Ce parere aveti despre urmatoarea povestire,e ceea ce simt, va rog, o parere.Multumesc!
Eram in ceea ce eu numeam "evadarea mea"…adica oaza de liniste de care nu puteam avea parte in jungle orasului…asa ca am venit acolo,cu gandul sa-l uit pe el,sa uit de mine,sa ma odihnesc dupa tot timpul in care mai aveam putin si ma prabuseam,sa ma distrez fara sa ma gandesc la ce o sa se intample cand o sa ma intorc inapoi.Te-am vazut pe tine,ne-am imprietenit,am stat impreuna,ne-am imbratisat,ne-am pupat,am ras,am glumit…toate astea ca prieteni. Fara sa-mi dau seama,doar ca sa-l uit pe el m-am indragostit de tine.Te-am iubit din tot sufletul meu,chiar daca nu erai pentru mine,aveai defecte multe si grave in viziunea celorlalti, si nu ca rautatea sau mandria, altele…peste care nimeni nu ar fi putut trece atat de usor ca mine.Dar am facut-o.Si te-am iubit.Nu ti-am zis niciodata,pentru ca riscam sa stric prietenia abia creata dintre noi,riscam sa te pierd pe tine,sa pierd conversatiile noastre in miez de noapte, sa pierd mesajele tale de "buna dimineata" sau "noapte buna", riscam sa pierd un om important in viata mea.Si am plecat atunci cand "evadarea" a luat sfarsit, cu o durere sfasitetoare in suflet pentru ca intr-un fel renuntam la tine, si la partea din mine care imi placea.Am continuat sa ne vedem in weekend-uri atunci cand eu ma intorceam ca sa-mi reincarc bateriile, stiam ca nu ma odihnesc fizic prin calatoriile astea in care eram mereu pe fuga vinerea ca sa ajung acolo si duminica sa ma intorc, dar imi odihneam mintea si sufletul.Am vorbit la telefon si prin mesaje mereu.Dar cu cat mai mult timp lipseam de langa tine,incepeau minciunile,incepeam sa ne-departam,si au urmat si certurile,dar noi faceam toate lucrurile ca si cum am fi fost impreuna, ca si cum am fi format un intreg, dar nu era asa.Am inceput sa nu mai vorbim atat de des,eu am inceput sa obosesc de la atata orgoliu si de la atatea minciuni,asa ca refuzat sa mai vorbesc cu tine,pentru ca imi facea rau, si absenta ta ma durea, dar stiam ca trebuia sa renunt.Asa ca nu ti-am mai raspuns la mesaje, evitandu-te mereu, si nu te-am mai cautat timpul "evadarilor" mele.Am stiut in momentul acela ca am dat cu piciorul la o prietenie frumoasa care ar fi ajuns intr-un final o relatie, ca am dat cu piciorul la tot ce insemna fericirea pentru mine dar si spusesem adio la minciuni, durere si promisiuni in zadar.Acum…dupa ceva timp,ne-am vazut din nou. Durerea despartirii noastre inca mai era vie in sufletul meu si am observat asta doar in clipa in care te-am vazut din nou dupa atata timp,ai incercat sa vii sa ma imbratisezi sis a ma pupi pe obraz,dar n-am fost in stare sa ma apropii de tine asa ca te-am respins,pentru ca stiu ca daca m-ai fi imbartisat,m-as fi aruncat in bratele tale flamanda dupa afectiunea care imi lipsea de mult timp si nu as mai fi plecat,iar asta m-ar fi distrus din nou.Tu ai acordat o noua sansa prieteniei noastre prin gestul tau,dar eu i-am dat cu pitciorul,nu pentru ca nu am vrut ci pentru ca nu m-am simtit in stare sa incep din nou,sa sufar din nou si sa ma despart iar de tine,pentru ca distanta,oricat de mica ar fi,desparte oamenii, si asa apar minciunile si certurile, care atrag dupa ele tristetea si durerea.Acum,tanjesc dupa prietenia ta din nou,vreau sa stam iar impreuna si sa discutam despre toate prostiile posibile de la ce am facut azi pana la dragoste. Vreau sa te am din nou langa mine, dar nu stiu daca sunt in stare sa trec din nou prin ce am mai trecut o data, si nu stiu daca orgoliul m-ar lasa sa te caut si nu stiu daca tu m-ai respinge sau nu.Nu stiu ce e de facut.Regret ca am fost atat de proasta sa distrug prietenia si tot ceea ce urma, regret, dar nu mai pot schimba lucrurile.Stiu doar ca daca ai mai acorda o sansa prieteniei noastre, nu as mai refuza-o. Iarta-ma.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook