Buna TPU...

Tocmai m-am despartit de iubitul meu.
Dupa un an si jumatate de relatie...si e atat de dureros, mai ales ca despartirea nu a fost chiar din cauza noastra..ci mai mult din cauza mamei lui.
Dupa numeroase despartiri si impacari, venite mai mult din partea mea, am decis in final sa ramanem prieteni, insa o perioada sa nu vorbim unul cu altul, deoarece cred ca ar fi mai bine pentru amandoi.
Cum s-a ajuns aici? Ei bine, nu ma simteam bine in relatie...desi il iubesc inca mai mult decat orice si stiu sigur ca si el inca o face.
Am avut de la inceput o relatie foarte deschisa, vorbeam liber si despre orice. Eram, pe langa iubiti si cei mai buni prieteni si in plus am fost unul pentru altul primii unul in viata celuilalt...nimeni nu a mai avut pe altcineva inainte. Avem amandoi 20 de ani.
Simteam insa ca sunt cu un copil, deoarece trebuia sa le dea raportul parintilor lui de fiecare data: cand iesea din, cand intra, unde mergea si de fiecare data cand venea sa doarma la mine, mama sa avea accese de..nebunie, nu stiu cum altfel sa le numesc, deoarece se supara mereu daca nu o baga in seama, daca nu ii trimitea mesaje...si toate astea cand era cu mine. Pe scurt era clar ca nu ii convenea cand venea la mine. I-am spus fostului meu iubit sa vorbeasca cu ea, fiindca era enervant pentru mine, ma simteam in plus si simteam ca numai eu voiam sa stam cat mai mult impreuna.
Eu nu am crescut asa..eu am avut toata intelegerea si libertatea din partea parintilor.
Si inca ceva ce ma afecta, era faptul ca nu puteam sta mai mult de 2 nopti impreuna si asta fiindca mama lui zicea ca "nu se cade..nu e normal"...desi eu cu fostul meu voiam amandoi mult mai mult, insa el nu avea curajul sa lupte pentru ce vroia, ci doar se supunea.
El era tot ce imi doream, dar mi-ar fi placut sa vorbeasca mai mult cu ai sai, sa se impuna, daca vreti, sa aiba mai multa libertate, sa se implice mai mult sisa nu ma faca sa ma simt singura in relatie.
Nu cred ca la 20 de ani e normal sa iti mai intrebi mama daca ai voie afara. Asta m-a scos din sarite...iar la 10 sa fii in casa mi se pare destul de aiurea pentru un baiat de varsa sa.

Am nevoie de incurajari, sfaturi, vreau sa trec mai usor peste asta fiindca nu stiu cum sa scap de toata durerea asta si m-am saturat sa o las pe mama sa sufere alaturi de mine vazandu-ma cum nu ma pot opri din plans.
Stiu sigur ca nu mai e cale de intoarcere...ne-am saturat amandoi de atatea despartiri si impacari, dar vreau sa am constiinta impacata stiind ca nu am gresit sau exagerat eu cu ceva. Vreau o relatie serioasa, nu o joaca...

Intotdeaun adevarul este pe undeva pe la mijloc, asa cum este si in cazul acesta. Bine ca ati pus capat acestei relatii care nu avea niciun viitor.

Adevar...hmm. Care adevar? Situatia e mult mai complexa decat pare. Eu mi-am expus doar cateva din nemultumiri... daca faci doar o afirmatie, adu si argumente.

Salutare
As putea sa iti dau un sfat, in speranta ca... poate te ajuta.

Personal cred ca ai luat alegerea corecta, atata timp cat mama lui intervine intre voi iar el efectiv se supune nu va fi niciodata o relatie de viitor. Nu spun ca nu ar trebui sa ii ceara sfatul in unele chestii, dar totusi are o varsta si ar cam trebui incet incet sa se gandeasca la propriul viitor, doar nu va trai cu mama lui toata viata (sper...). Am spus ca ai facut alegerea corecta deoarece pe viitor, cand relatia voastra va avansa, intr-un fel sau altul Doamne fereste de o asa soacra, e in stare sa se mute cu voi si sa ii faca programul lui la minut, nu se va amesteca doar in viata lui ci si in a ta.

Cel mai rau este faptul ca el nu face nimic pentru a voi, pentru a fi fericiti, cat are de gand sa se ascunda sub fusta mamei? Am un coleg ai carui parinti sunt foarte stricti, dar el spune ca ei si face ca el. Doar el stie cate tampenii face, dar in fond suntem la varsta la care e momentul pentru asa ceva.

In fine, am deraiat putin de la subiect, intr-adevar, doare dar priveste partea buna, in timp il vei uita si vei da peste altcineva care te va sprijini si iti va fi alaturi. Inteleg faptul ca suferi dupa el si este normal sa plangi, cel mai bine ar fi sa te prefaci in fata mamei tale, in felul asta o protejezi si pe ea, isi face destul de multe griji pentru tine si sa incerci sa il uiti, crede-ma, e singura cale. Asta daca nu vrei sa o ai toata viata pe mama fostului pe cap.

Sper sa reusesti tot ce iti doresti, bafta multa

Stiu si eu un caz, fix asa.
Ei au stat impreuna de pe la 16 ani pana pe la 25. Si ghici ce? DA, inclusiv la 25 de ani omul cerea voie sa iasa afara, nu avea voie sa doarma la iubita si la 11 trebuia sa fie in casa. S-a saturat si ea pana la urma si i-a urat drum bun in viata.
Si al tau pare cam la fel.Nu puteai sa iei o decizie mai buna.
Sa fii sigura ca viata e frumoasa si ca vei mai trai atat de multe experiente incat te vei uita candva inapoi si vei rade de toata situatia asta.
Plus ca, destul ca o soacra e in general cicalitoare de la ea putere, iti dai seama cum ar fi fost mama astuia? Eu una nici nu vreau sa ma gandesc.

Asta se datoreaza si faptului ca el nu a mai avut niciodata o relatie, mama lui trebuia sa stie cum se simte, ce face.Eu asta cred.

E simplu raspunsul, daca va iubiti cu adevarat ramaneti impreuna, daca nu,, PA"

Papagal

Mama fostului iubit e dusa cu capul ( fara suparare) nu mi se pare un lucru prea normal ca la 20 de ani mama sa te conroleze ai facut ce trebuia pacat ca dupa atata timp a trebuit sa va despartiti.

Ceea ce am sa iti spun nu iti spun ca sa te judec (imi pare rau pentru tine) ci poate ai sa intelegi de unde vine de fapt suferinta ta. In primul rand nu trebuia sa aveti relatii intime in afara casatoriei. De aici pornesc multe probleme si suferinte intr-un cuplu. Asta e o greseala care se plateste intotdeauna scump. Chiar daca lumea urca pacatul la rang de cinste, el ramane pacat si continua sa distruga vieti. Relatiile intime au fost lasate de Dumnezeu pentru oameni ca ei sa se bucure de ele in cadrul casatoriei, atunci cand doua persoane se hotarasc sa ramana impreuna pentru totdeauna. Numai atunci ele sunt o binecuvantare si o fericire cu adevarat. altfel, ele duc la moarte si la distrugerea omului. Daca voi nu ati fi avut relatii intime inainte de vreme, acum nu ati mai fi suferit atat, vazand ca relatia nu functioneaza ati fi mers fiecare pe drumul sau, chiar daca ar fi fost niste sentimente implicate, ar fi fost dureros dar nu cum este acum. Atunci cand doua personae care se iubesc, se unesc fizic, ele devin una, si intotdeauna ruperea e dureroasa. Nu-ti spun aceste lucruri ca sa te impovarez si mai mult, exista o usurare si o salvare de pacat numai la Dumnezeu. Mergi la El, pocaieste-te de pacatele tale si cauta-L in viata ta. El si numai El poate da cu adevarat fericirea, iertarea, alinare pentru rana ta. Isus Hristos te iubeste si a murit si pentru tine, ca tu sa ai viata vesnica. Fii binecuvantata!

Destul de adevarat ce spui, dar eu nu regret intimitatea asta...si oricum, dupa casatorie putea fi la fel. Nu casatoria leaga doi oameni...

Intr-adevar maica-sa e prea obsedata, la varsta de 20 de ani, sa-ti domini baiatul e prea din cale-afara.Cred ca unica solutie este sa discutati, sava maiacordati o sansa si in finaldaca el te iubeste sa luptati pentru ca relatia voastra sa functioneze.El ar trebui sa-i impuna mamei sale cateva conditii, sau sa faca un orar. De exemplu cateva zile in saptamana sa le petreaca cu ea si restul cu tine.Sau stii ce-ar putea fi vorba:maica-sa e geloasa ca-si pierde baiatul cu toate ca nu-i chiar o varianta, dar ea trebuie intr-un final sa inteleaga ca el a crescut si trebuie sa-si formeze o anumita proprie viata.

Da...oricum e prea tarziu. Eu sunt resemnata..si chiar daca ar vorbi cu ea, ai auzi de vorba " esti sub acoperisul meu"? Da, crede-ma, e in stare sa foloseasca replica asta si nu numai. Pe langa asta, i-am tot zis fostului sa vorbeasca cu ea, sa incerce, dar am obosit si eu sa nu faca nimic. Mereu lasa capul in jos si tacea. Sanse acordate au fost, dar au avut mereu acelasi final.

Va multumesc tuturor pentru sfaturi si incurajari. timpul le vindeca pe toate.
Poate intr-o zi, cand va trece din nou prin asta, va realiza cat de mult am incercat sa fac sa ne fie bine.

Astia sunt parintii, nu prea ai ce face cat timp depinzi in vreun mod sau altu de ei. Se putea si mai rau (sa nu il fi lasat deloc la tine/cu tine). Solutia exista, insa e una singura si e greu de aplicat si nici chiar de dorit: un loc de munca si viata pe cont propriu + ruperea oricaror legaturi cu parintii.