Cum ai perceput tu fiind iubirea când te-ai îndrăgostit?

Ca pe o nebunie.

Era si greu, si frumos, si minunat, si dureros. Tu?

Normal ca ai perceput-o ca o nebunie, ca in indragosteala e un comportament total dezechilibrat, se gandeste acela doar la celalalt, e cu capul in nori, nu e deloc ceva sanatos cum s-ar spune, e obsesie de fapt.
Iubirea aia face parte din astea.

Fiecare iubeste in alt fel.
Unii isi pierd capul,
Altii se dedica total,
altii trebuie sa controleze tot ce face celalalt,
altii nu se pot abtine de la vechile obiceiuri (*** tot ce prind, puncteaza pe unde pot)
etc
Iar fiecare iubire e altfel.
Depinde si de omul de care te indragostesti. Poate fi chimie sau otrava la plic.

Exact

Eu nu am avut parte sa vad cum este, ma gandesc cum e asa doar din teorie. Bine, eu rezolvam cu niste antagonisti (inhibitori) de feniletilamina si rezolvam, dar eram curios cum e in prima faza.

Dar ce simteai de fapt?

O obsesie totala, neliniste, practic n-ai control asupra sentimentelor, ai face orice pentru cealalta persoana.

Mda, am inteles, nasol. Bine ca nu am avut asa ceva, mi-au placut femei destul, dar atat, nu mai mult. Daca era sa apara la mine si inhibam alea, trecea starea, ca eu nu aveam chef de din astea! Nu atarnam la celalalt.

Si cum a trecut? Lent sau brusc? Cand a inceput sa treaca cum te-ai prins? Cum incepe trecerea?

O obsesie fata de respectiva persoana, o stare de gelozie, neincredere completa, o stare de frustrare continua, bine dar eu am creierul diferit

Pai no, fiecare cu perceptia sa

Destul de lent, iti dai seama in momentul cand simti ca nu-i iubire si este cu totul altceva.

Am inteles, periculoasa treaba! De aia trebuie ca medicii sa se implice sa rezolve repede problema, copiii sa spuna parintilor, ca unii pierd scoala, viitor din cauza asta.