în acest timp totul s-a schimbat, era alături de mine când era acasă, era mai atent. Însă după când s-a stabilit de tot acasă, iar au început aceleași certuri și același comportament. Făcea promisiuni când ne impacam și apoi peste vreo doua zile făcea la fel. Așa a fost mai mereu, vorbe aruncate fără rost, dădea vina pe mine, certuri din ce în ce mai mari de n am mai putut sa rezist. Mereu am explicat frumos, am spus ca ar trebui sa nu se mai repete motivul certurilor și sa fim mereu uniți căci dacă stam separați, nu ne vorbim, nimic nu se rezolva. Trebuie sa se înțeleagă problema și sa o remediem intr-un fel. Dar de unde, iar promisiuni iar apoi iar aceleași lucruri se repeta, de fapt el nu a înțeles nimic niciodată. Într-adevăr, din punct de vedere financiar m-a susținut mereu, voia sa ma concentrez pe studiu nu sa muncesc, bursa este rodul muncii mele. Nu mi permitea sa muncesc. Însă mereu spune ca el ma ajuta financiar, se zbate pentru mine, pentru noi, dar doar asta contează? I am zis ca merg pana la capatul lumii cu el împreună, dar sa fie implicat în relație, sa înțeleagă cauzele certurilor, sa se controleze cu statul pe telefon, sa nu dea vina pe mine pentru acțiunile sale. Sa ne sprijinim unul pe altul și sa facem totul ca pentru noi, pentru a fi bine pentru relație. El mereu are scuze pentru tot și nu depune nici un efort în nimic. Acum de nevoie a plecat iar pentru 3 luni la tatăl sau în afara sa muncească, și când trebuie sa ma sune seara, măcar un minut dacă e obosit, și apoi vorbim prin mesaje. În ultimele doua zile asa a zis ca este foarte obosit, de asta nu a putut sa ma sune sa mi audă vocea, dar la țigara afara sta, nu a putut sa ma sune o secunda macar și după vorbeam prin mesaje. În casa nu putea sa ma sune căci era în aceeași camera cu tatăl sau și tatăl lui dormea. Ma mai sunase pe camera pe silențios sa ma vadă și îmi arata de ce nu poate vorbi din pat. Mereu asa baga scuze, și în orice. Apoi ii spun cum ma simt când vad asta și el spune ca exagerez și iese cearta, apoi spune ca e vina mea. Dar el la o cearta arunca multe vorbe și totul spre mine, ma face vinovata pe mine. Ma lasă asa, nu citește nici un mesaj dar scrie doar ce vrea, și spune ca nu citește mesaje fara rost, dezamăgitoare. Spune ca el a făcut totul pentru mine și ca mi-a oferit toată iubirea din lume dar faptele au fost zero. Cum sa te comporți ok doar când e un pic bine, apoi când se repeta ceva sa fii la fel, sa arunci vorbe și sa nu înțelegi, sa dai vina doar pe acel om. Nu pot sta într o relație doar pentru ca iubesc eu. Nu știu ce fel spune ca ma iubește dacă nu depune nici un efort în a se schimba și nici nu mi arata prin fapte. Eu m-am saturat de atâtea certuri, ma consuma foarte mult, și am zis ca pun punct relației deși a fost prima mea dragoste, cu el m-am mutat împreună pentru prima oară, cu el am făcut totul. El era singura mea familie dar mereu ma dezamagea. Credea ca totul este doar sa întreții financiar. Am spus sa șteargă pozele de pe internet cu noi, tot, ca dacă le tine de forma, nu schimba cu nimic. De asemenea și pentru el a fost pentru prima oară totul. A mai cunoscut fete, dar a durat puțin pentru ca doar a avut senzația ca le place. Ma doare extrem de tare, și el acum se victimizează ca l-am destramat, ca îl las ca pe un câine, și alte chestii. Da vina pe mine pentru tot, nu înțelege macar în ultimul moment și iar vorbe mari spune ca el m-a iubit ca pe Dumnezeu, ca ma tratat ca pe o regina, serios... Daca era așa mai luam decizia asta? Spune ca o sa ma iubească mereu, deși eu vreau asta. Am fost tentative de despărțire și ne am împăcat, însă acum nu știu dacă o sa mai pot. Dacă înțelegea, rămâneam alături de el fără discuții, uitam tot. Dar el nu e conștient de nimic. Pe moment recunoaște și după e la fel. Ma scuzați ca am scris atât de mult deși am încercat sa fac un rezumat... of doamne, ma doare atât de tare totul.

Daca dragoste e atunci nu-ti sta nimic in cale.

Ai dat cu piciorul la tot ce mama ta a vrut pentru tine si ai facut numai impotriva ei, crezand ca-ti vrea raul, dar s-a dovedit in timp, ca mama ta a avut dreptate.

Acum suferi pentu deciziile proaste pe care le-ai luat singura!
Ia-ti de munca si bagajele si muta-te singura.
Cauta-ti un barbat care sa te iubeasca si sa te aprecieze, ca ala din copilarie nu a vrut decat sex cu tine, la acel moment, iar acum ca s-a pllcitist de tine isi cauta o alta fata/femeie sa se distreze.

Relatie fericita si de viitor nu poate exista cu acesta, fiindca si-a pierdut interesul si dragostea pentru tine si nu merita sa te mai chinui sa invii ceva ce nu mai exista.

Nu am făcut nimic împotriva mamei. Nu am vorbit mai multe despre relația cu ea, însă, întotdeauna am vrut sa am o relație foarte bună cu ea. Aceasta doar datoria de a ma întreține si-a facut-o, dar ca mama deloc și am mers și la psiholog. Am povestit tot în detaliu, și te asigur ca am dreptate. Nu vreau sa povestesc tot ce a fost in casa aia dar, asta m-a sfătuit și psihologul, sa plec de acolo. Mulțumesc pentru răspuns!

Nici un psiholog de pe fata pamantului nu va sfatuii minorul sa plece sa traiaasca in concubinaj cu cine stie cine.
In cazuri disperate, medicul psihiatru cheama asistenta medicala sau Protectia copilului, pentru a te lua si pune intr-un camin, pana la 18 ani, dar nu te sfatuieste sa pleci de acasa la 17 ansiori cum ai plecat tu.

Aveam 18 ani deja. Am menționat asta

Eram în clasa a 11-a, în decembrie am împlinit 18 ani, iar în mai am plecat.

Eu pana sa împlinesc 18 ani, m-am gândit doar la cariera mea. Invatam cu lanterna telefonului pentru ca toată ziua făceam treaba și stăteam și cu sora mea vitrega. Iar seara îmi spunea sa nu las becul aprins, ca pot învăța și în pauze la școală. Eu am ținut totul în mine pana la 18 ani și după aia mi-am făcut curaj sa fac acest pas deși îmi era foarte greu, am suferit mult. Și cei din familia lor observau ca ma tratau ca pe o sclava și le făceau observații și spunea ca li se pare. În fine, povestea e lunga, nu vreau sa discut despre asta. Însă, să știți că dacă ați auzi toată povestea atunci o sa va intrebati cum am putut rezista acolo. Răspunsul este, înțelepciunea și comunicarea cu Dumnezeu, încrederea în mine și faptul ca m-am gândit la viitorul meu. Credeți că eu n-am dorit sa am o "mama" care sa se bucure împreună cu mine de toate realizările mele și sa fie alături alături de mine? În fine.

Din moment ce esti studenta, sa mergi la psiholog e gratis.

Mulțumesc frumos pentru răspuns! Aceeași părere am și eu, exact ca dvs. De-ar fi fost și el asa, sa vadă cum stau treburile. Și va dați seama că este foarte dureros sa reproșeze și sa nu-si asume. Măcar de își asuma că așa este el și nu poate fi altfel și mergeam fiecare pe drumul său. Însă, în continuare folosea vorbe mari, când de fapt faptele erau zero. Dacă ar fi înțeles în ultimul moment, as fi rămas alături de el, dar zici ca are un dop în creier de nu poate vedea nimic. Apreciez enorm seriozitatea cu care ai abordat situația mea!?

Ma voi interesa, chiar m-ar ajuta foarte mult, caci sa țin în mine nu e deloc bine.

Ți-ai asumat un risc foarte mare plecând de acasă. De ce? Pentru că ai ales sa fii întreținută de acest băiat devenind dependentă de el. Ai mizat că totul o să fie lapte și miere între voi, și nu te-ai gândit ce se va întâmpla în caz contrar. Te-ai aruncat cu capul inainte la o vârstă la care îți era foarte foarte greu sa fii independentă din punct de vedere financiar și chiar și emoțional.

El se simte empowered de faptul că te-a întreținut in toți acești ani, chestie care nu e deloc de ignorat, deși aparent nu ți se pare mare lucru, și acum nu mai face atatea eforturi să tina relația in picioare. Tu te-ai complăcut in situația asta fără să îți faci un plan de rezervă. Acum, el poate foarte bine și fără tine, tu ce variante ai?

Copiii la 18 au impresia că știu totul, că viața li se va așterne la picioare și tot ce au ei de făcut este să pășeasca fără grijă spre înainte. Welcome to reality. Kinda sucks, doesn't it?

Asta să fie o lecție și pentru părinții care spun că divorțul nu influențează copiii, că e mai bine să fie ei fericiți mai întâi și apoi copilul lor, copil care nu are nicio vină pentru lipsa lor de maturitate. Și uite așa se ajunge la situații ca cea de mai sus, unde o biată copilă nu a fost îndrumată când și cum trebuie și acum se găsește într-o situație fără ieșire.

Cu placere.Multumesc si eu pentru funda. In astfel de situatii e ok sa fii putin egoist/a si sa te gandesti la binele propriu, care de altfel este legat de binele comun. Poate daca ati vorbi, ai afla ca si el s-a saturat de atmosfera tensionata.Da, ar fi frumos sa incercati sa reparati, insa cred ca doar va veti chinui mai mult, ajungand nefericiti impreuna.Multe cupluri ajung in acest punct si apoi aleg totusi sa traiasca asa, din complacere etc.Voi sunteti inca tineri si ar trebui sa va preocupati mai mult de cariera.Inca n-au intrat zilele in sac.
Eu aveam o colega de facultate care mergea la psiholog si i-a prins tare bine.Sigur ca fiecare caz difera, dar nu ai nimic de pierdut daca incerci.Si cauta pe viitor sa fii independenta financiar, inainte de a intra intr-o alta relatie.In felul acesta nu vei mai fi constransa de imprejurari si vei putea cantari situatia mai rational.

Eu trebuia sa plec oricum de acolo. Doar cine stie ce a fost acolo poate sa vorbeasca trebuie situatia de la început. Cât despre noi. ne cunoașteam din clasa a 10-a, el fiind mai mare cu un an, și la final de clasa a 11-a ne-am mutat împreună. Sa știi ca nu m-am aruncat cu capul înainte de la început când ne-am mutat. Mi-am controlat sentimentele și emoțiile în prima parte a relației intr-un mod matur. Am făcut ușor, ușor câte un pas, nu m-am grăbit deloc. Iar cat despre partea financiara, am avut doar bursa, putinel, dar ma descurcam la un cămin. El dorind sa-mi fie alături, mi-a dat timp suficient sa ma gândesc la mutare. Chiar mi-am revenit lângă el în acea perioadă, mi-a prins bine faptul ca a fost langa mine. (După ce am făcut 18 ani), a mai trecut jumătate de an pana am plecat, și asa ne-am mutat și am fost fericiți pana la un moment dat. Și sa știi ca nu regret absolut nimic, am învățat super multe din fiecare parte a acestei relații. Nu am prins o dependenta fata de el, doar am dorit sa fie bine, și am luptat pentru asta, căci nu am vrut sa dau cu piciorul relației, asa poate face oricine și sa înceapă alt episod unde la început e totul frumos și după aia despărțire. Cred ca înțelegi ce zic. Consider ca am reacționat matur, și am tras de relația asta cum am putut și cât m-au dus puterile. Eu nu renunt decât atunci când ma resemnez și vad ca nimic nu se mai poate face. Mulțumesc frumos pentru răspuns!

Cu drag! Da, mi-a zis ca s-a saturat de aceasta atmosfera tensionata dar nicidecum nu înțelege/ sau sa schimbe ceva. Eu am făcut tot ce tine de mine, am dat totul din mine. Eu cred ca el visează, crede ca asa trebuie sa fie. Nu știu ce va fi pe mai departe... dar în orice caz o sa ma gândesc deja la mine. Mulțumesc încă o dată!

Din păcate nu ai avut o copilărie ușoară si de aici incepe totul.
Ca te-ai dăruit lui astea sunt fapte zero?
Degeaba iti dă bani daca nu mai tine la tine ca înainte.
Posibil sa își fi găsit pe altcineva de sta atata pe telefon, iar pe tine te tine ca jucaria sexuală

Salut! Ca student poti apela la cabinetul universitatii sa faci rost de trimitere pentru psiholog si sa cauti un psiholog care accepta astfel de trimiteri. Asa poti merge la psiholog gratis folosind statutul de student.