Nu știu dacă este vorba neaparat de o parte a corpului, cât despre un feeling anume. Când o privesc în ochi să citesc acolo ceva inteligență, caracter și tandrețe. Să simt că are niște buze care se cer sărutate, mult și bine, tandru și pasional, pasional și tandru. Fără prea multe farduri, eventual un ruj fad. Contează și felul în care își aranjează părul, ori să aibă ceva volum ori să fie cam până la sâni. Să o pot considera frumoasă și îmbrăcată într-un sac, plină de funingine sau cu părul deranjat. Din atitudine, gesturi, mers și cum se îmbracă încerc să îmi dau seama dacă mi-ar plăcea să o cunosc mai bine. Îmi plac sânii și fundul de dimensiuni potrivite. Nici să nu fie dar nici să prea fie. Mai degrabă mici, sunt multe femei care nu știu să se iubească și mi-ar plăcea să le învăț. Vreau să simt că este ceva ce merită descoperit la ele dincolo de cum arată fizic.
Aha, am atracţii din astea mai sucite.
Da' ştii ce mă intrigă, citind aşa răspunsurile cu "părul aşa, ochii nu-ştiu-cum, mâinile, picioarele, gâtul, etc", nu am putut să nu mă întreb "deci o iubeşti, chipurile, dar dacă la un moment dat se tunde, se vopseşte, îşi pierde vederea, un deget, o mână, un picior, supleţea corpului, orice, gata, s-a dus atracţia şi iubirea?". Ce efemere mai sunt şi atracţiile astea!
Cu mana pe inima sunt sigur ca ai sta cu sexosul asta doar ca e vreun savant.
https://www.google.it/......ps?/search
Eşti amuzant în încercările tale de a pricepe ceva din ce spun. Nu te-ai prins de atâta timp că ai capacităţile prea limitate?
Nu mintea de savant mă interesează, ci una care să aprindă în mine tot ce e de aprins, frumoasă şi fascinantă. Mă rog, nu ai cum să înţelegi.
În lipsa creierului, oricum, suntem doar nişte păpuşi gonflabile. Aici, de fapt, am vrut să ajung. Cât de atrasă aş putea fi de un corp la morgă sau în comă, oricât ar fi el de frumos? Mintea, în cazul meu cel puţin, este cea care face diferenţă.
"Nu te-ai prins de atâta timp că ai capacităţile prea limitate?", Ador fetele arogante. Bine, femeile. Nu, stai. Tu nu esti femeie, esti fata mare. Sunt curios daca te prinzi la ce bat apropo
ps. Rectific atunci. Ai sta cu sexosul ala daca "aprinde tot in tine"? Stiu ca nu o sa raspunzi ci o sa faci iar pe inteligenta. Vezi, asta inseamna sa fii inteligent, sa prezici ce face altul. La fel ca voturile tale amuzante .
Https://www.youtube.com/watch?v=KifQ5BXcie0 Ti-o dedic, de la mine pentru tine.Nu e manea, stai calma.
E bine că măcar eşti perseverent.
NEbunatico, ma faci sa rosesc
Ultima oara m-am indragostit de o fata care purta ochelarii, avea asa o privire de ingeras, fata ei frumoasa, ochii ei, zambetul ei divin, mi-a placut de ea mult, dar aici se termina povestea
Deci asta ne duce la faptul ca esti anxios si ai un complex de inferioritate, iar aici intervin fustrari si ai ajuns la concluzia relatiile sunt de rahat. Ti-am zis ca singura cale ca sa rezolvi aceste probleme e sa mergi la un psiholog, respectiv sa ai mai mult incredere in tine.
Nu,dau dovada de ratiune si logica daca eu sunt de nota 6 ce sa fac cu una de nota 8? Plus ca era mai inalta ca mine, nu e vorba de conplexe poate am, dar trebuie sa isi lungul nasului in viata, daca as merge la un pshiolog nu vad cu ce m-ar ajuta, as creste in inaltime? As deveni mai frumos? Eu nu vreau sa ma mint sau sa accept chesti care nu sunt adevarate, nu e de mine fata aia plus ca eu nu caut relati ca mi-a placut asta e, m-am saturat sa fiu respins de sexul opus
Ti-e frica sa fii respins ray, nu e vorba ca esti urat sau nu, pur si simplu nu ai incredere in tine si asta te afecteaza, sunt oamenii mai scunzi ca tine nu e o tragedie, chiar crezi ca unei tipe ii pasa cat de inalt esti? Si eu am fost respins, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fac un zid in jurul meu si sa zic ca toate femeiile sunt curve. Cat despre faza ca nu vrei relatii, as spune mai de graba ca eviti sa fii ranit decat ca nu vrei relati, esti evaziv ray, si la fel ca mine esti o persoana inchisa, iar asta nu te prea ajuta.
Man doare prea tare respingerea eu unu m-am saturat de asta, inaltimea conteaza fetele vor barbati mai inalti ca ele, da ai dreptate nu vreau sa fiu ranit, daca esti deschis multi profita de asta, sincer acum nu caut o relatie nu sunt pregatit pentru asa ceva, poate pentru sex cred ca trebuie sa incep si eu anul asta cu o escorta
Hm, probabil asta ar ajuta destul de mult, cica unui tip care a facut sex ii creste increderea in sine. Si nu neaparat toate vor ca barbatul sa fie mai inalt ca ele, femeiile vor sa se simta protejate, evident ca inaltimea poate da senzatia asta, dar nu e numai asta, este si atitudinea. Oricum nu te grabi, dar nici nu te minti ca nu ai nevoie de relatii, doar ai sa fi mult mai fustrat daca te minti.
Sincer sa fiu da ai dreptate as vrea dar mai bine spun ca nu decat sa intru in lista prieteniei a unei fete sau iar sa ma respinga vreo fatuca, sincer as vrea sa fac sex cu toate fetele frumoase care le vad in tm dar nu se poate, plus ca fete sincere, serioase mai rar
Primele lucruri pe care le observ la o femeie cand o intalnesc sunt trasaturile faciale urmate de forma corpului.
Manibula proeminentă! (Cum o are robotul din terminator 2)
Şi nasul lu Bruce willis
Şi ochii lu gagica lu bruce willis din pulp fiction.
Picioarele lu Cameron Diaz.
Şi partea intimă a lu patricia rhomberg.
Parul lu kate winslet
Unghiile lu angelina jolie in filmul turistul.
Gata!
Aia de pe Youtube!
Dragoste la primul claxon!
Are fata nişte vene la gât, de îţi vine să strigi-Alaku Akbar!
Vene pe gat?! Ok, se poate, de ce nu.
Eu iubesc foarte mult la bărbatul meu mâinile şi ochii. Mi se par ambele simboluri ale dragostei. Cu ajutorul mâinilor mângâi persoana dragă, îi simţi textura pielii, o strângi în braţe etc. Ochii sunt cei care îţi permit să vezi toate părţile bune ale partenerului, în perioada "fluturasilor", ochii sunt cei care "sclipesc" când eşti îndrăgostit şi tot ei sunt o cale de comunicare sinceră între parteneri.
Aşa că, mie îmi place să îi sărut adesea mâinile şi ochii prietenului meu.
Foarte dragut, dar cum ii saruti ochii nu inteleg, glumesc adica pleoapele.
Pe ploape îl sărut, logic, doar nu pe globul ocular.
Oh, dragut! Numai in spatiul ex-sovietic am mai vazut asa ceva. Dragoste curata.
Deep ***, no joke!
Stai stai stai, ca mi/a venit cheful :)). Ascultam asta ( https://www.youtube.com/watch?v=pzvqwJaUcuY ) si m/a impuscat sageata lui cupidon in dos si hmmm, de ce nu? Parul. Mereu mi/a placut o fata&femeie care are par lung si voluminos. Nu stiu de ce dar mi se par mai sexy, mai feminine. Imi este greata cand vad o fata tunsa ca un baiat, excrecabil! Revenind, ochii. "OChii sunt oglinda spre sufletul cuiva " mda, rahaturi pentru fraieri. Nu stiu de ce ma atrag dar mereu m/a bagat in boala ochii albastri. Daca mai e si blonda deja imi nenoroceste inima. Buzele? Asta chiar nu stiu de unde mi se mai trage sa fiu sincer cu tine dar mi/au placut mereu buzele mai "carnoase". Cred ca imi place sa am de ce sa musc cand sarut, dq stie :)). Bine, si la alte chestii dar sunteti minori si nu am voie sa scriu. Nu cred ca merge ca "argumente" dar astia mi/a trecut prin cap. Zi mersi.
Mama mea, faci ravagii cand iti vine cheful.
Daca intreb care gat sunt rau?
Mda, m-ai prins...
pana acum nu stiam ca aveti mai multe
De fapt, aveam doua capete, dar capul de jos e baza, pentru ca e jos, ar baza unui obiect este dispusa jos, te-ai prins?
Eu chiar am fost sincera cand am zis gat ( segmentul care leaga capul de trunchi), nu o mai da in alte subiecte.
De ce te-ai suparat, supico? glumesc mi-am dat seama, dar de ce? Sunt curios.
Nu m-am suparat, dar nu imi plac mistourile. Ma rog, mie-mi place sa fiu ironica, dar nu sa ma ironizeze altii
Faţa. Nu as putea sa am o relatie cu o tipa urata pentru ca nu ar mai exista iubirea.
Cine spune ca felul in care arati nu conteaza, sa stii ca ala minte sau se minte singur. De multe ori ii numeam ipocriti sau falsi. Nu, m-am inselat. Unii sunt intr-adevar falsi, dar altii chiar ar vrea sa urmeze niste principii pure, frumoase, dar care nu se gasesc nici in basmele pentru copii.
Cine nu ma crede e rugat sa faca o statistica doar despre femei, iar intrebarile sa sune in felul urmator :
1. Te-ai intalni cu un barbat mai scund decat tine?
2. Crezi ca poti avea o relatie serioasa cu un barbat mai scund decat tine?
Iar un alt grup sa fie intrebat :
1. Te-ai intalni cu un barbat mai inalt decat tine?
2. Crezi ca ai putea sa ai o relatie serioasa cu un barbat mai inalt decat tine?
Asa poti lasa bullshitul si sa lasi numerele sa vorbeasca.
Bullshit.
Ce e bullshit?
Ochii...sunt cei mai importanti! Si dupa aia este vocea.Ca degeaba e frumoasa daca are voce de Justin Bieber...
anonim_4396 întreabă:
KatiMe27 întreabă: