Atat de mult timp a trecut de atunci. Totul incepea in anul 2004. Aveam un grup comun de prieteni cu care stateam toata ziua. Ea era mai mare decat mine cu un an si cu timpul am inceput sa tin la ea, eram prieteni foarte buni dar nu aveam curajul sa-i spun ce simt. Pe rand, am vazut cum ea s-a combinat cu 2 tipi, unul fiind cel mai bun prieten al meu dupa care cu unul, a total douchebag. Cred ca prima data cand am reusit sa ma apropii putin de ea a fost cand s-a despartit de 'the douchebag'. Mergeam pe strada si am intrebat-o cum ii mai merge relatia si mi-a spus ca nu mai e in nici o relatie, ca tipul respectiv venise la ea cu un cos mare de flori in ziua cand faceau o luna impreuna si i-a spus ca nu poate sta cu ea ca se duce sa se intalneasca cu un prieten. ea s-a despartit de el si eu i-am fost alaturi cu cateva cuvinte bune. Asta se intampla in toamna anului 2004. A trebuit sa plec din oras entru sarbatorile de iarna si am fost plecat o luna (decembrie). Intr-o seara, mi-am luat inima in dinti si i-am dat mesaj. Am inceput sa vorbim prin mesaje si intr-unul din ele i-am zis: "Stii, imi e foarte dor de voi, dar cel mai mult imi e dor de tine sa stii." Dupa cateva minute am primit raspunsul "Serios? dar de ce iti este cel mai dor de mine?". I-am raspuns ca in ultimul timp am inceput sa tin la ea mai mult decat la o prietena, ca de fiecare data cand o vad am fluturi in stomac si ca seara adorm cu gandul la ea. Au trecut cateva minute care mi se pareau ore, in capul meu treceau tot fel de ganduri, unele ziceau ca am facut bine, altele imi spuneau ca am gresit, ca ma va refuza si o voi pierde pentru totdeauna. Cand intr-un final suna telefonul: primisem raspunsul! "Sa stii ca si eu te plac de ceva timp dar nu am crezut ca ai vrea sa fii cu mine. Ma bucur ca mi-ai spus. E cam tarziu acum si eu ma duc sa ma culc. Mai vorbim maine, amorezule!" Am cazut pe pat cu un zambet tamp pe fata si doar un singur cuvant rasuna in toata mintea mea:"Amorezule... mi-a spus amorezule". Au trecut sarbatorile, m-am intors in oras si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc sa ma intalnesc cu ea. Era 8 ianuarie 2005, n-am sa pot uita in viata mea ziua aceea. Era un frig de crapau pietrele, si batea un vant care iti taia respiratia. Am sunat-o si am intrebat-o unde. Mi-a raspuns ca e la o prietena (colega de clasa de-a mea, prin intermediul careia o cunoscusem) si ca mai sta cam o ora jumatate maxim. Eu eram in apropierea zonei unde locuia colega aceea, asa ca m-am dus la scara, mi-am gasit un loc mai ferit de vant si am asteptat-o. cand intr-un final a venit si am vazut-o coborand scarile, am simtit cum tot sangele mi s-a aprins, nu mai stiam de frig, nu mai simteam vantul care imi taia fata, era doar ea si eram grozav de fericit sa o vad. Ne-am plimbat putin, am vorbit, am mers la o ciocolata calda, dupa care am condus-o acasa, deoarece se facea tarziu. Cand am ajuns la blocul ei, am luat-o de ambele maini si ne uitam unul in ochii celuilalt. Ma pierdeam in ochii ei verzi ca doua smarlade si in lumina soarelui care apunea in spatele nostru, ochii ei straluceau mai ceva ca orice piatra pretioasa. i-am spus ca tin la ea foarte mult si ca as vrea sa stau mai mult langa ea. A zambit si m-a sarutat. Dupa ce am plecat nu ma puteam gandi decat la ea, nu vedeam lumea de pe strada, nu simteam nici frig nici vant, doar o caldura in piept pe care nu o mai simtisem niciodata. Imi venea sa alerg, sa sar, sa imbratisez toata lumea de pe strada. Stiam ca pentru ea as da totul, as face orice doar sa stiu ca ea e fericita, sa o aud razand si sa-i vad zambetul angelic mereu. Am avut impreuna o relatie nemaipomenita de 3 ani pana pe 16 februarie 2008 cand mi-a fost luata de langa mine prea devreme. o conusesem acasa in seara aia, si in timp ce eram pe drum spre casa, m-a sunat tatal ei. Inainte sa raspund am avut o senzatie foarte rea, parca nu vroiam sa raspund la telefon. Cand am raspuns, l-am auzit pe tatal ei care mi-a spus cu o voce sfarsita sa vin la spital ca Madalina avusese un accident cand se intorcea de la magazin. Nu am putut sa cred, nu vroiam sa imi inchipui asa ceva, am ajuns la spital si dupa 3 ore devastatoare ni s-a spus ca a murit in timpul operatiei. Toata lumea mi s-a prabusit atunci, tot ce stiu este ca nu am fost om trei zile. Nu aveam nici o expresie pe fata, nu vorbeam, nu mancam, nu dormeam. Niciodata nu am putut sa trec total de acel soc, si in afara de voi de pe TPU si alti 3 prieteni ai mei foarte apropiati care au fost langa mine in acea perioada si m-au ajutat cum au putut sa trec peste, nimeni nu stie ce mi s-a intamplat. M-am lasat de liceu anul acela, nu mai puteam sa trec in fiecare zi pe langa clasa in care invata (ma dusesem in acelasi liceu in care era si ea). Mi-a luat un an jumatate sa-mi revin si sa regasesc puterea de a continua dar si acum ma gandesc la ea si imi aduc aminte tot ce am facut impreuna in acei 3 ani minunati. De cate ori imi este dor de ea, ma duc la copacul pe care intr-o zi ne-am gravat initialele si imi petrec acolo cateva ore vorbind cu mine insumi. Scuze daca a fost cam lung raspunsul, dar cred ca asta vroiai sa afli...
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Prima mea poveste de iubire a inceput acum 4 ani si a durat aproximativ 1 an si 2 luni ..practicam handball si il cunosteam de la antrenamente. Imi amintesc si acum ca m-a abordat pe mess, mi-a spus daca vreau sa iesim la o plimbare, el e foarte frumusel si e si mai mare decat mine, ce imi mai puteam dori la varsta aceea(14-15 ani)? 
Era prin ianuarie, pe 30, foarte frig afara. cum ne plimbam m-a intrebat daca nu vreau sa imi incalzeasca mana, mi-a luat mana si nu i-a mai dat drumul ..si au urmat luni superbe, poate pentru ca eram amandoi copii ni s-a parut o iubire perfecta. insa ce a fost frumos s-a terminat repede si din cauza surorii mele a trebuit sa ne despartim, un timp am incercat sa fim pe ascuns, insa timpul liber nu mai coincidea. nu ne mai vedeam mult timp si am zis sa ne despartim. am ramas amandoi cu inima franta, eu pentru un an si jumatate, el pentru totdeauna (si acum m-ar dori langa el, dar stiu ca nu ar mai fi ceea ce a fost).
A fost poate cea mai frumoasa poveste de iubire pe care am avut-o, dovada in timp ce mi-am amintit am inceput sa plang..sunt momente pe care nu le poti uita, oricat ar incerca unii sa le stearga din memorie.
Si acum sunt intr-o relatie, avem 9 luni, dar poate pentru ca am crescut mi se pare ca eram mai visatoare pe atunci..acum iubirea s-a mai maturizat, are alte forme.
Răspunde
Prima mea poveste de iubire..hmm ankuta...mi-ar lua prea mult sa povestesc totul,si cum sunt si cam suparat acum... oricum mersi mult de tot pentru mesaj,esti o dulcik, raman dator, pup, daca e cv, o sa intru inapoi, acum ma duc sa o fac pe bucatarul 
! pup!
Cu adevarat speciala, cata dragoste ai pus in fiecare cuvant. in timp ce iti citeam povestea, lacrimile imi curgeau una cate una. Iti admir puterea pe care ai avut-o in acel moment, dar si acum. Iti urez mult succes si chiar daca ti-a luat-o de langa tine, gandeste-te ca in cei 3 ani ti-a oferit tot ce a avut ea mai frumos, toata dragostea ei.
La varsta de 18 ani.Pot spune ca m-am indragostit de el pe loc.Era ada de dragut si de atent
.Am avut o relatie timp de un an.A fost o relatie frumoasa.Era mereu langa mine cand aveam nevoie de ajutor, de un sfat s-au de orice altceva.Stia sa ma asculte si sa fie mereu langa mine.Cand eram alaturi de el uitam de tot
era singurul care imi alina tristetea si imi spunea ca totul o sa fie bine.Am invatat multe din aceasta relatie.Ne-am inteles bine.
Si dupa cum stim orice inceput are si un sfarsit, intr-o zi el a pus punct si si-a ales alt drum.Ma doare lipsa lui dar nu am ce sa fac decat sa ma resemnzez si sa merg mai departe.
Oricum ii multumesc pentru tot ce am cladit impreuna, pentru tot ce m-a invatat de la el si mai ales ca a fost langa mine candva.Nu il voi uita niciodata, mereu va ramane in inima mea orice s-ar intampla
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
