| anca2321 a întrebat:


As avea nevoie de sfatul cuiva care poate privi situatia in care sunt intr-un mod obiectiv, deoarece eu cu cat ma gandesc mai mult, cu atat parca gasesc mai multe scuze.
L-am cunoscut pe prietenul meu actual la birou, el avand in perioada aceea alta prietena care era in strainatate. Cand s-a intors, s-au despartit, s-au impacat, iar s-au despartit etc. Noi in timpul acesta vorbeam cat mai mult, deveneam cat mai apropiati. El nu stia ce sa faca, cu cine sa ramana (cu ea era de 3 ani, cu mine se intelegea mai bine). Au plecat intr-un concediu impreuna si acela a fost momentul decisiv, cand si-a dat seama ca nu au niciun viitor si a ramas cu mine.
Ne-am mutat impreuna, lucram impreuna (acum la alte firme), avem o afacere impreuna, planuri de viitor, certuri foarte rar, as putea spune chiar maxim 5 certuri pe an, daca si alea.
Ceea ce facem este foarte important pentru noi, incercam sa cladim impreuna o afacere care pana acum a necesitat o multime de sacrificii din partea amandurora. Timp liber avem foarte putin, insa cat muncim stam impreuna. Se intampla sa ajungem tarziu acasa, se intampla sa fim atat de obositi incat sa treaca si 2 saptamani si nici macar sa nu ne sarutam ( si nu ma refer la acel pupic instinctiv cand vii, pleci, vrei ceva etc).
De 3 ani locuim impreuna. Telefoanele pot fi deblocate de amandoi, nu ne-am ascuns niciodata nimic, sau cel putin asa credeam...
Nu am obiceiul sa stau sa il verific, consider ca asta tine de respect atat pentru mine cat si pentru el.
Acum un an am sesizat insa ca vorbea cu o fata pe net, l-am confruntat, l-a deranjat, a zis ca nu a facut nimic decat sa vorbeasca si ca sa citesc tot ce vreau ca sa ma conving. Nu a vorbit mai mult de o luna cu ea. Am trecut peste.
Fosta prietena mereu a ramas un subiect tabu in relatia noastra, eu avand o oarece antipatie pentru ea din perioada in care el a trebuit sa aleaga intre mine si ea. La inceputul acestui an insa, l-am prins in timp ce discuta cu ea si stabileau sa se intalneasca. Am discutat, el din nou deranjat, mi-a zis ca i se pare normal sa tina legatura cu ea, ca este bolnava (o boala cu transmitere sexuala pe care ea o are, si desi el nu o are se considera vinovat), ca totusi au fost prieteni si ca simte nevoia sa o ajute. I-am tot repetat ca inteleg situatia, dar sa nu imi mai ascunda, iar replica lui a fost ca prefera sa nu stiu pentru ca reactionez urat cand vine vorba de ea.
De curand a fost ziua lui, si a venit vorba de fosta care ii zicea mereu la multi ani la ora 00, acum a zis ca nu i-a zis nimic. Nu am putut rezista si dupa ce a adormit i-am verificat telefonul. Am constat cu stupoare ca nu numai ca vorbeste cu ea, ci ca mai vorbeste cu o alta fata, si chiar le propune sa se intalneasca. Cu cealalta fata unele discutii erau total nepotrivite, chiar si cu conotatii sexuale. Desi vorbesc rar, ultima discutie fiind in urma cu o luna, sunt destul de sigura ca nu este in regula. El nu are timp absolut deloc, stresul ajunge la cote maxime in unele zile, nu are timp pentru el. In ultimul an s-a ingrasat cu aproape 30kg si este destul de frustrat pe tema asta.
El cu mine se comporta foarte frumos, ne facem planuri de viitor, oricand am nevoie de el e acolo pentru mine, as spune chiar ca avem relatia perfecta daca nu ar exista acele discutii...
Credeti ca este doar ceva care il face sa aiba mai multa incredere in el, sa iasa din monotonie sau ar trebui sa imi fac griji ca le va duce la alt nivel?
As aprecia foarte mult un raspuns…

Răspuns Câştigător
| Axelx a răspuns:

În general comportamentele de genu sunt rezultate din lipsa unor lucruri din relație. Eu de exemplu în relația actuală m-am dedicat foarte mult la început, nu am primit un feedback la care mă așteptam și devenisem puțin mai rece datorită ei, săturându-mă de unele chestii și lipsuri. Atunci am început iar să mai vorbesc/să mă mai uit după alte fete și să glumesc cu ele mai mult decât o fac eu în general când sunt într-o relație. Atunci mi-am dat seama că nu e ok unde am ajuns și văd că într-un fel și voi ați ajuns în același punct. În momentele când sunt fericit *cele în care văd că încearcă și ea* cu ea nu îmi vine nici măcar să mă gândesc la alte fete, să mă uit nici atât. Eu zic că din păcate viața voastră poate e puțin prea acaparată de muncă.
Mă gândesc că ești la un nivel mai înalt și da, știu că trebuie să muncești, dar trebuie să vă faceți timp să mergeți într-o mini vacanță, sau să mergeți din nou undeva unde nu ați mai fost de mult. Luați-vă o vacanță de 2-3 zile și detașați-vă temporar de lumea muncii și duceți-vă undeva să fiți doar voi doi. Dacă vreți puteți merge și cu ceva prieteni, dar să aveți și momente intime când sunteți singuri, să aveți ocazia să „reparați ceva greșeli" ( înțelegi tu ce zicwinking ). Trebuie să mergi la el să îi spui ce te deranjează, să îi spui că aveți lipsa asta de romantism să-i zic așa pe care sunt sigur că o simte și el, și să îi sugerezi să mergeți undeva sau să faceți ceva împreună să combateți situația. Doar împreună, vorbind cu el, vei rezolva ceva. Noi, de aici, îți putem da doar sfaturi să te ajutăm, dar rezolvarea adevărată va fi doar comunicarea dintre voi doi. Dacă îi spui ce te deranjează și el te iubește, sunt sigur că nu o să se enerveze și dacă îi pasă o să vrea și el să faceți ceva să vă apropriați iar și în viața intimă. Vorbește cu el, fi sinceră și încearcă să nu ridici tonul în discuții de genul. Amândoi trebuie să vorbiți calm și sincer, doar așa veți trece peste. Mult succes happy Dacă ai ceva nelămurire sau crezi că te pot ajuta, aștept întrebările cu drag.

2 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Cand alergi dupa bani incepi sa nu mai vezi lucurile esentiale.
De gresit ati gresit amandoi pentru ca nu v-ati facut mai mult timp unul pentru altul dar el are ce-a mai mare parte de vina. Daca simtea ca are nevoie de tine ca si femeie sau de atentia ta, cred ca trebuia si putea sa vorbeasca si sa iti spuna ca ar dori sa aveti mai mult timp de voi.Dar el nu a facut-o si a cautat atentie din partea altcuiva, ceia ce inseamna ca e clar ca ceva in mintea si in sufletul lui s-a schimbat.
Poate este rutina, poate este monotonia sau chiar au mai scazut sentimentele acelea de iubire dintre voi din cauza timpului putin sau etc dar cred ca lucurile astea trebuiau vorbite.Sa ajuns la ceva ce eu una daca as fi in locul tau nu as permite.Una este sa mai vorbeasca dupa despartire cu fosta si alta este sa treaca o gramada de timp si sa te trezesti brusc ca el vorbeste pe deascuns cu ea prin mesaje, plus alte fete cu care discuta despre niste chesti ce le putea discuta cu tine.Eu nu stiu si nu inteleg de ce in afara de persoanele de sex opus cu care muncesti, pe care le ai in familie, prietenele comune de ce ai avea nevoie sa mai vorbesti cu cineva pe langa...Ca ce? Pentru ce? Mai ales pe subiecte intime, despre relatia si problemele tale si in privat pe telefon sau retele de socializare.
Nu este nimic gresit sa socializezi dar deja este ceva putred la mijloc cand ascunzi de partener, cand intri in prea multe detalii, cand acele persoane devin atat de importante pentru tine incat te certi cu persoana iubita pentru ele.
Trebuie un pic sa te gandesti cum v-ati cunoscut, cum a procedat si sa iti pui macar 1 % problema ca s-ar putea sa se repete, sau ca s-ar putea sa nu fie usa de biserica.

| anca2321 explică (pentru Axelx):

Cred ca asta este raspunsul pe care il asteptam. O confirmare ca poate lucrurile nu sunt chiar atat de rele, ca noi am lasat sa se ajunga aici si ca inca mai putem repara. Iti multumesc