Ce parere am? Una buna. Consider ca nimeni nu ar trebui sa aiba dreptul sa-i spuna unei femei ce sa faca in privinta trupului ei si cu atat mai putin barbatii. Mie mi-ar placea ca pe barbatii aia care sunt militanti si ii foote grija sa nu cumva sa aiba femeile dreptul sa avorteze, sa-i vad gravizi si obligati sa poarte in burta acel parazit timp de 9 luni.
Cine condamna avortul? In principiu habotnicii.
Cine condamna masturbarea? In principiu habotnicii
Deci nu prea e discriminare.
Ai dreptate in ceea ce scrii, ejacularea fara că sperma să ajungă în vagin este avort, femeile prin masturbare nu pierd ovule deși ele nu fac avorturi astfel
E f simplu, nu e democratie asa cum se spune, traim int-o falsa democratie condusa de mafia religiei.
Asa ca in aceasta "democratie" ei hotarasc ce ai voie, ce nu ai voie, ce e pacat, ce nu e, in interesul lor.
Si lumea fraiera care nu se prinde, crede in religie care e o mare mare dictatura de fapt.
Si oricum faza ca e crima, e falsa! Crima e cand omori un om, iar in perioada in care e permis avortul, chestia aia nu e inca om.
Deci iese din definitia crimei.
De aia nu se permite dupa, ca atunci e deja om si e crima daca il ucizi.
E ca la droguri, ai voie sa detii semintele, dar nu planta! Chiar s-a intamplat, luau astia seminte de canabis parca, politia era pe fir.
I-a lasat sa creasca plantele si s-au dus cu mascatii dupa ei.
Stiau cam cand cresc.
Semintele alea nu puteau furniza droguri, deci nu intra in legea de interdictie.
Religia interzicea avorturile pe interes ca aveau nevoie de lucratori pe nimic ca sa se imbogateasca ei.
Si mmasturbarea pentru ca barbatul sa fie obligat sa faca ssex ca sa iasa inca un sclav pentru bogati, si relatiile de tip homo tot de aia erau pacat cica.
Totul era politic si este.
Si vad ca de la un timp incepe sa se interzica avorturile, si ei mai vb de ceausescu, ciudat.
In Germania a fost interzis de mult, nu ai voie avort decat daca ai fost violata, se duceau alea in Olanda, rusine sa le fie, mare democratie Germania.
Or fi metode de contraceptie dar de multe ori nu isi iau pilulele, la unele nu merg, barbatii ma rar le place cu prezervativ.
Total de acord cu ideea ca fiecare să facă ce vrea cu corpul său.
Dacă presupunem adevărată ideea de nemurire a sufletului, atunci trupul capătă o mai mare importanță în contextul în care îl avem doar temporar.Cu atât mai mult ar trebui să avem grijă de el și să îl protejăm așa cum considerăm, inclusiv prin dreptul la avort.
E cam cu du-te-vino parerea asta. La noi, e doar "samanta" ce o dam afara. Nu are maini, picioare, inima, etc. Sunt doar niste mormoloci cu ADN. Rolul lor este strict de a transmite materialul genetic si de a initia treaba ce ovulul femeii trebuie sa o faca.
Femeia in schimb, cand face avort, are responsabilitatea si decizia de a omori efectiv o viata care deja are maxim 2-3 luni.
Una e sa omori niste celule "starter" si alta e sa omori o viata in dezvoltare.
Bun răspuns!
Am luat-o logic. Stiu ca suna nasol pentru femei sa auda asta, dar din pacate asa sta treaba. Nu zic ca nu e "pacat" sa irosesti ceva ce unii barbati nu pot produce, dar hai totusi sa ne gandim logic putin. E aiurea sa risipesti tu ca barbat in mod voit, "samanta" ( zic in mod voit, pentru ca inevitabil corpul o va elimina dupa cateva zile sau o saptamana prin asa zisele "vise umede" pe care barbatii le au dupa o perioada fara activitate sexuala ).
Dar deja devine usor un act care duce spre crima, atunci cand o femeie decide sa extirpe un fetus de 2-3 luni. Asta vorbind la modul moral. Ca in mod social, este perfect legal in majoritatea tarilor, sa faci avort.
Pentru femei sigur ca pare a discriminare, pentru ca decizia finala de a incheia o viata in curs de dezvoltare, cade toata pe umerii lor. Si pentru ele devine foarte frustrant daca stau si se gandesc ca noi barbatii, biologic vorbind, ne lipsim de aceasta responsabilitate.
Într-adevăr, pare logic ceea ce zici și da, chiar așa și e, până la urmă.
După logica asta, dacă omori un om de 20 de ani e mai păcat decât dacă omori un copil de 5 ani, că ăla e adult cu totul deja format, copilul încă nu are totul dezvoltat.
Viața e în constantă dezvoltare și schimbare mereu.Atât timp cât ești în corpul altcuiva, poți fi considerat o tumoră, un corp străin pe care acea persoană vrea și are tot dreptul să îl dea afară. Dacă acei copii avortați ar avea viața lor proprie, la avort ar supraviețui, nu ar avea nevoie de corpul mamei neapărat.Dar atât timp cât cineva are nevoie de corpul tău pentru a exista, e practic parte din tine și tu decizi ce faci cu acea parte din tine.
Nu se pupa deloc exemplul tau cu logica mea . Diferite pedepse sau judecati se aplica pe diferite situatii. In situatia expusa de tine ca exemplu, e la fel de pacat si daca omori un om de 20 si daca omori unul de 5.
In plus, nu am judecat pe nimeni. Eu doar am spus ceea ce exista deja in jurul nostru. daca societatea in mare parte, accepta avortul, si il practica, atunci e strict alegerea ta daca vrei sau nu sa avortezi ( asta din punct de vedere legal )
Logica mea care ti-a dat tie trigger cred ca este cea morala. Moral vorbind, este o crima acest avort. Chiar daca societatea o accepta, asta nu inseamna ca ea nu exista. Ceea ce fac doctorii ginecologi sau cine se ocupa de avorturi, este pur si simplu crima legalizata. Pentru ca tu inchei o viata in curs de dezvoltare. Moral vorbind, era datoria barbatului sa foloseasca prezervativ si datoria femeii sa se verifice a doua zi daca a ramas insarcinata.
In mod normal s-a inventat avortul pentru situatii in care minorele sunt gravide sau daca sarcina este produsul unui viol. Dar avand in vedere ca avortul a devenit o alegere destul de comuna si la indemana oricui, a devenit ceva banal.
Nu inventez eu aiurea situatii. Pur si simplu am spus ceea ce de fapt este. Multora nu le convine aceasta vina morala si prefera sa dea vina pe altii...
E fix aceeași logică.
Și eu am spus tot ceea ce este, iar ceea ce am spus este acceptat majoritar, copiii în burta mamei neavând nicio identitate ca persoane.
Vină morală poate fi oricând, dar este o diferență între a omorî un om pe care îl vezi in fața ta și un embrion, celule în formare pe care nu le poți vedea decât prin niște aparate și a căror existență depinde de existența altei persoane.Persoană al cărei corp îi aparține în totalitate și care are tot dreptul să te accepte sau nu.
Dar lăsând astea la o parte că sigur nu vă schimbă părerea, ai grijă tu și ceilalți care aveți asemenea idei că începeți să cădeți în capcanele practicilor și doctrinelor comuniste, totalitare care au început să ia amploare în ultimii ani. Încet încet, prin mass-media, rețele sociale, mici legi aparent inofensive, oamenii încep să ia de bune ideile astea la bază comuniste, mulți dintre voi fără să realizați că ați fost îndoctrinați, spălați pe creier.
Un mic hint, practicile totalitare caută să separe oamenii, nu să îi apropie, să îi condamne pe unii din cauza sexului, religiei, etniei, alegerilor etc. și să îi ridice în slăvi pe alții.
Eu nu m-am axat pe partea legala sau birocratica. Special pentru a evita afilierea cu anumite partide politice sau cu anumite grupari. Eu pur si simplu am expus nonsalant o emotie pe care parintii o simt 100% atunci cand fac un avort. Tu o vezi ca o practica banala, ca extirparea unei masele cariate. Insa ce simt acei parinti cand o fac, este vina, rusine, regret, tristete. Chiar daca aceste sentimente sunt slab simtite de catre unii, ele sunt prezente. Asta pentru ca in adancul nostru, stim ca acea practica facuta, a incheiat o posibila viata a propriului fat. Daca ar fi atat de banal pe cum o expui tu, nu ar mai fi atatea campanii anti avort sau atatia parinti care au remuscari dupa eveniment.
Nu ma intelege gresit, nu condamn alegerile facute, sau parintii in cauza, eu doar spun exact ce simte un om. Eu doar expun partea morala lucrurilor. Nu vreau sa convertesc lumea la ideile mele sau sa-mi fac propria grupare ca nu sunt Mesia.
Ceea ce spun poate fi util unei femei care in urma unui avort simte aceste emotii si este constienta ca nu doar ea simte asta, ci mai toate femeile. Acest lucru facand-o sa treaca mai usor peste pierdere. Ca pana la urma este o pierdere.
Nu ai cum să știi ce simte sau va simți un om. Legat de sentimente chiar nu are nimeni cum să dea sfaturi sau să fie în măsură să își prezinte ideile ca adevăruri general valabile.Fiecare își ia deciziile cum consideră, iar cu siguranță oamenii își dau seama de sentimente și își asumă, chiar dacă dor. Și repet, fiecare trebuie să fie liber să aleagă ce face cu corpul lui, indiferent de ce sentimente cred alții că va avea, ce valori morale, greșeli religioase, fizică cuantică, suflete și ce mai e.
Nu stiu de ce trebuie sa explic faptul ca tu ca femeie nu trebuie sa faci absolut tot ce vrei cu corpul tau la fel ca un barbat, pentru ca pana la urma traim intr-o societate civilizata, si avem niste reguli morale care nu trebuiesc incalcate pentru ca altfel ajungem la haos si la degenerare.
Cand vine vorba de avort e o treaba serioasa, nu sunt nici pro nici contra, dar tu spre deosebire de barbat porti o viata in tine, o viata completa, ovul + spermezeu, iar tinand cont de faptul ca vrei sa omori un viitor om, asteapta-te sa primesti si hate mult pe treaba asta.
Si barbatii nu fac avort, chiar trebuie sa explic asta ca la gradinita, ca la prosti? Nu compara un bebelus real cu organe si restul cu niste mormoloci.
SUNT BĂRBAT!
Mor, nu știu de unde ai tras concluzia asta, plus că scrie pe profil
anonim_4396 întreabă:
beausingurlamasamea întreabă: