Boala este in general netratabila medicamentos, pentru ca bolnavul nu-si recunoaste boala, si in consecinta nu accepta tratamentul (se considera sanatos, deci nu are de ce sa se trateze), putand sa devina agresiv la tendinta de tratament, pe care o considera otravire.
Ajutorul psihologului, al familiei, al colegilor, pot fi importante.
Din pacate multi sunt afectati intr-o mai mica sau mai mare masura de asa ceva; numai ei insisi daca realizeaza si vor sa se schimbe, schimbarea presupune vointa mai intai, renuntarea la ridicarea in slavi a eului: din pacate, pentru multi ei insisi isi sunt propria piedica.
Pentru ca tratamentul să fie eficient, se recomandă excluderea din viața paranoică a tot ceea ce poate provoca o stare depresivă, un sentiment de singurătate. Familia trebuie să-și asume responsabilitatea pentru convingere prin faptul că într-adevăr exagerează realitatea. Este necesar să-l convingem pe paranoic că în spatele lui nu există discuții despre personalitatea lui, nu există bârfă. Metodele diferite ar trebui să se străduiască să-l ajute din nou pe pacient să creadă în ei înșiși, fără a lăsa ocazii să apară, să tremure gândul că au uitat de el.
Daca de exemplu ma fixez prea mult pe o idee si ma gandesc mult timp la ea, sau am orgoliu prea mare, asta inseamna ca sunt paranoica?
Paranoicii au impresia ca cineva le vrea in permanenta raul, vad peste tot indicii cu privire la asta, orice lucru e facut de cei din jur pentru a-i distuge pe ei, etc.