o sa incep prin a va povesti care este nedumerirea mea si durerea mea.sunt cu un baiat de aproximativ un an de zile, nu pot sa spun ca totul merge ca pe roate, insa noi locuim impreuna(la parinti lui), am stat un timp si in chirire, apoi mama mea a cumparat un apartament unde ne-am mutat noi ea fiind plecata din tara, insa intr-un final am ajuns sa stam la ai lui, nu am nimic de zis sunt niste oameni extraordinari, mai ales mama lui(asa soacra mai rar), insa tatal lui vrea sa ii controleze viata mereu, si cel mai rau e ca prietenul meu accepta asta.In 2007 s-au apucat de constructia unei case noi, care nici acum nu este gata.prietenul meu si mama sa sunt plecati la munca in strainatate, tatal sau este bolnav, nu poate munci, are probleme mari cu spatele deoarece a fost plecat 2 ani de zile in Libia, iar anul trecut a inceput razboiul dupa cum bine se stie si s-a retras acasa, ramanand fara un loc de munca.in concluzie acum eu stau cu tatal si fratele prietenului meu. bunnnn, sa va lamuresc eu as vrea ca dupa ce termin eu scoala (sunt in ultimul an la liceu)sa plecam amandoi sa ne facem un rost, sa ne luam o casa a noastra, insa prietenul meu vrea sa muncim sa terminam casa asta cat un palat cu care eu nu voi fi niciodata de acord(sa incepi o asa casa mare pe timp de criza si sa astepti atatia ani sa o termini...nu mi se pare un lucru ok)mai bine ceva micut si modest, dar na fiecare face cum crede.Sa revin la problema mea pentru care am nevoie de un sfat ca m-am cam afundat in detalii.eu vreau sa fim independenti din punct de vedere financiar, vreau ca tot ce facem sa fie al nostru, din munca noastra, intr-un cuvant sa stam singuri, dar dupa cum v-am zis prietenul meu vrea sa stam aici cu totii, nu ar fi fost o probleme daca tatal lui nu s-ar fi bagat atat, ca el vrea sa ne faca nunta si daca are bani ne face ceva mare, daca nu, nu(asta a zis el)pai stai putin e nunta noastra nu? eu ca orice femeie vreau sa imbrac rochie alba de mireasa, vreau sa nu uit ziua aceea pentru nimic in lume, iar cand i-am zis-o ghiciti ce mi-a spus:"draga mea mie daca nu imi convine ceva nici nu vin la nunta voastra"sa vedeti si voi...pfff am simtit cum mi se ridica tensiunea, dupa ce ca vrea ca toata viata sa ne tina la curu'lui(scuzati expresia). Am incercat sa discut cu prietenul meu si e total de acord cu ceea ce vrea tatal lui, ca si cum parerea mea nu ar conta.Nu stiu ce sa fac tinand cont de faptul ca eu chiar nu-mi doresc sa stam laolata cu parintii lui, fiindca mereu vor exista discutii oricat de cumsecade ar fi.nu stiu cum sa il fac pe el sa inteleaga o data ca ceea ce-mi doresc e sa-mi intemeiez o familie cu el, nu cu toata familia lui si ca vreau ceva al nostru nu ca lasa ca tot noua ne ramane cum gandeste el si tatal sau, sa nu uitam ca mai are un frate mai mic. e prea legat de tatal sau, nu ar fi o problema daca tatal sau ne-ar lasa sa ne facem viata nostra nu sa stam sa facem tot ce vrea el cand vrea el. ajutati-ma va rog! l-as lasa pe prietenul meu, dar stiu ca nu pot fara el, il iubesc, rabd pentru el multe, dar nu stiu cat o sa mai pot.va rog, am nevoie de pareri.Va multumesc pentru intelegere daca am scris fara inteles, dar sunt tare disperata, e o poveste atat de lunga incat nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin.Va multumesc inca o data pentru intelegere si pentru rabdarea de a citit.

Incearca sa-i spui si lui cu lux de amanunt ce ai scris aici, pe mine unul m-ai intristat intr-o oare care masura, dar prin randurile scrise arati ca-l iubesti... Succes.

Buna,eu te inteleg dar tu crezi ca asa usor se face ceva singuri? Eu cred ca inca aveti nevoie de ajutor din partea parintilor lui,tu esti inca la liceu,eu zic sa mai astepti un timp si sa lasi lucrurile asa cum sunt,ca pana la urma important e sa te intelegi cu el,doar ca trebuie sa ii explici prietenului tau,ca nu trebuie sa se bage nimeni in relatia voastra.Tu chiar crezi ca asa usor se construieste ceva? Cat timp va dura pana sa aveti ceva al vostru,facut prin munca voastra? POate ca te-ai grabit cu mutatul,dar nu te judec,e viata ta,eu personal nu m-as muta la prietenul meu mai ales fiind inca la liceu,pentru ca nu e totul roz, parintii asa sunt ei, se baga pentru ca ei considera ca asa e mai bine si eu cred ca puteai sa mai astepti pana sa te muti la el.Adica bun,treaba ta, dar uite, eu sunt cu un baiat de 3 ani,puteam sas ma mut la el demult ca si el a vrut,dar de ce sa fac asta,cand pot fi cu el si fara sa stam impreuna, ca totusi o viata ai, esti tanara si nu trebuie sa te avanti cum ai o relatie cum deja sa te si muti la el si sa mai si suporti pe socrii.Acum asta e,eu zic sa faci cum crezi tu ca e mai bine,faci cum consideri,camdeodata nu ai de ales,sa va faceti voi o casa a voastra fara sprijinul parintilor? Ma indoiesc,tu nici nu ai terminat liceul,hai poate prietenul tau lucreaza,dar cati ani ii trebuie pana sa faca o casa. DAca nu iti place la el, discuta cu el, spune-i ce simti si mutati-va undeva in chirie si gata.

Buna,mersi pentru rapiditatea cu care mi-ar raspuns. Aata este cel mai dureros ca atunci cand discut cu el pe tema asta, spune ca mine, insa dupa un timp cand redeschidem subiectul imi spune ca mi-a zis doar sa tac o data

Printre randurile astea se vede cat rabzi pentru el. Asta dovedeste ca il iubesti cu adevarat. Uneori viata te pune la incercare. Eu zic sa nu-ti lasi prietenul doar pentru o perioada mai grea! Funda?:*

Aveti o poveste complicata trebuie sa discuti cu el sa-i spui exact ce nu-ti place! daca te iubeste la fel cum il iubesti si tu pe el cu siguranta te va intelege. poate n-ai fost la fel de explicita cum ai fost aici! multa bafta si nu te da batuta

Monyk,stiu,sunt constienta ca nu e totul asa usor cum pare, dar daca am pornit pe drumul asta mi-as dori sa-l continuam noi doi si in plus noi avem la dispozitie apartamentul mamei mele, care este gol

Deci, explica-i. Din moment ce aveti aparatementul mamei voastre ar trebui sa fie mai roz treaba ca trebuie sa platiti doar intretinerea, lumina + alte mici cheltuieli (internet; tv) explica-i si lui asta, oricum inteleg ca esti indragostita de el si nu poti renunta usor la el, in schimb gandeste-te la viitor, asta e un pas pentru care trebuie sa fiti de acord aman2. Daca de acum nu tine cont de ce zici tu, pe viitor ce va face, gandeste-te ca oamenii se schimba in timp, daca nu o sa il intereseze parerea ta ce o sa faci? Mai gandeste-te la situatie, asta e un pas oarecum important in viata ta...

Sincer nu stiu cum sa o mai dau cu el,cum sa ii mai explic asta,au fost foarte multe certuri intre noi cele mai multe din cauza tatalui sau,ca ba nu-i convenea cum faceam una,ba alta si asa mai departe,iar prietenul meu ii dadea dreptate,eu oricand as putea pleca sa stau la apartament,dar asta ar insemna sa ne despartim si sincer nu vreau asta,desi nu mi-e foarte bine aici,fiind in ultimul an de liceu,ma asteapta bacul,in fiecare dupa-masa cand vin "acasa"muzica e la maxim,eu ma pun fac repede mancare,curatenie,apoi as vrea sa ma odihnesc,dar nu se poate, muzica canta in draci si calculatorul e in camera noastra, daca vreau sa opresc muzica sau sa dau mai incet nu se poate ca nu ma lasa"tata socru'".e un adevarat calvar pentru mine asta.ma gandesc ca acusi incepe sesiunea pentru bac, oare o sa pot eu invata? cand am vb la telefon cu prietenul meu si i-am explicat ce se intampla a zis sa merg la bloc daca mai continua asa sa ii las singuri(pe tatal si pe fratele lui)si sa plec daca nu le convine.ma mir ca a zis asta, daca era in tara sigur gandea altfel

Sincer mi-au dat lacrimile cititnd raspunsul tau si nu atat pentru ceea ce contine el ci pentru cat adevar graiesti tu,insa te contrazic in ceva,mi-ai spus ca nu il iubesc.e posibil sa nu mai fie ce a fost la inceput,dar ceva tot e si aici ma refer la sentimentele mele pentru el,caci daca nu ar fi nu as sta,nu as rabda,plus ca am trecut cu vederea intr-o cearta de a noastra la care a fost prezent si tatal lui in care mi-a spus"pentru o mie ca tine nu il las pe tata". deci iti dai seama ce am simtit in momentul ala,am vrut sa plec,sa las tot in urma sa o iau de la capat,sa uit,dar odata ajunsi in camera noastra mi-a zis ca nu vrea sa ne despartim, ca ma iubeste, dar chiar aia gandeste.sunt putin sceptica in ceea ce priveste sentimentele lui pentru mine, desi mereu imi spune ca ma iubeste.nu ma consider curajoasa stand aici si suportand toate astea,m-as considera asa in mometul in care as fi in stare sa pun punct si sa imi vad de viata mea fara el, dar nu pot, simt cum imi zboara inima din piept de durere numai la gandul asta.

Sincer,nu pot decat sa te admir pentru cate induri si ce fel de persoana esti si ce caracter ai,sincer nici nu te merita,citesc si nu imi vine sa cred cat de rare sunt fetele ca tine,de la anii tai iti iei viata in maini,pleci de langa parinti,intretii casa, faci de mancare, il iubesti pe prietenul tau pe langa asta faci si scoala si vrei sa si inveti pentru bac.Chiar imi pare rau pentru tine,sincer imi pare rau,incerc sa "vizualizez" cam ce fel de viata duci acum si imi pare f rau, probabil ar fi mai bine sa te muti inapoi cu parintii tai, nu inseamna ca daca te muti inapoi cu ei trebuie sa te desparti de el.Ca baiat cred ca trebuie sa fi mai presus de tatal tau de la o anumita varsta,nu sa fi catelul lui, nu zic ca nu e bine sa asculti si de el, dar nu sa iti lasi viata condusa de el.Nu inteleg de ce e asa, ar trebui sa te inteleaga pe tine si sa faca ce vrei si tu nu ce vrea dezmembratu' ala de tasu.Ai putea sa il sperii putin, spune-i ca nu mai rezisti si ca daca nu se schimba situatia renunti.din cate vad esti o fata f desteapta, gandeste-te cum sa formulezi si de ce sa te folosesti cand o sa ii spui asta. Daca nici atunci nu asculta...renunta,nu te merita.Imi pare ca trebuie sa treci prin astea si sa induri atat si pentru asta iti doresc tot binele din lume si sper sa poti rezolva toate probleme.

El mi-a zis ca daca ma mut inapoi acasa, adica daca plec de aici ma lasa...eu nu vreau sa il pierd, dar nici asa nu mai pot.multe persoane mi-au zis ca tatal sau ar trebui sa-mi multumeasca pentru faptul ca stau aici si ii fac treburile casnice, nu sa ma infrunte la aproape orice.eu nu vreau asta,vreau doar sa ne lase sa ne traim viata,trebuie sa ma gandesc si la mine,voi incerca sa discut cu prietenul meu cand vine acasa,daca nu va fi de acord cu mine nu am decat sa plec si sa il las cu tatal sau,desi e foarte greu,mentionez ca eu am vrut ca dupa plecarea lui in strainatate sa ma intorc acasa la mine,dar mi-a zis sa nu plec,sa raman aici,am ramas fiindca stiu ca nu s-ar descurca cu mancarea,curatenia,mama prietenului meu fiind si ea plecata, nu am putut sa ii las singuri(pe tatal si pe fretele prietenului meu), asta tot de dragul lui.sunt intr-o mare dilema, stiu ca daca lucrurile nu se vor rezolva in favoarea relatiei noastre va trebui sa renunt.

Am vrut de multe ori sa ma mut acolo cu sau fara el,dupa cum am zis casa mea e goala,nu sta nimeni acolo,dar el nu a vrut, a zis sa ramanem aici, am acceptat.cred ca mai astept pana termin scoala sa pot lucra,sa avem venituri,sa fim in stare sa stam doar noi,atunci il voi intreba daca vrea sa se mute doar cu mine,in chirire,egal unde,ca poate nici el nu vrea sa stam in apartamentul mamei desi ea nu este in tara,daca nu vrea ma gandesc foarte serios sa pun punct relatiei si,voi merge la facultate caci daca cu el nu voi putea merge la facultate fiindca aici in oras nu este,si nu ar fi de acord sa plec singura,si in plus as avea eu alte prioritatii, fiind cu el va trebui sa lucrez, sa ne permitem sa stam singuri.offf...greu,greu

Mai bine pui punct relatiei daca alege pe altcineva in loc sa te aleaga pe tine,ce fraier e...te cred ca il iubesti si nu poti, dar o sa gasesti pe cineva care o sa te merite si o sa te iubeasca, nu cum face el.

Cred ca din pacate la asta se va ajunge, desi ma doare enorm..., alta solutie nu vad.Imi face foarte bine sa stau de vorba cu voi si va multumesc pentru ajutorul acordat.mi-as dori ca lucrurile sa ste altfel pentru mine.In zilele ce urmeaza ma voi gandi serios la ceea ce voi face. sper sa nu-mi para rau(desi nu cred ca se va intampla asta),sunt foarte legata emotional de el, dar am invatat ca uneori este nevoie sa-ti calci pe inima si sa gandesti cu capul, nu cu ea.Ma gandeam sa astept sa se intoarca pentru a-i comunica decizia mea finala(inainte de a pleca m-a rugat sa ma gandesc bine la ce voi face, raman aici si ne continuam relatia sau plec si se termina)...nu stiu, poate o dau dintr-o extrema in alta, dar sunt foarte confuza.

Ma bucur ca te-am putut ajuta,poate nu curand,dar intr-o zi o sa gasesti un baiat care chiar te va iubi, va avea grija de tine si va fi tot timpul langa tine indiferent de orice s-ar intampla.Te cred ca iti este greu acum, dar peste ceva timp vei fi fericita si nu vei trai o drama toata viata ta.

Sper din suflet sa fie asa cum zici tu,caci m-am saturat ca atunci cand am nevoie sa ma descarc sa o fac in fata unor straini, desi am pe cineva langa mine, iti multumesc Shenn.