Nu avem de ce sa te judecam ca pana la urma ați folosit protecție, dar a eșuat. Dacă ai ciclu neregulat, sunt sanse, dacă nu atunci nu fiindcă ovulatia la majoritatea femeilor începe la 5 zile după menstruatie
Ovulația mea a avut loc pe 16 ianuarie și ciclul îmi vine pe 30 ciclul e regulat dar ne este frică nu știm ce să facem
Ai trecut deja de ovulatie. Și nu ești aproape de următoarea ovulatie deci ar trebui sa fi bine
Așa aș crede și eu am mai pățit așa dar mi-a venit menstruatia acum mi-e puțină teamă ca am și văzut și mă sperie asta
Nu ai motive sa iti fie teama. Nu te mai stresa..stresul inhiba productia de progesteron si o sa iti intarzie menstruatia si atunci o sa te sperii si mai rau.
Este imposibil biologic sa se intample o sarcina in conditiile prezentate de tine
Conform metodei calendarului, cu 12 zile inainte de prima zi a menstruatiei începe perioada sterila.
Am fost la ovulație în data de 16 ianuarie acum sunt la zile nefertile cu mici șanse de sarcină așa îmi scrie pe calendar și în 30 trebuie să-mi vină ciclul
? nu după totuși lăsând gluma la o parte nu îmi doresc copii
Faci un test de sarcina la 21 de zile dupa ultimul contact sexual neprotejat. Sau accident cum spui tu.
Chiar nu am făcut neprotejat dar într-adevăr prezervativul nu era pe mărirea lui și s-a spart iar el atunci a observat când era gata deja