Stiu ca este putin cam mult de citit insa sper sa va faceti putin timp

In timpul liceului m-am indragostit de o colega de calsa, asta cam pe la sfarsitul clasei a 9-a. Niciodata nu am avut puterea sa ii spui direct ceea ce simteam pentru ea, insa faptele oarecum vorbeau de la sine, si era cam reciproc si la ea.La scoala tot timpul unde ne vedeai eram impreuna, mergeam cu ea o duceam acasa si tot felul de lucruri dinastea...nu am timp acum sa le enumar pe toate Prin clasa a 12-a ea s-a mutat cu familia in Timisoara. In acel momet am vrut sa ii spun ceea ce simt pentru ea, insa nu am putut. Dupa ce ea s-a mutat nu am mai vorbit chiar asa mult chiar aproape deloc, insa niciodata nu am sa o uit si ce am simtit pentru ea. Inn momentul de fata ea are pe cineva din ce am vazut pe Facebook, insa pot spune sincer ca si acum am aceleasi sentimente pentru ea, si nu mi-o pot scoate din cap. Am avut de multe ori in intentie sa i scriu tot ceea ce ma apasa, insa nu am putut, sau sa o sun saii spun. Cred ca aceasta teama se datoreaza faputului sa nu fiu refuzat. Chiar si acum as vrea sa fiu cu ea... ce imi recomandati sa fac. un sfat ceva?

Ai pierdut trenul cum se zice, fata are deja pe cineva, tu ar trebui sa ti cauti pe cineva si sa o dai uitării pe asta cu care din vina ta nu esti cu ea.Degeaba o suni acum, e tardiv, si îi faci probleme cu actualul, daca cumva e gelos.

E prea târziu, dar o recunoaștere nu strică. Poate că vei fi următorul pe lista ei.
La așa întrebare, îmi permit un răspuns pe măsură: am trăit și eu o poveste asemănătoare, pe la 18-20 de ani. Doar că pe vremea aia corespondența se purta pe hârtie și se trimitea cu poșta, iar telefoane aveau doar câțiva, nici vorbă de câte trei de fiecare.
Bun, long story short: eu m-am îndrăgostit, ea m-a pus pe „friend zone" nedorind o relație serioasă înainte să își realizeze scopurile din viață. S-a mutat din oraș, eu am plecat (ulterior) în armată...
Înainte de despărțirea asta mai „definitivă", am pus pe vreo patru pagini tot ce simțeam pentru ea, apoi totul într-un plic negru, și ăsta în alt plic etc. Deasupra, doar o rugăminte: te rog să nu deschizi acest plic.

După vreo zece ani, ne-am reîntâlnit. Eu căsătorit, ea proaspăt divorțată. Citise ce i-am scris, dar acum a fost prea târziu. Oricum, a fost o întâlnire „cu artificii" - eu cred că a meritat așteptarea.
Chiar dacă totul s-a și terminat în același moment.
Baftă!

Daca atunci cand ai fost cu ea nu i-ai spus, acum nu mai are rost sa -i mai spui, mai ales ca ea are un al prieten.

Îi scrii ce simți un mesaj privat pe Facebook, ce ai de pierdut? Din contra poate si ea sine ceva ce a reprimat sau daca nu măcar stii cum stau lucrurile, nu îți mai alimentezi niște iluzii.
Sunt un om foarte flexibil în gândire dar am și câteva idei fixe...Una din ele este: mai bine faci ce iti doresti decât sa trăiești toată viața cu întrebarea, cum ar fi fost dacă?"