Mai ai răbdare până crești. Urmează liceul, acolo vei avea colegi noi, apoi dacă nici în liceu nu găsești, mai poți spera că la facultate, când vei fi și tu studentă. Oricum de pe net nu-ți recomand, relațiile la distanță nu merg decât ca prietenie. Eu la fel am o prietenă cu care vorbesc doar pe snapchat și de multe ori am fost tentat chiar să renunț la prietenie. Dar dacă ne înțelegem bine și râdem, glumim, chiar dacă ea are iubit, am continuat să vorbim zilnic de aproximativ 4 luni. Oricum mi se pare aiurea să cauți doar iubire, când prietenia ar trebui să stea la bază.
Eu zic ca am varsta pentru iubit. Nu e o solutie,, sa astept,, nu am rabdare
Schimba-ti atat comportamentul in societate, cat mai ales/in primul rand conceptiile despre viata.
Eiii na, păi ce așteptări ai de la un iubit? În primul rând ai nevoie de o persoană sinceră care să-ți fie alături și să te susțină. Dacă tu visezi doar la plimbări și sărutări, poate nu e devreme, dar trebuie să știi că în dragoste mai mult pierzi decât câștigi, depinde de cât suflet pune fiecare. În primul rând ai vreun băiat sau mai mulți, de ce nu, pe care îi placi și care te-ar face să zâmbești? Dacă da, nu rămâne decât să faci și tu un pas mai aproape de ei. Nu ai nimic de pierdut dacă ești tu drăguță cu ei. Doar că e cam greu să o faci personal, îți trebuie mult curaj. Dar cum ziceam, nu ai nimic de pierdut. Nu ai nimic de pierdut până nu-ți pui inima în joc, cum s-ar zice
Trebuie sa incepi de undeva. Asta cu nu era genul meu, mi se pare o prostie. nu ai de unde sa stii daca un baiat este genul tau, daca nu stai de vorba cu el si nu incerci sa il cunosti cu adevarat. multi baieti isi pun o masca falsa cand sunt intr-un grup de prieteni, pentru ca sunt influentati, dar poate cand sunt singuri, se comporta altfel. dar daca zici ca ai avut atatia pretendenti si chiar nici unul nu a fost pe placul tau, atunci ai o problema. ai standarde prea mari si trebuie sa mai lasi din ele
Lasa-i pe baieti ca sa te agate, nu te arunca tu asa pe ei, Acuma daca nu ai Facebook nu existi, nu prea mai ai cum sa cunosti persoane noi
anonim_4396 întreabă: