Conform legii, pe probleme care tin de natura sexuala, minorul care a depasit varsta de 16 ani poate decide singur.
Teoretic legea iti da dreptul sa faci avort fara ca parintii sa afle acest lucru.
Sa stii ca nu toti medicii accepta sa faca asta si cu atat mai putini accepta minore. Mai intai afla daca esti intr-adevar insarcinata. De ce ai suspiciunea aceasta?
Conform art. 661. din Legea nr. 95/2006 vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani.
Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:
a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;
b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.
Fiind minora este imposibil sa faci avort fara stirea parintilor, fiindca este necesara semnatura lor.
Este necesară doar semnatura lor? nu si prezenta lor fizica?
nu pot face ceva anonim fara sa afle acestia?
Faci sex fara nici o grija si pe urma te panichezi ca ai ramas insarcinata.
Nu doar insarcinata, te poti alege si cu BTS (Boli cu Transmitere Sexuala). De unele nu mai scapi vreodata (HIV, HPV), de la altele faci cancer.
Ii spui mamei ce-ai facut! Sa stie ce are la usa.
Tu crezi ca doctorii sunt prosti? Crezi ca ei nu au copii acasa?
O sa-ti iei o chelfaneala si de la Doctor, sa nu mai faci prostii si sa minti aiurea! Nu isi ia nimeni o asemenea responsabilitate fara sa vii cu mama de mana.
Am o suspiciune, si sper ca ma insel fiindca ieri am facut sex, desi a fost protejat, cand a scos penisul lichidul s-a prelins pe lângă prezervativ si a spus ca am avut si pe dinafara lichid, nu înăuntru
tin sa mentionez ca am avut ovulatia acum aproximativ 2 saptamani, si in mod normal zilele astea ar trebui sa-mi vina menstruația
deci pot face ceva?
In situatia descrisa de tine, ma indoiesc profund ca esti insarcinata. Din punctul meu de vedere, sansele de sarcina sunt 0. Chiar si asa, daca s-a intamplat ieri, poti lua o pastila de a doua zi, nu sa te gandesti la avort!
Dar, daca as fi in locul tau, eu nu as lua nici pastila de a doua zi.
Am luat ieri pastila, doar ca na paranoia
sansele nu sunt chiar 0 cred
Prezenta unui parinte este obligatorie, fiindca trebuie sa se legitimeze cu buletinul ca sa se vada ca este parintele tau si sa semneze fsa medicala prin care aproba operatia si a fost de acord cu riscurile operatiei, mentionate de medic.
Un avort poate fi uneori foarte riscant si atunci nici un medic nu risca sa ajunga la inchisoare daca pacientul moare, in special daca este minor si parintele trebuia sa fie prezent si sa semneze.
In orice caz, un avort se poate face doar in primele 3 luni de sarcina, dupa aceea nu mai este legal si nu-ti mai face nici un medic, asa ca, grabeste-te si spune-la parintilor de urgenta.
Ai luat pastila degeaba, nu ramaneai nici daca nu luai. Acum ca ai luat, clar nu ramai!
De mentionat ca este posibil ca menstruatia desi o sa vina cel mai probabil la timp, sa fie slab cantitativa si/sau cu crampe foarte puternice.
Nu esti insarcinata, asta iti zic 100% poti sta linistita! Nu te stresa inutil
Ce are la usa? Un adolescent activ sexual la 17 ani? Esti in regula?
100% nu esti insarcinata, poti sta linistita.
Atentie, pentru ca ai luat pastila, menstruatia ta o sa fie mai slab cantitativa. Este posibil chiar sa intarzie. Nu te panica, totul este ok
E foarte trist ca te gandesti la avort. Nu rezolvi nici o problema, doar devui mama unui copil pe care tu l-ai omorat, mai bune sa-l spre adoptie decat sa ul omori. Si mama naturala a fiuluu meu mai mare care e adoptat avea 17 ani cand a ramas insarcinata si locuis xu mama ei la un tip care nu a vrut sa primeasca si copilul si l-a patasit la5 zilebdarva zis ca vrea sa ii dea macsr darul vietii si n-a facut avort. La prorectia Copiluluu sunt luste cu cupri care asteapta ani de zile sa poata adopta yn copil. Fiul meu a spus ca daca o va întâlni ii ca soune ca o iubeste.
Mulțumesc mult! Apreciez ca nu ma critici si chiar incerci sa ma ajuti
Multumesc
Bineinteles, atat vreme cat esti minora ai nevoie de consimtamantul scris, al unui parinte pe fisa medicala a medicului.
Avortul medicamentos se face sub stricta supraveghere a unui medic, intr-o clinica medicala, chiar si daca esti majora, fiindca implica riscuri mai mari, putand sa nu elimini placenta, sa ai hemoragii, infectii samd.
Buna mi-a venit menstruația
nu are cumva sa fie slab cantitativa si fiindca este "vaginal bleeding/spotting"? (nu gasesc termenul in romana)
Nu, nu este aceea sangerare de implantare, tocmai de asta am tinut sa precizez ca este posibil sa fie slab cantitativa ca sa nu te ingrijorezi. Poti sta 100% linistita
Cred ca ai traume grave ca vad ca insisti foarte mult pe subiectele astea
,, Am suspiciuni cum ca as fi gravida desi inca nu stiu sigur''
Tu: Ii spui mamei ce-ai facut! Sa stie ce are la usa.
Crezi ca a ajutat-o cu ceva raspunsul tau?
,, Faci sex fara nici o grija si pe urma te panichezi ca ai ramas insarcinata. '' Daca ai fi citit toate raspunsurile. ai fi vazut ca a facut protejat
Cel putin, pe absorbant e acea culoare de care ti am zis, pe hârtie e rosu, dar rosu mai deschis si e puțin si slab cantitativ
Da, este absolut normal, pentru ca ai luat pastila respectiva. nu este nicio problema
Heiii voiam sa ti spun ca am facut testul ca sa fiu sigura si si dreptate a dat negativ
Aly_5494 întreabă: