| DerpinaMe a întrebat:

Bună, TPU. Am ajuns şi eu aici cu o problemă.
Sunt bisexuală. Vara aceasta am întâlnit o fată din altă ţară, care va pleca în curând. La început mi s-a părut ok, dar apoi m-am trezit că o plac puţin. Am devenit foarte bune prietene. Şi ea este bisexuală, iar unul dintre prietenii ei, mi-a spus că respectiva fată mă place şi ar vrea să mă sărute.

Problema este că nu ştiu ce să fac. Dacă nu o sărut, şi menţinem prietenia dintre noi, o să regret toată viaţa asta. Dacă o sărut, există riscul ca prietenia dintre noi să se ducă, sau am putea rămâne împreună. Lucrul care mă roade e că ar fi prima mea iubită fată, şi aici cuplurile de acelaşi sex nu sunt văzute bine. Ce îmi sugeraţi să aleg?

Răspuns Câştigător
| Zenithf a răspuns:

Orice vei face, in viata vei da tot timpul peste rascruci. Timpul nu sta in loc, asa ca de fiecare data vei fi nevoita sa alegi.
Cel mai bine atunci este sa alegi repede, sa mergi hotarata inainte si sa nu te uiti niciodata inapoi.
Si inca un lucru: cata vreme nu este vorba de ceva ilegal, sau sa-i faci rau altuia, nu lasa lumea sa aleaga in locul tau.

11 răspunsuri:
| IzabellaVanessa a răspuns:

Daca ea vrea sa te sarute si tu vrei sa o saruti..sarutati'va. Daca ea te place si tu o placi nu are de ce sa se strice prietenia dintre voi. In plus ce conteaza ce zice lumea ...nu tine cont de asta. Daca voi asa simtiti nu are ce sa va opreasca, lumea niciodata nu se va opri din a vorbi aiurea oh go on Mult succes si nu uita:fa ceea ce simti :*

| blueSky_3324 a răspuns:

Sa te saruti doar nu este o problema si nu inseamna ca esti bisexuala. Cand ai relatii sexuale cu persoane de acelasi sex cu tine si de sex diferit...dar fiecare fata s-a sarutat cel putin o data cu o fata, in club la betie... what ever, si mie imi place de o fata, dar nu-s bisexuala. Te saruti cu ea si gata, ce atatea probleme, doar n-o sa va sarutatai in mijlocul strazii si sa puneti si un indicator cu leduri ca sa va vada toata lumea. Fi serioasa! iti dai niste limbi cu ea si gata. have a nice day

| MisteriuosGirl a răspuns (pentru IzabellaVanessa):

Complet de acord. nu poti inchide gura lumii orice ai face. asculta-ti inima. plus ca poate ai vrea sa incerci asta. vrei?

| DerpinaMe explică (pentru IzabellaVanessa):

Mulţumesc pentru răspuns.

| Dangel a răspuns:

In primul rand parerea mea este sa te convingi pe tine ca nu e bine.Ca aceasta experienta ti-ar putea aduce suferninta.ideea este sa o faci sa inteleaga ca viata nu se rezuma la cuplurile de aceleasi sex, dimpotriva ci dintre cei cu polii opusi.Sa o faci sa ii placa baietii foarte usor, intri pe siteuri pentru gay, si apoi ii spui exact asa:''Uite daca esti cu adevarat prietena mea intelege, nu sunt bisexuala, daca nu iti convine putem sa nu mai fim prietene'', si astfel daca iti este cu adevarat o prietena foarte buna va intelege si veti mentine in continuare legatura. Sper ca te-am ajutat.

| Mαdαliηα a răspuns:

Sincer, eu iti spun scurt fara sa scriu 1 roman. Mai bine sa regreti ca ai facut-o decat ca nu ai facut-o. ( : Asa ca. Fa ce-ti spune inima kiss

| Mαdαliηα a răspuns (pentru Mαdαliηα):

P.S : Si daca sunte-ti prietene bune, nu o sa se strice o prietenie asa cu una cu doua de la un sarut. Pur si simplu ' ii spui ca a fost un impuls. Ai grija! ♥

| Cashlin a răspuns:

Este alegerea ta, daca simti nevoia, sarut-o pe persoana respectiva.

| DerpinaMe explică:

Mulţumesc tuturor pentru sfaturi happy M-au ajutat foarte mult.

| IzabellaVanessa a răspuns (pentru MisteriuosGirl):

raised eyebrows ai vreo problema?

| IzabellaVanessa a răspuns (pentru DerpinaMe):

Cu mare placere