De ce e atât de greu să trăiești fără gândul la îmbrățișări sau afecțiune în general? Am 20 de ani și nu am primit niciodată afecțiunea nimănui,dar am zilnic scenarii imaginare deapre cineva care m-ar îmbrățișa,mângâia sau lucruri de genul. Câteodată sunt persoane imaginate, sau câteodată persoane pe care le cunosc. Sunt și o persoană puțin mai sensibilă emoțional chiar dacă sunt băiat.

În primul rând e normal sa fii emoțional ca pana la urma ești om. Nu contează dacă ești băiat. Și eu sunt asa sau eram asa(pana sa l întâlnesc pe iubitul). Eu îți zic cum am fost eu și de ce și poate și tu ești în aceeași situație și poate o sa faci ce am făcut eu. Deci eu m-am născut într-o familie unde nu prea primeam atenție sau afectiune(îmbrățișări etc) și după nu mi plăceau deloc îmbrățișările și în plus nici nu prea aveam prieteni fiindcă m-am închis în mine din cauza familiei. Am simțit mereu nevoia de atenție, de grijă și de afecțiune. Pe la 16 ani am început sa fiu mai deschisa și mi-am făcut niște prieteni. Tot la 16 ani l-am cunoscut pe iubitul și de atunci simt ca exist. Familia și neamul lui m-au luat ca pe propria fiica(acum am 19 ani deci no). Ce te as sfătui, este sa ieși afara, încearcă sa te împrietenești cu multe persoane(încă nu te deschide în fata lor doar după o vreme, după ce simți ca ei sunt de încredere) daca nu-ți merge în viata reala, vorbește cu cineva pe online (un prieten care o sa te introducă mai multor prieteni de al lui/ei) Sa știi ca poți sa primești mai multe chestii de multe ori de la un prieten/iubită/necunoscut decât poți primi de la familie. Doar fii deschis și o sa vina vremea când o sa primești tot ce îți dorești. Doar trebuie sa găsești persoana/persoanele potrivite.

Bună! Înțeleg că asta a fost situația ta și legat de familie, și la mine a fost cam la fel, fără afecțiune din partea părinților. Când eram mic doar ieșeam la joacă sau la fotbal, dar momentan nu am prieteni adevărați, doar cunoștințe. Cred că îmi e somn de am scris că am 20 de ani, am de fapt 19 și în decembrie fac 20. Lucrez la un Profi din apropiere de vreo 2 luni și mă înțeleg cu colegii, dar e diferență foarte mare de vârste, eu am 19 și cam toți au peste 40/30 de ani, au și copii. Am o iubită online de 2 ani și ceva și ne înțelegem foarte bine, nu ne-am certat niciodată și ne-am făcut planuri să ne mutăm împreună, de asta lucrez, și ea are loc de muncă și vorbim din clasa a 12-a. Momentan locuiesc la bunicul meu, m-am mutat aici pentru că acasă tatăl meu consuma mult alcool și nu mai suportam scandaluri când venea de la muncă din străinătate. Mereu m-am comportat drăguț cu ea, i-am răspuns mereu cât de rapid am putut și i-am fost alături, și ea a făcut la fel. Doar că nu mi-a mai răspuns de aproape 2 săptămâni la mesaje...Nu înțeleg de ce m-ar ignora brusc fără să spună nimic. M-am uitat în paginile pe care le urmărește pe Instagram și a dat like chiar azi la ceva,dar mie nu-mi citește nici mesajele. S-a întâmplat să mai facă așa,dar nu se simțea bine, odată a fost la spital chiar. Scuze că m-am plâns atât, nu am cui să-i spun ce simt înafară de ea, nu trebuie să-mi scrii înapoi. Cu iubita mea chiar așa vorbeam, ne scriam mesaje așa lungi și erau multe. Nu sunt conversații de genul "ce faci?" bine tu?"bine".Îți mulțumesc foarte mult pentru răspuns! Mă bucură că ai întâlnit persoana potrivită și că familia lui te acceptă.

N-ai primit afectiune in copilarie.

De ce nu-ti cauti si tu o fata?