După statistici, în 2017, aprox. 120.000 de cupluri din RO s-au căsătorit, dintre care peste 48.000 deja au divorţat. Încercarea şi eşecul de a menţine o relaţie monogamă au produs multă durere.
Dacă oamenilor le e atât de greu să fie monogami, de ce cei mai mulţi dintre noi fac din asta scopul principal al vieţii?
Monogamia şi dragostea nu sunt acelaşi lucru, chiar dacă ni se inoculează ideea că monogamia e dragoste şi viceversa şi că, fără monogamie, nu există dragoste.
Dragostea e un sentiment, monogamia e o regulă.
Dacă eşti într-o relaţie monogamă timp de 50 de ani şi îţi înşeli partenerul doar o singură dată, toată relaţia e văzută ca o minciună, un eşec.
Care e părerea voastră?
Părerea mea e că trăim într-o societate bolnavă, artificială, unde ne sunt influențate și exploatate dorințele naturale, instinctele de bază. Rezultatul e că nu ne mulțumim niciodată cu ce avem indiferent cât am avea și tot timpul suntem influențați să vrem altceva, chiar dacă avem tot ce ne trebuie. Nu putem sta cu ochii pe minge că tot timpul apare ceva nou, ceva diferit și tot timpul suntem bombardați cu alte "noutăți". În felul ăsta suntem ținuți într-o stare de stress și continuă alertă că nu avem ceea ce ne trebuie și alergăm după zece mingi odată, când nici măcar pe prima nu am prins-o la picior. Și asta ne extenuează psihic și ulterior și fizic. Nu mai avem liniște, căutăm tot timpul să obținem mai mult decât următorul exemplu artificial care ne este băgat pe gât... și tot așa, până la extenuare și ajungem la concluzia că în final, când tragem linie, am ales doar greșit și dacă am fi ales o cale singură și sigură, am fi avut mai mult. Nu mai are cum să țină nici o relație în circumstanțele astea, fiindcă nu mai suntem oameni, nu ne mai înțelegem om cu om, nu mai avem încredere și tot așa. Nu are nici o treabă monogamia sau poliagamia cu rata de divorțuri și căsătorii, astea au legătură cu nivelul de trai, de împlinire ca oameni. Dacă nu avem stare, nu ne simțim bine și împliniți ca oameni din start, nu avem o bază solidă de pornire, de unde să mai avem loc și de relații și înțelegere și toate alea. Toate pornesc și se opresc la bunăstarea omului, la nivelul de trai și discrepanțele dintre indivizi. Dacă nu există un standard normal, sănătos, un mediu care să avantajeze omul așa cum trebuie să fie, de unde alte rezultate la interacțiuni complexe sănătoase?
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Perfect corect ce ai spus. Dar e total valabil și invers când bărbatul se satură de ea. Pentru că înainte de căsătorie ea arăta bine, se îngrijea, avea grijă ce mănâncă și ținea nenumărate diete și mai era și meseriașă la pat.
Acum e cât o balenă, miroase permanent a tocăniță, uită să se spele pe dinți, iar sexul cu ea, e un scenariu din filmele lui Hitchcock. 
Descrește sau capătă o altă formă, o combinație de respect și apreciere.
Și poligamia mi-ar aduce flori?
adevarat dar ce sa faci, noi barbatii suntem sexul tare. Trebuie sa indurãm, nu avem scuze.
Acum 2 minute | Zoeyyy a răspuns:
De ce e ciudat, Ray?
Monogamia poate exista și în iubire, și în relațiile cu beneficii.
pai daca e monogamie de ce se numeste relatie cu benefici? daca se si iubesc clar e relatie bazata pe dragoste
Mda, toți sperăm în acestă "altă formă".
Nu, nu ți-ar aduce flori, dar simpla ei existența, ar putea fi morcovul necesar, care l-ar face să caște ochii și să înțeleagă ce-ar putea pierde.
Pai din ce mai exact apare acest respect?
Pânã la urma nu cred cã din niste atentii amãrâte din partea lui, si mânare din partea ei, sa fie o buna slugã.
Nu a apărut brusc, a existat dintotdeauna.
@Hammurabi Aș avea nevoie de sex cu o altă persoană ca să-l determin pe cel pe care îl iubesc să rămână lângă mine, să-i arăt ce poate pierde? Asta nu mai e o relație, e un fel de șantaj ieftin.
@Ray Pentru că nu e iubire, e doar sex.De aia se numește așa.
Ha. de când o alternativă poate fi numită şantaj?
N-a spus nimeni să faci sex cu altă persoana. N-a spus nimeni să faci tu ceva care să poată fi interpretat ca şantaj.
Am spus doar ca e suficientă existența poligamiei ca alternativă şi lucrurile s-ar schimba. În bine pentru cuplurile monogame.
@Ray Pentru că nu e iubire, e doar sex.De aia se numește așa.
Tu ai putea face sex cu un barbat timp de mult timp fara sa simti ceva, sexul da nastere la iubire, iubirea apare involuntar
Cand esti intr-o relatie, corect si moral ar fi sa tii flacara aprinsa, nu sa umbli din floare-n floare, dupa altul/alta.
Daca nu esti in stare sa stai langa partener,, incheie relatia, n-are rost sa va chinuiti, mergi mai departe.
Esti fenomenalã totusi trebuie sa te respecti pe tine, dupã iti poti respecta si partenerul.
Parerea mea e ca nu te casatoresti daca gandesti asa.
Asta 1. 2, majortatea stau in relatii, culmea, de frica de singuratate. Asa ca daca oamenii sunt la baza poligami ...de unde frica asta de singuratate? Eu cred ca la toti ne vine randul la un "capac" si cred cu tarie in destin. Daca un om iti e destinat, apai ala va fi indiferent de probleme si obstacole.
Iar partea cu "De ce trebuie să fim condiționați de ceea ce se numește căsătorie, când mult mai corect ar fi ca să menții o relație doar atâta timp cât te mulțumește, cât îți oferă ceea ce-ți dorești." mi se pare o ideologie fantastic de ipocrita si de egoista. Mai mult, m-as duce pana intr-acolo incat sa zic ca e bataie de joc fata de un partener.
"Asa ca daca oamenii sunt la baza poligami ...de unde frica asta de singuratate?"
Nu o fi din cauza astepectului la femei, si resurselor la barbati? Nu cred cã daca ai aratã de 18 ani, intreaga viata ti-ar mai fi trebuit maritis.
Multi se casatoresc din cauza fricii de a ramâne singuri si a nu mai gasi un partener. Sau le este prea lene sa mai iasã cum o faceau când erau tineri.
Nu înțeleg de ce afirmația "corect ar fi ca să menții o relație doar atâta timp cât te mulțumește, cât îți oferă ceea ce-ți dorești" e "ipocrită și egoistă" și "bătaie de joc"?
E o afirmație valabilă în ambele sensuri. N-am spus-o doar din punctul de vedere al bărbaților.
Presupune că tu îl cunoști pe el, FătFrumos călare pe calul alb, bărbatul ideal, se poartă extraordinar cu tine, are ochi numai pentru tine, te tratează ca pe o prințesă, e un balsam pentru sufletul tău. Și începi o relație care tu speri că va fi de foarte lungă durată, deja îți vezi copii nenăscuți încă în ochii lui, cum spune Brian Adams.
Dar surpriză. Peste un an, calul alb e mort, el stă mai mult cu prietenii la bere decât cu tine, au dispărut toate tandrețurile și drăgălășeniile, iar tu, deja ești doar colegul lui de cameră.
Da, corect, ce să-ți spun. E foarte ipocrit și egoist să-i dai papucii și să speri într-o viață mai bună. Dacă tot ai încurcat omu', acu' stai și înghite maică, cum ar fi zis bunica.
Exemplul e absolut valabil în ambele sensuri.
Ideea asta că dacă vrei să ai un soț/soție lângă tine trebuie să te sacrifici, să faci concesii, să lași de la tine, ceea ce nu însemnă de multe ori altceva decât să îi accepți mizeriile, (pe care n-ai știut că le are, pentru că el/ea a fost foarte iscusit la început să le ascundă), nu îmi pare altceva decâ un comportament de sclav sentimental. Și frica de a nu fi singur, așa cum spui și tu.
Și poate ai dreptate. Dacă gândesc așa, nu mă căsătoresc. Sau poate nu mă mai căsătoresc oricum și în orice fel. Am mai fost odată și știu ce însemnă când ești prost.
Dar în nici un caz, faptul că lupți pentru propria fericire și nu te mulțumești cu "ce dă Domnu' " orice și oricum, nu înseamnă ipocrizie și egoism.
Problema e ca in casatorie, de multe ori apar copii...le ciuntim viata pentru ca am fost noi prosti si nu am vazut martoaga de culoare? Sau ce facem?
Parerea mea e ca atunci cand te decizi la o casatorie, da, faci sacrificii si accepti defectele celuilalt. Pentru ca pana la urma asta inseamna o relatie : acceptarea defectelor.
Si sincer oricum majoritatea dau bir cu fugitii la primul obstacol asa ca...deja se aplica ideea ta. Dar mie tot egoista mi se pare.
Crezi că un copil care e crescut de doi părinți care nu se înțeleg și care asistă aproape zilnic la certuri și scandaluri, e un copil mai fericit? Pentru că, asta se întâmplă când părinții se încăpățânează să rămână împreună doar pentru că au un copil. Un copil poate fi crescut foarte bine și de doi părinți care nu sunt împreună. E un mod de a repara lucrurile win-win.
Și da, când te decizi la o căsătorie, e normal să accepți tot ce poate fi de acceptat. Dar dacă nu funcționează, trebuie să accepți inclusiv ideea că ai greșit, și nu să continui în greșeală.
Nu e nimic egoist în a vrea ce e mai bine pentru tine, pentru că numai așa îi poți oferi și celui de lăngă tine același lucru.
In Biblie nu exista niciun verset prin care Dumnezeu sa-i ordone lui Moise sa fie monogamie. Biblia este pro-poligamie, dupa cum recunostea si Martin Luther: "Ego sane fateor, me non posse prohibere, si quis plures velit uxores ducere, nec repugnat sacris literis."
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
