E ok să o faci când simți că ești pregătită. Singura chestie aiurea e că s-ar putea să pierzi persoane foarte ok, din cauza asta. Nu e că vor doar sex, dar nu sunt dispuși să 'investească' în ceva din care lipsesc anumite părți. Dacă o să fii cu un tip de vreo 24 de ani, nu te aștepta să stea după tine vreo 2, 3 ani până te simți tu pregătită. Și dacă nu o face, mi se pare stupid să zici că voia doar sex pentru că evident, nu e așa.
Trecând peste asta și întorcându-mă înapoi, ai 20 de ani. N-ai zis nimic de căsătorie deci pare că nu ești ceva soi de fanatică religioasă care ar vrea să rămână pură până la coborârea Domnului. Ai zis doar că nu te simți pregătită. N-o să fii pregătită niciodată suficient pentru prima dată. Nu aștepta momentul în care o să știi că ăla e alesul, ăla merită totul, pentru că s-ar putea să se termine prost.
Eu zic că 4, 5 luni sunt suficiente să-ți dai seama dacă tipul merită sau nu. Și nu te gândi că faci nu știu ce sacrificiu. E doar o pieliță amărâtă
Nu e nevoie să faci prea mare caz din asta.
O altă parte e posibilitatea destul de mare ca tipul care e cu tine să facă sex cu alte fete dispuse și fără inhibiții.
Asta e partea cheie din toată treaba asta. Părerea mea e că absolut toate fetele care nu vor să facă sex cu un tip cu care sunt împreună, n-ar trebui să comenteze dacă el face sex cu altele. E destul de greu să refuzi pe cineva care îți zâmbește frumos și te atinge subtil pe...umăr în timpul unei ieșiri la bere cu prietenii. Totuși, devine foarte ușor când gândești în felul ăsta: Sex sau labă la un clip de-a lui Marilyn Monroe sau ceva. Nu văd care e problema, dacă el doar face sex cu ea, nu se implică în alt mod deloc. Nu ți se pare egoist să ai pretenția să se abțină ani până când te decizi tu?
Și totusi, dacă nu vrei, e ok. N-ar trebui să te oblige nimeni. Până la urmă, dacă vrei s-o faci la 45 de ani, e decizia ta. Tipii care o să te aștepte oricât de mult ai avea nevoie, sunt foarte mulți. Dar îți garantez că o să te plictisești repede de ei. Și ar fi stupid să fii cu ei 2 ani fără să faceți sex și să vă despărțiți, apoi să faci sex după 2 săptămâni cu unul care știe cum să te facă să vrei. Și apoi să te miri de ce toți prietenii lui cu coșuri te fac curvă.
Legat strict de problema ta, primul pas ar fi să-i spui că nu ești pregătită și ai prefera să-și țină mâinile acasă, sau dacă vrea, în pantalonii lui.
Spune-i direct ca nu esti pregatita. Daca te iubeste cu adevarat, va intelege cu adevarat si v-a astepta pana cand esti pregatita.
Eu zic ca la 20 de ani...pana mea, iti trece vremea si pierzi crema de pe tort. Daca omul e ok si tie iti face placere sa te pipaie, atunci lasa-l sa o faca in continuare, mai jos si tot mai jos.
Daca crezi ca nu vrei sa ii lasi sarpele sa se joace cu veverita ta, atunci nu il lasa.
Heei..am aproape 20)..ideea e ca mi se pare ok ca baiat, doar ca vreau sa mai treaca ceva timp, sa ne cunoastem mai bine..si plus ca mi-e tare frica sa fac pasul asta.
Viata sexuala ti-o incepi cand vrei
spune-i ca nu esti pregatita inca si o sa dea inapoi
dar spune-i direct ca sa nu interpreteze si sa incerce mai tare
Atunci il lasi sa mai fiarba la foc mic, precum sarmalele Cunosc femei care au asteptat si un an pana sa il lase la veverita Dar si cand au dus lipsa, nu au trecut nici 3 saptamani Totul depinde de tine, de cat iti doresti si cata incredere ai in el.
Sa stii ca motive de indoiala vei avea toata viata in legatura cu orice persoana!
Mi se pare cam tarziu sa stai sa te intrebi la 20 de ani daca sa o faci sau nu, daca cu asta sau cu altul si altele din astea. Pana la urma e doar sex, e perfect normal, nu trebuie sa te casatoresti cu el!
Apropos, cand va fi vorba de casatorie cam cat ai de gand sa il analizezi pe respectivul? Cat m-a analizat fosta prietena pe mine, vreo 5 ani si tot nu era convinsa?
Nu stiu cum sa iti raspund la intrebarea asta ca sa nu par nici laudaroasa, dar nici sa cad in extrema cealalta. Sa zicem cam atat: am 51 kg, 1, 65 m, satena, ochi caprui, etc. mai departe te las pe tine sa tragi concluziile.Totusi eu am alta intrebare: daca la 19 ani a fi virgina inseamna ca esti neaparat urata? Imi cer scuze ca am principii si valori morale si nu ma tavalesc cu oricine.
Cred ca astepta si masurile celelalte, nu doar inaltimea.
Chestia cu varsta este o alegere personala a fiecaruia, dar cand vezi atatia tembeli de 15 ani care urla ca ii mananca in anumite zone, uitam ca erau si vremuri in care o fata facea sex doar dupa nunta, obicei pe care nu il incurajez din multiple motive, dar care se practica in vremuri de mult apuse.
Am inteles foarte bine ce fel de raspuns astepta dar m am facut ca ploua ca sa nu ii fac pe plac )
Noi baieti comunicam cu voi pentru sex, daca tu vrei nunta pentru cineva sa te desvirgineaza e treaba ta, esti inca tanara daca tu vrei copii deja e treaba ta
Ooh, God. e fix raspunsul de care aveam nevoie! Ma tot gandeam ca nu stiu cat o sa tina asta. teama asta mea si poate ca daca se va prelungi ma gandeam ca la un moment dat sa ii propun sa o faca cu altele, dar la drept vorbind, iti dai seama ca nu prea imi convine, dar pe de de alta parte, l-as intelege, e baiat si are nevoi. Toata chestia e ca vreau doar ca primul barbat din viata mea sa il iubesc pe bune, apai eu nu stiu daca merita toata treaba asta. El e foarte atasat de mine si lipicios, iar eu sunt o fire mai rece, sunt mai distanta cu el si cateodata simt ca ma sufoca.m-ar saruta non-stop, ar sta numai lipit de mine si asta ma scoate din minti...sunt mai ciudata eu asa ) ma plictisesc repede si renunt repede la cineva daca nu suntem pe aceeasi lungime de unde..Intr-un cuvant sunt mai copilaroasa
E doar o pornire animalica, cred ca poate fi stavilita usor daca el se abtine. Bine, daca-l lasi si-ti doresti si tu, poate fi pasional. Altfel, el ar trebui sa te respecte. Spune-i ca momentan nu esti pregatita. Daca nu esti, asta e... Plus ca unii au si convingerile lor!
Doar spune-i. Poate nici n-o să fie nevoie de prea multe drame, ai zis că te plictisești repede.
Te plictisești repede, ești mai rece și ești copilăroasă. Grozavă combinația, serios vorbesc
Ai nevoie de un tip la fel de copilăros și îți garantez că o să te simți pregătită. E dubios când te gândești că îți dă o siguranță mai mare decât unul expert în dezvirginări sau ceva
Acum tu mă pui să mă descriu și eu zic că sunt copilăros
Glumesc.
Oricum, vezi ce faci, să nu-i strivești fanteziile dintr-o dată.
Ce pot spune, sunt un paradox Ideea e ca si el e copilaros, si pasional si dulce si romantic si serios cand trebuie.o doamne :X doar ca mi se pare un pic cam devreme si m-am speriat putin eu i am dat de inteles ca nu sunt pregatita si cred ca a inteles.mi-e teama doar de fazele cand se mai "aprinde". Nu prea stiu ce sa fac..adica sa l las sa ma atinga in clipele alea sau sa il resping. daca il las mi-e sa nu vrea mai mult.
Căcat, nu-mi vine să cred că dau al 3-lea replay.
Depinde de tine. Contează doar dacă îți face plăcere să te atingă în felul ăla. Poți să-l lași s-o facă și să-i șoptești încet ceva gen "Nu te gândi prea departe, nu vrem să te pierzi cumva"
Cumva, ai 2 posibilități (și depinde și de el).
Prima, e cea în care îi eviți din start toate atingerile. E aiurea să îl exciți și apoi să îi tai elanul. E ca și când te prefaci că îi arunci mâncare câinelui, iar el fuge în direcția aia. După câteva faze de genul, o să-i iasă fum din creier.
A doua posibilitate e să continuați. Sunt multe căcaturi legate de sex, nu e nevoie neapărat de dezvirginari și vise distruse. Mi-e lene să intru în detalii, dar țin neapărat să menționez că nu mă refer strict la sex oral.
Ideea e că mi se pare mai ok decât o labă acasă în baie după.
Aici, avem un a si un b un risc și un...beneficiu aș zice.
a) Riști ca el să-și dorească mai mult și până la urmă să-i dai mindfuck ca și câinelui.
b) Făcând asta, te-ar putea ajuta cu faptul că nu te simți pregătită. Ai putea realiza încet că nu e mare lucru.
Oricum ar fi, ar trebui să iei o decizie. Vorbește și cu el.
Noapte faină
Vezi sa nu fie sarpele deja acolo si sa nu te muste de veverita
Daca el este atent cu tine si nu te forteaza sa faceti sex, eu zic, ca atunci cand esti pregatita pentru sex spune-i ca vrei sa faci sex.
Întrebam doar de curiozitate stai linistita ) sper ca nu te-am pus pe gânduri.
nu știu de ce dar așa am simțit sa-ți adresez întrebarea asta
Ai inceput deja sa ii directionezi hormonii. In 2 luni o sa faci sex cu el sau o sa te lase. Si dupa o sa faci mai mult sex cu el ca sa nu te lase.
Marita-te cu el si nu il lasa sa te mai lase.
AlexEjmecheru întreabă: