| Cutekittycatlove11 a întrebat:

Bună, TPU. Aseară părinții prietenului meu erau plecați cu munca. La vreo 6 seara m-a chemat la el să,, am grija" de sora lui mai mică (2 ani) iar el,, să plece" la un prieten. Bine înțeles asta le-am spus eu părinților mei. Sora lui avea bona. era plecată acolo. Ei au încredere în mine, dar nu au încredere să dorm cu un băiat în aceeași casă. Am plecat la el. Când am intrat în casă, m-a luat pe sus și m-a trântit pe canapea (cum e obiceiul lui) apoi a pus un film horror. ceea ce eu urăsc. Am stat și l-am privit printre degete. După ce s-a terminat, a tras patura pe noi. Ma imbratisa pe la spate, cum face de obicei. M-am obișnuit să îmi bage mâna sub tricou, atâta timp cât își ține mainile pe abdomen doar. Dar a urcat putin, apoi încă puțin, apoi încă puțin, până sub sutien. Mă simțeam puțin inconfortabil, dar n-am știut cum sa ii spun. N-am spus nimic. Apoi a urcat mai sus. Și-a pus mâinile pe... Sutien straight face din fericire nu sub, nu mă pipăia, sau ceva gen. Vreau sa stiu: tot înaintează, oare până la urmă, își dorește relații sexuale cu mine? Cum să-i spun că nu-s pregătită pentru crea ce își dorește?

8 răspunsuri:
Brigaela
| Brigaela a răspuns:

Daca stai in pat, cu un barbat, la el acasa, asta este o declaratie ferma ca vrei sex. Daca tu nu vrei si ai facut toate astea doar din prostie, nu te mai duce la el acasa singura, fa-o numai in prezenta parintilor lui sau ai tai.
Bunica mea m-a invatat ca daca eu nu ma respect, nimeni nu ma va respecta si am facut asa toata viata. De aceea nu am fost niciodata gresit inteleasa, am avut grija sa am niste limite. Una dintre ele este ca nu am fost acasa singura la barbati cu care nu eram pregatita sa ma culc in momentul acelei vizite. Fiindca mi se pare urat sa te comporti ca si cum ai fi foarte foarte disponibila si apoi sa te razgandesti, arata lipsa de respect fata de tine si il va incuraja pe baiat sa iti arate aceeasi lipsa de respect

| Cutekittycatlove11 explică:

Eu am 14 ani. el 16. Suntem împreună de aproape 2 ani. Nu e chiar,, bărbat"

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Întrebarea asta e pusa de vreo puștoaică de 11 12 ani laughing). In cazul în care e adevărata, cred ca e logic ce vrea de la tine.

| ywar a răspuns (pentru Cutekittycatlove11):

Ala nici baietel nu e! Manuela pentru el si pentru tine stai mai departe si nu mai ridica coada! O cam ridici...

| ruginiz a răspuns:

Nu prea sunt mereu de acord cu Brigaela si modul ei de abordare in general. Brigaela, se intelege clar ca ai fost crescuta de bunica si fara sa mentionezi asta, dupa modul de a da sfaturi si tonalitatea folosita (probabil uiti ca si tu ai fost tanara si plina de hormoni sau poate ai suprimat latura asta).
Dar de data asta sunt de acord cu ce a zis ea.
Chiar daca ii spui verde in fata ca nu esti pregatita pentru mai mult, dar nu te si comporti ca atare, ajungi sa ii transmiti semnale mixte care il induc in eroare.
Probabil mergi la el pentru ca il placi si vrei sa fii langa el, nu "doar din prostie", dar poate e mai indicat sa o faci in prezenta unui adult sau deloc, astfel incat lucrurile sa nu inainteze atata timp cat tu nu vrei. Si sa nu iti fie frica niciodata sa spui "nu", "de ajuns", "nu vreau sa mergem mai departe", atunci cand asta simti TU ca e cazul. Daca tu nu te afirmi cu tarie si ramai pe pozitii, nu o sa o faca altcineva in locul tau. Dar pe scurt, cel mai simplu e sa nu te pui in situatii compromitatoare pe care iti e greu sa le controlezi din start.
Succes!

| Creierash a răspuns:

Intelege ca intre 15 si 20 de ani (de multe ori si dupa), 99% dintre baieti vor sex. Asta nu inseamna ca nu te iubeste. Dar baiatul vrea sex. Protejat, ca nu vrea sarcina. Dar vrea sex. Este treaba ta daca accepti asta sau nu. E un gest previzibil zic eu din partea lui. Daca nu esti pregatita, tot ce trebuie sa faci este sa ii spui in fata "Uite ce este, eu te iubesc, stiu ca si tu ma iubesti, dar vreau sa intelegi ca nu sunt pregatita sa imi incep viata sexuala inca. SPer sa ma intelegi, si sa nu insisti."

| kandaraki a răspuns:

Nuuuuuuuuuuuuuuuu, nu isi doreste relatii sexuale cu tine, in nici un caz, inaintea si el asa, fiindca nu are ce face si se plictiseste. COpii copii - mici si fara minte ce sunteti, daca o fata accepta sa vina la un baiat acasa, inseamna ca e gata sa faca sex cu acel baiat. Tu ai crezut ca veti sta cuminti si ce veti face? veti vorbi?

Brigaela
| Brigaela a răspuns (pentru ruginiz):

Desi nu mai sunt tanara, inca sunt plina de hormoni. Totusi, mereu am avut un neuron in plus fata de nivelul de hormoni.