Doresc să abordez un subiect care nu s-a mai discutat niciodată aici pe TPU (am căutat cu atenție și n-am găsit absolut nimic legat de asta).
Userii mai vechi (mai exact cei de minim 2 ani, de când am contul) știu că mă numesc Mircea, am 24 de ani și sunt bărbat AroAce (aromantic și asexual), dar niciodată nu am specificat la modul concret faptul că sunt și apothisexual pe deasupra (nu există deocamdată termen în română, așa că îl voi scrie în engleză), deși se poate deduce asta cu ușurință din mai multe întrebări și răspunsuri de-ale mele (fiind și apothiromantic pe deasupra sunt deci oficial ApothiAroAce).
Las aici definiția de pe Fandom pentru că mă gândesc că 99% dintre voi n-ați auzit de acest termen (trist este că și termenul AroAce e puțin cunoscut în România, pe Reddit am primit mult hate pe tema asta iar acolo se presupune că suntem adulți în toată firea și multe persoane progresiste pe deasupra)
Definiția românească pe scurt:
Apotisexual = dezgustat de sex/dragoste, de ideea de sex/dragoste și de tot ce ține de acestea. Unii dintre apotisexuali suntem dezgustați doar la ideea de a ne implica personal în activități sexuale, dar nu suntem neapărat dezgustați și de activitatea sexuală care nu ne implică pe noi (eu personal sunt dezgustat de amândouă din moment ce eu nici nu mă masturbez, nu pot privi filme porno și nici n-o voi face vreodată - dar totuși nu mă deranjează dacă lumea o face, nu fac parte din mișcarea antisexuală sau din cea antinatalistă, nu îi susțin, cred că fiecare poate face ce vrea cât timp există consens și nu face rău altei persoane)
Apotiromantic = dezgustat de romantism/gesturile/efuziunile romantice și de tot ce ține de acestea. Din nou, unii suntem dezgustați doar la modul în a nu ne implica pe noi înșine în asta și nu neapărat și de activitățile romantice care nu ne implică pe noi (eu sunt de amândouă, nu am putut niciodată privi cupluri sărutându-se sau ținându-se de mână fără să-mi întorc capul scârbit/dezgustat - eu nu sunt nici adeptul pupatului pe obraz între rude sau în familie și nici al îmbrățișărilor, chiar dacă n-au tentă romantică - și evident nu le practic)
Acum că v-am lămurit despre definiții și despre cazul meu concret, doresc să știu dacă:
- Sunteți pe aici și alte persoane apothisexuale sau apothiromantice sau de amândouă? Dacă da, cum vă simțiți? Vă înțelege familia și/sau cercul de prieteni? Cui i-ați spus aceste lucruri despre voi? Ați ținut totul pentru voi? (La mine știe doar tata, fratele meu, o mătușă, terapeuta mea și sunt singurele persoane care au ajuns să mă înțeleagă și să mă accepte - nu sunt progresiști niciunul dar sunt open minded -, altcuiva nu mai am cui să-i spun pentru că nu mai am prieteni și oricum nimeni nu m-ar înțelege din păcate, nici măcar mama)
- Cunoașteți persoane apothisexuale sau apothiromantice sau de amândouă? Sunt acestea membrii ai familiei, rude, prieteni/prietene, amici/amice sau simple cunoștințe? Dacă da, cum ați aflat? Cum vă înțelegeți cu acestea? Le înțelegeți și/sau acceptați?
- Sunt mai multe astfel de persoane în comunitățile LGBTQIA+ din marile orașe (eu locuiesc în Cluj-Napoca) și sunt integrate bine în aceste comunități? Sau astfel de persoane ca noi sunt discriminate, stigmatizate și judecate chiar și în rândul minorităților?
Și acum off topic:
- Cunoașteți români/românce care fac parte din mișcarea antinatalistă sau antisexuală în străinătate? Există astfel de mișcări organizate și la noi în țară? (E doar o curiozitate, v-am spus că personal nu îi susțin)
- Ați dori să ne organizăm online o comunitate specifică persoanelor AroAce, apotisexuale, apotiromantice, Aro, Ace, ApothiAro, ApothiAce sau ApothiAroAce? (Există forumul AVEN pe net, adică Asexual Visibility and Education Network, poate vorbim acolo cu moderatorii să creeze mai des subiecte și pentru persoanele specifice, dar pentru asta trebuie mai întâi să ne găsim/identificăm între noi, să știm unii de existența altora/celorlalți)
- De asemenea, AVEN este și pe discord, de pe site se poate intra și pe serverul comunității internaționale (unde sunt și eu)
- Ar fi oportună crearea unui forum AVEN România, inclusiv cu server de discord afiliat? (Rețineți că A de la asexual e un spectru foarte larg, nu sunt doar cei strict asexuali. Ce am explicat aici în postare ține în totalitate de spectrul asexualității)
Eu unul susțin această idee, doresc doar să știu dacă mai sunt persoane care doresc să ia inițiativa dezvoltării unui forum național precum și unui server național dedicate comunității conaționalilor noștri, indiferent de etnie sau de reședință/domiciliu (deci inclusiv Diaspora).
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.15.20.178) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro