PARŢIAL sunt de acord cu fiecare din cei care au răspuns ( în special cu lola2012 )!
TOTUŞI, în primul rând este foarte IMPORTANT preludiul ( modul în care te "pregăteşte"/excită partenerul ÎNAINTE de a face efectiv dragoste, deci înainte de a te dezvirgina/penetra )!
Este foarte important să fi cât mai excitată ( deci scopul acelui preludiu este ca partenerul să te excite cât mai mult şi să fie cât mai "finuţ" ), deoarece atunci vaginul se lubrefiază mai tare ( te vei "uda" mai bine ) şi penetrarea ( dezvirginarea ) va fi mult mai UŞOARĂ şi nedureroasă!
Dacă nu eşti destul de excitată/"udă", atunci te va deranja MULT mai tare când te va pătrunde, zona se va irita şi vei simţi o senzaţie neplăcută de usturime.
Dar aceste senzaţii ( plăcute sau neplăcute ) DIFERĂ foarte mult de la fată la fată!
Nu este o regulă generală, apoi dezvirginarea poate fi însoţită de o mică hemoragie locală. La unele fete NU curge sânge deloc ( la dezvirginare ), la altele curge foarte puţin, iar la altele ( foarte rar ) cantitatea este mai mare ( neputând continua actul sexual )...
Dar, aşa cum am zis, NU este o regulă generală şi nu ai de unde să şti în ce categorie te încadrezi tu!
DACĂ discutăm de plăcere ( la primul act sexual ), aici e mai COMPLICAT :
Pentru a simţi plăcere în timpul actului sexual ( şi nu doar la primul, ci în general ) e foarte IMPORTANT felul în care băiatul ŞTIE/vrea/se străduieşte să-ţi creeze această plăcere!
E foarte important acel preludiu, în timpul căruia băiatul să te "pregătească" pentru actul sexual, e indicat ca preludiul să fie cât mai îndelungat, băiatul să fie cât mai finuţ; iar în momentul în care te pătrunde, să o facă cât mai delicat şi DOAR în momentul în care VEDE efectiv că te-ai "udat" ( altfel vei simţi acea senzaţie neplăcută, de care spuneam anterior )...
Mai e importantă şi vârsta ( reflectată de faptul că eşti dezvoltată suficient pentru actul sexual ) - dar NU e cazul tău, deoarece am înţeles ( din altă postare mai veche ) că ai 18 ani!
Apoi, este importantă ( şi afectează plăcerea ) şi potrivirea/compatibilitatea dintre voi, atât din punct de vedere fizic ( dimensiunile vaginului tău şi ale penisului partenerului ) - aspect pe care îl constataţi doar DUPĂ ce "încercaţi" efectiv actul sexual; cât şi potrivirea din punct de vedere emoţional ( psihic )!
Iar în privinţa explicaţiilor privind plăcerea pe care o POŢI simţii, sunt perfect de acord cu lola2012, CITEZ : "Simti o placere dupa vreo 5 minute la inceput te doare asa putintel dar dupa vine cea ce este placut.
Sau:
Inebunesti, iti vine sa te sui pe pereti... cum sa fie? ceva de nedescris, cea mai tare senzatie cred ca ceva mai fain nu exista, deci nu sunt cuvinte sa descrii ce simti"!
E posibil să nu simţi deloc plăcere la primul act sexual ( posibil chiar şi la următoarele 5-10 ); e posibil să simţi "puţină" ( sau chiar mai multă ) plăcere după vreo 5-10 minute de la dezvirginare, SAU e posibil chiar să ajungi la ORGASM = plăcerea SUPREMĂ ( care NU se poate descrie în cuvinte, NU există grade de comparaţie, mai ales pentru PRIMUL orgasm )!
DAR, toate acestea DEPIND foarte mult de modul în care băiatul "se ocupă" de tine ( şi de experienţa lui )!
Sper că aceste explicaţii te ajută, dacă mai ai nelămuriri nu ezita să întrebi şi voi încerca să-ţi explic cât mai CONCRET!
Doare in genul ca si cum te-ai fi taiat un pic la un deget. Placerea de regula lipseste prima oara la femei. Sunt multe femei care nu simt placere de fel. Acelea se numesc frigide. Nu au libido (dorinta), nu simt placere. Asta insa este o anormalitate, normal este sa ai si dorinta si placere si chiar daca nu le percepi din prima ele nu vor intarzia sa apara.
Sper ca te-am ajutat!
De ce nu vrei tu sa astepti pana vei ajunge la primul tau act sexual?
La fiecare persoana este diferit. S-ar putea sa te doara, s-ar putea sa faci hemoragie interna, dar s-ar putea sa merite din cauza placerii.
Te sfatuiesc sa astepti!
Asa depinde de ambii, daca el stie cum sa se comporte cu tine. daca esti destul de excitata si daca el te ia usor.Trbuie doar sa te relaxezi, fara rusine de nimic, sa te lasi dusa de val
Buna sunt baiat dar iti spun ce mi-a spus prietena mea cand am facut prima oara dragoste am spus ca sa simtit bine am facut dragoste fro 3 ore a spus ca era obosita dupa ce am facut adica dimineata
Înainte de a-ţi răspunde la această întrebare, am studiat şi întrebările ANTERIOARE puse de tine - care mi-au ridicat mai multe semne de întrebare şi la care mă voi referi în continuare ( tot aici ) - deoarece au legătură cu o viitoare HOTĂRÂRE pe care o vei lua ( cea de a-ţi pierde virginitatea ) - şi consider că acesta e un pas foarte IMPORTANT, la care TREBUIE să te gândeşti cu ATENŢIE!
În 24 Iunie 2012 spuneai : " Buna din nou as dori sa va intreb cum poti sa exciti un baiat si ce i-ar placea sai faci in preludiu?"
La această întrebare, răspunsul este destul de lung şi de complex, în funcţie şi de cunoştinţele pe care le ai tu despre sex/metode/poziţii, etc. - la aceasta o să-ţi răspund prin mesaj privat, dacă îmi dai mai multe detalii tot prin mesaj privat ( din secţiunea Mesaje )!
În 25 Iunie 2012 spuneai : "Buna am nevoie de un sfat cunosc un baiat care il plac si cred si ca el ma place el nu rateaza nici o ocazie sa ma atinga sa ma priveasca si se uita cu ochii inlacrimati la mine noi am fost cindva impreuna oare ma vrea inapoi? eu il plac dar el? si cum sa-i zic daca vrea sa o luam de la capat?"
La aceeaşi dată mai întrebi : "Salut am o intrebare daca ma puteti ajuta cum il pot recuceri pe fostul meu iubit el ma iubeste in continuare ne-am despartit din cauza parintilor"
Din aceste 2 postări, ÎNŢELEG că este vorba de unul şi acelaşi băiat : fostul prieten.
După câteva ore întrebi : "Buna TPN ajutati-ma va rog si pe mine cum ii pot explica iubitului ca sunt virgina? nu stiu cum va reactiona oare ma va parasi? mie jena sa-i zic ca n-am mai facut-o el ma iubeste sincer.ce sa fac? sa-i zic sau nu?"
De aici trag CONCLUZIA că între timp ( în cele câteva ore scurse de la întrebarea anterioară ) ai "pus în aplicare" indicaţiile date ca răspuns la acele întrebări şi v-aţi ÎMPĂCAT!
Răspunsul la această întrebare este : DA, poţi să-i spui că eşti virgină - lucru pe care am înţeles ULTERIOR ( din altă întrebare ), că i l-ai spus!
Apoi, la alte câteva ore, întrebi : "Buna TPU cum ii pot dovedi iubitului ca tin mult la el? adevarul ca eu il iubesc ii spun asta mereu dar el spune ca ma crede dar are nevoie de ceva mai mult ce pot face? Multumesc "
Din această întrebare trag o CONCLUZIE destul de DUBIOASĂ : în ciuda faptului că tu i-ai spus acestui băiat că îl iubeşti - EL "are nevoie de ceva mai mult" - pricep că ţi-a dat de înţeles că "se aşteaptă să faci dragoste cu el" dacă susţi că îl iubeşti ( asta ca să-i şi dovedeşti iubirea, adică mai exact îţi cere să-ţi sacrifici VIRGINITATEA doar ca să-i faci o dovadă SUPLIMENTARĂ )!
Ceea ce NU este în regulă, consider că el vrea să PROFITE de tine ( şi de iubirea pe care i-o porţi )!
Apoi ( în urma acelei discuţii pe care ai avut-o cu el ) ai pus următoarea întrebare : "Buna! vreau sa ma ajutati dar vreau parerile si ale fetelor dar si ale baietilor.cum e cind faci dragoste? ce fel de placere simti prima oara? si baietilor ce le place?"
Asta ARATĂ că tu CHIAR te gândeşti să renunţi la virginitate DOAR ca să-i faci lui pe plac şi ca să-i faci o DOVADĂ suplimentară a dragostei tale - FĂRĂ ca el să-ţi dovedească cumva, în plus, că te iubeşte!
El, în loc să-ţi DOVEDEASCĂ cât de mult te iubeşte TOCMAI prin a NU-ţi cere acest sacrificiu ( pierderea virginităţii ÎNAINTE de a vă căsători; el ar fi trebuit să APRECIEZE acest aspect, deoarece e o CALITATE pe care PUŢINE fete o mai au la 18 ani ) - din contră, VREA să-i DOVEDEŞTI ( în plus ) că-l iubeşti şi-ţi cere să faci dragoste!
De aici este EVIDENT că acest băiat încearcă să PROFITE de tine şi de sentimentele frumoase pe care le simţi pentru el!
În aceeaşi zi ( după alte câteva ore ) mai întrebi : "Buna va intreb oare e bine sa ii faci lui din prima oral? el e mai timid si e virgin si eu tot.sa fac asta sau nu? ii va placea?"
De aici ( şi având legătură cu o altă întrebare anterioară ) ÎNŢELEG că, între timp ( în orele scurse de la primirea acelor răspunsuri privind virginitatea ) i-ai MĂRTURISIT că eşti virgină!
În acest moment de sinceritate ( din partea ta ) EL plusează mai mult, fiind convins ( încă o dată, de NAIVITATEA ta şi de lipsa de experienţă în relaţiile cu băieţii ) - şi te PĂCĂLEŞTE că "el e mai timid si e virgin"!
ACUM sunt convins că acest băiat ÎNCEARCĂ să PROFITE de tine şi de iubirea ta, văzând că eşti foarte naivă şi NU ai DELOC experienţă cu băieţii!
În aceeaşi zi, spre seară mai întrebi : "Salut spuneti-mi si mie la ce virsta e bine sa inti incepi viata sexuala? si cum e dezvirginarea la baieti? mesc.pace"
N-am să răspund la această întrebare DEOCAMDATĂ, e o întrebare firească ( curiozitate ) având în vedere că te-ai hotărât să îţi începi viaţa sexuală.
Alt aspect voi REMARCA aici : am OBSERVAT salutul tău "de final" - salut care mi-a întărit CONVINGEREA că eşti pocăită! NU vreau să mă înţelegi greşit, asta NU e un lucru rău - doar EVIDENŢIAZĂ lipsa ta de experienţă în relaţiile cu băieţii şi arată cât de VULNERABILĂ eşti ( din punct de vedere sexual )!
Apoi, în 26 Iunie 2012 ( deci azi dimineaţă ) întrebi : "Ce parere aveti despre un iubit tigan? e bine sa fii cu el? sau nu?"
Din această întrebare, pusă în legătură cu aspectele din întrebările anterioare - trag CONCLUZIA că acel băiat despre care este vorba în toate întrebările, este ŢIGAN - motiv pentru care NICI părinţii tăi NU au fost de acord cu relaţia voastră ( aşa cum recunoşteai în una din întrebările iniţiale )!
Mai mult, aşa cum spuneam şi mai sus, sunt CONVINS că el NU este virgin ( aşa cum încerca să te păcălească pe tine, pentru a face sex cu el ) - şi CRED că nu este NICI pocăit ( şi de aceea nu a fost acceptat de părinţii tăi )!
Cam astea ar fi aspectele pe care le-am constatat lecturând TOATE întrebările tale şi îţi RECOMAND să analizezi bine toate aceste aspecte - şi să te gândeşti mai bine ÎNAINTE de a i te dărui - să fi SIGURĂ că tipul este sincer, corect şi că te iubeşte cu adevărat ( nu doar să vrea să profite de tine )!
Sper ca această analiză/punct de vedere "să-ţi deschidă ochii" şi să te ajute să-ţi dai seama DACĂ e momentul să-ţi începi viaţa sexuală, sau dacă e mai bine să aştepţi până întâlneşti persoana POTRIVITĂ şi care să te MERITE!
Te rog să mă ierţi DACĂ am fost prea direct, dar mai bine decât să suferi mai târziu!
Dacă mai ai nelămuriri, nu ezita să mă întrebi şi am să încerc să-ţi răspund cât mai CORECT!
Dacă ai întrebări mai intime, mi le poţi trimite prin mesaj PRIVAT ( din secţiunea Mesaje ).
Poate sa nu doara deloc, depinde cat de bine interactionati...dar poate sa doara dupa cand vezi ca ai fost folosita