Le multumesc tuturor celor care au rabdarea sa citeasca toata aceasta poveste. In vacanta dintre a 9a spre a 10a am cunoscut un tip. Am devenit prieteni buni, iar intr-o zi nici nu imi trecea prin cap ca atunci vom deveni un cuplu. Era primul meu prieten asa ca nu stiam prea multe despre relatii. S-a dovedit a fi baiatul perfect. Gentil, sensibil, romantic. Absolut toate calitatile pe care orice fata si le-ar dori. Insa la varsta aceea vedeam relatia ca pe o distractie. Il iubeam insa nu la fel de mult ca el. Imi ierta orice. Ne-am despartit de 3 ori, moment in care mi-a spus ca e ultima sansa pe care mi-o da avand in vedere cat l-am ranit. In aceasta perioada a murit bunica mea. De aici pana la ultima noastra despartire nu era mult. El incerca mereu sa ma sustina si sa ma ajute sa trec peste asta, insa mi se parea absurd si mereu incercam sa il indepartez. La cateva zile dupa, ne-am despartit. In urmatoarea luna ma simteam eliberata, si imediat dupa mi-am facut un alt prieten. M-am despartit de el si regretele au inceput sa apara. Simteam ca sufar dupa primul tip, insa nu vroiam sa recunosc asta. Dar in septembrie, la cateva zile dupa ce el se implicase intr-o relatie serioasa, la inceputul clasei a 11a mi-am luat inima in dinti si i-am trimis intr-un mesaj tot ce simteam despre el. Mi-a spus ca e fericit ca simte asta, insa tine la prietena lui, si de ce nu am facut asta mai devreme. I-am spus ca i-am respectat dorinta de a fii ultima sansa primita (pentru ca de fiecare data cand ne desparteam eu ma dceam la el sa ne impacam). A mai trecut un an si in tot acest timp am avut unele perioade in care imi aminteam de el si imi doream din tot sufletul sa ne impacam, insa cu timpul treceau. Peste cateva zile face un an de relatie. Insa sentimentele mele au revenit iar, de data asta mai puternice. Simt ca pe ea nu o iubeste ca pe mine. Sunt multe lucruri pe care le face cu ea si nu le facea cu mine (asta fiind de bine pentru mine). Inteleg ca s-a schimbat dar mie imi spunea ca va ramane dupa liceu aici in oras, doar pentru ca raman si eu. (in prezent el pleaca la Bucuresti la facultate, chiar daca prietena lui ramane aici) imi facea mereu declaratii pe facebook, tinea poze cu mine chiar si cand ne suparam. imi raspundea cu te iubesc, te ador sau lucruri din astea la orice ii postam pe facebook. inteleg ca s-a schimbat dar cu mine chiar se purta altfel. daca cineva ne vedea pe strada isi putea da usor seama ca ne iubeam cu adevarat. I-am vazut si pe ei pe strada si nu erau deloc asa. erau tacuti, parca nnu schitau nimic, insa din tot ce are pe facebook se vede clar ca ea il iubeste foarte mult. Cand am fost cu el aveam 16 ani, acum am 18. Pur si simplu nu ma pot implica intr-o relatie pentru ca in fiecare baiat, eu il caut pe el. Nu stiu daca el este ceea ce pot numi alesul, sa zicem. Cert este ca il iubesc enorm de mult si fiecare zi pare o povara. I-am scris o scrisoare si ma gandesc serios sa i-o trimit. As da orice particica din viata mea doar ca sa ma impac cu el. Voi ce spuneti? Sa trimit scrisoarea? Sa fac si altceva? Nu pot lasa totul balta acum indiferent cat de greu ar putea fi sa ne impacam, si cat de mult mi-ar lua sa il fac si pe el sa simta din nou acelasi lucru. Nefericirea este ca nu stiu daca reusesc sa il fac sa simta asta din nou pentru ca nu cred ca mai vrea sa ne impacam vreodata. Merita trimisa scrisoarea? Si merita sa ma duc la el la Bucuresti dupa ce incepe scoala?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook