Părerea mea e că trăim într-o societate bolnavă, artificială, unde ne sunt influențate și exploatate dorințele naturale, instinctele de bază. Rezultatul e că nu ne mulțumim niciodată cu ce avem indiferent cât am avea și tot timpul suntem influențați să vrem altceva, chiar dacă avem tot ce ne trebuie. Nu putem sta cu ochii pe minge că tot timpul apare ceva nou, ceva diferit și tot timpul suntem bombardați cu alte "noutăți". În felul ăsta suntem ținuți într-o stare de stress și continuă alertă că nu avem ceea ce ne trebuie și alergăm după zece mingi odată, când nici măcar pe prima nu am prins-o la picior. Și asta ne extenuează psihic și ulterior și fizic. Nu mai avem liniște, căutăm tot timpul să obținem mai mult decât următorul exemplu artificial care ne este băgat pe gât... și tot așa, până la extenuare și ajungem la concluzia că în final, când tragem linie, am ales doar greșit și dacă am fi ales o cale singură și sigură, am fi avut mai mult. Nu mai are cum să țină nici o relație în circumstanțele astea, fiindcă nu mai suntem oameni, nu ne mai înțelegem om cu om, nu mai avem încredere și tot așa. Nu are nici o treabă monogamia sau poliagamia cu rata de divorțuri și căsătorii, astea au legătură cu nivelul de trai, de împlinire ca oameni. Dacă nu avem stare, nu ne simțim bine și împliniți ca oameni din start, nu avem o bază solidă de pornire, de unde să mai avem loc și de relații și înțelegere și toate alea. Toate pornesc și se opresc la bunăstarea omului, la nivelul de trai și discrepanțele dintre indivizi. Dacă nu există un standard normal, sănătos, un mediu care să avantajeze omul așa cum trebuie să fie, de unde alte rezultate la interacțiuni complexe sănătoase?
Wow mi-ai citit gandurile,si eu cred acelasi lucru,de ce vrem monogamie si crede-ma ca nu am gasit un motiv clar, fiind fiinte emotionale avem nevoie de afectiune,iubire dar partea reptiliana a creierului vrea doar sex, dupa cum vezi sunt trei parti ale creierului mereu in conflict
partea reptiliana -doar sex,supravietuire, frica
partea emotionala iubire, afectiune, socializare
partea rationala nu intelege aceste parti primitive ale creierului dar le simte intens, asa ca nu cauta rational sa intelegi iubirea ca ea nu e rationala
Cand iubesti un om iubesti un om nu 10.
Fidelitatea este puctul forte al unei relati deoarece nimanui nu i-ar conveni sa imparta un lucru atat de pretios cum e omul cu altcineva. Daca am accepta si face asta ar fi o intreaga curvasareala, copii cu 11 tati, nu ar mai fi casatori, famili.Ar fi toata lume cu toata lumea si nu am mai sti ce e aia iubire.
Stiu ca monogamia este o regula din iubire nu insusi iubirea, dar nu imi spune mie ca tu o sa poti iubi in aceias masura o femeie ce pe langa tine mai are 10 si pe una ce este dor cu tine, te iubeste, ti se daruieste tie, iti apreciaza iubirea, timpul, afectiune etc si nu te compara cu alti...
Prerea mea e că doar Puțiferii sunt contra monogamiei.
Doar unii bărbați ridică problema abolirii monogamiei.
Toma si haremul.mpg
https://www.youtube.com/watch?v=WY0xoPT9M6k
; - )))))))
; - PPPP
Monogamia e o cultură. Poligamia a fost o cultură și mai este și acum o cultură în diferite regiuni. Și în Biblie se pomenește de poligamie până Dumnezeu i-a zis lui Moise să fie doar monogamie.
Poligamia nu e prea strălucită deoarece naște ură și rivalități între fii după cum vedem în istoria sultanilor sau a chinezilor sau coreenilor.
Dragostea are un set de valori printre care sunt și monogamia, relația sexuală, fidelitatea etc.
Dragostea dintre un bărbat și o femeie e diferită de instinctul sexual dar îl înglobează.
Există animale monogame lupul, corbul, vulpea, turturelele etc. deci...
Deci un adult echilibrat se naste doar într-o famile monogamă.
Știi, ce ură au copii părinților divorțați cum se învinovățesc pe ei înșiș că din cauza lor s-au despărțit părnții?!
Cuplurile s-au divorțat pentru că... s-au învățat haimanale datorită dezvoltării îndustriei farmaceutice de contracepție.
Am înțeles ce spui și sunt de acord cu tine. Doar că întrebarea mea avea puțin cam alt sens. Nu am spus că trebuie să amestecăm totul într-o oală și trebuie să ne împerechem ca besmeticii.
Sensul întrebării era de ce ne chinuim și facem un scop din a menține o relație monogamă care de multe ori e departe de a fi perfectă, chiar uneori e departe de a fi și mulțumitoare?
De ce trebuie să fim condiționați de ceea ce se numește căsătorie, când mult mai corect ar fi ca să menții o relație doar atâta timp cât te mulțumește, cât îți oferă ceea ce-ți dorești. Când se deteriorează, treci mai departe. Ai trecut prin asta și sunt sigur că înțelegi ce spun.
Pentru că dacă continui doar în virtutea inerției o relație care scârțâie, vei ajunge să-ți înșeli partenerul, sau vei ajunge să te înșele.
De ce să te mulțumești pe viață cu "ce a dat Domnul" în loc să mergi mai departe și să găsești ceea ce vrea sufletul tău?
E corect ce spui. DAR.
Poți fi într-o relație și poți fi monogam/fidel acelei relații DOAR atât timp cât acea relație îți oferă ceea ce ți-a oferit de la bun început (chiar dacă asta însemnă 5 zile sau 50 de ani). Adică, în momentul în care acea relație începe să se deterioreze (ceea ce se întâmplă în mai mult de 90% din cazuri) să își vadă fiecare de viața lui. Nu să tragă în continuare de o relație care nu va face altceva decât să-ți facă viața mizerabilă.
Cu ce sunt mai prejos cei care au fost căsătoriți de 10 ori? Sau n-au fost căsătoriți dar au avut 10 relații?
Acuma sti cum e.Hartia aceia o faci doar pentru a fi pe acelasi nume nu schimba cu nimic iubirea dintre doi oameni, asa ca te casatoresti sau nu daca inseli tot la fel doare exact ca si cand te desparti.Ca semnezi o hartie prin care te separi de un om e fix pix pe langa durerea pe care o simti ca nu mai e langa tine, nu te mai iubeste.
Acuma nu prea cred in afara de cei de la tara ca mai exista oameni ce stau cu alti oameni doar pentru ca s-au casatorit chiar daca nu se mai iubesc.
Ok. Dar ce faci când relația ta nu mai justifică asta?
Pentru că mi-e greu să cred că există vreo relație care să-ți ofere, de exemplu, după 2 ani, aceeași satisfacție ca în prima lună. Ce faci când iubirea de început nu se transformă în acel liant care să te țină lângă el încă 50 de ani? Și se transformă în acea obișnuință searbădă și în acea lene "lasă că oricum n-aș fi găsit ceva mai bun"?
Am stiut eu de ce nu fac copii .
Daaa este putin aiurea cu faza cu copii ca o mai lungesc un pic.Sau mai sunt categoria de oameni ce au o siguranta financiara sau obisnuinta acolo.Sau chiar uni care nu isi dau seama ca ce simt nu mai este iubire ci respect, atasament, obisnuinta (eu am patit-o asta).
Dacă se transformă într-o delăsare de genul, e clar că n-a fost iubire nici la început. Încă 50 de ani.da, pe la aproximativ 70 de ani n-o să mai am aceeiași satisfacție sau aceelași entuziasm pe care l-aș putea avea acum sau peste 5 ani, dar e normal, nu e de vină monogamia.
De ce aș avea nevoie de sex cu altcineva?
Doar o singura datã, cel putin eu cred cã orice femeie in ziua de azi nu e monogamã sau nu insealã, nu ai cum sa o prinzi asta e sigur, femeile sunt ca vulpile, sunt facute destule studii ca ele inseala când sunt la ovulatie, dar pot rãmâne intr-o relatie "monogamã" adicã relatie de lugã duratã, casnicie mult timp chiar si toatã viata.
Dar divorturile apar când femeia pur si simplu se satura de barbat, il subjugã transformã in catelus, sau el se leneveste nu mai este in stare sa atragã alte femei, se ingrasã, nu mai munceste, vine beat acasã, divorturile gen cu agresiuni fizice "sotul meu bea" sunt doar prostii, femeia pleaca deoarece nu mai are ce castiga, stã in casa cu un lenes, Beta, catel.
Întotdeauna la început e iubire. Pentru că altfel ar fi doar un "bună seara" și nu s-ar mai întâmpla nimic. N-ar mai exista un "după".
Iar această iubire de început, de obicei, descrește. Sunt foarte rare cazurile în care să crească.
Ei, și când se ajunge ca, el, în loc să vină acasă cu o floare, cum făcea la început, vine acasă și strigă din prag "ce-ai făcut de mâncare azi?", nu-ți vine să-ți bagi **** în ea de monogamie?
auroraa întreabă: