Hei! Am o mica-mare problema pe care nu prea indraznesc sa o spun oricui. Asa ca am apelat la TPU.
Am fost intr-o relatie de doi ani jumate cu un tip, a fost prima mea dragoste, prima mea iubire si ultima. Era o iubire adolescentina. Adica, din partea mea stiu sigur ca a fost iubire si, din pacate, inca e. Eram atat de fericiti, avem impresia ca lumea toata e roz, dar nu vedeam ca norii negri se apropiau cu rapiditate de noi. Si uite ca a fost o perioada in care nu ne vedeam mai deloc, cam o data pe saptamana; imi spunea ca seara si-o va petrece alaturi de mine, iar apoi ma trezeam ca astept degeaba. Mereu intarzia la intalniri, iar atunci cand venea statea doar cinci minute pe motiv ca se grabea acasa. Cu toate ca eram vecini si stateam pe aceeasi scara de bloc. Incercam sa inteleg ca antrenamentele de fotbal il oboseau si, chiar il intelegeam, dar stii, totul are un sfarsit: si rabdarea si intelegerea si increderea. Cu toate ca nu aveam motive evidente si niciodata nu am avut, aveam impresia ca nu ma mai vrea si are pe alta. Nu stiu de ce simteam asta, poate modul rece in care se comporta cu mine. Si intr-o zi, i-am cerut sa ne despartim, desi imi doream doar, ei bine,nu stiu nici acum ce imi doream: doar o mica pauza, cred. I-am spus ca vreau sa ne despartim (desi stiam ca ne vom impaca, caci mai fusesem despartiti din mici certuri si ne impacasem), iar el spre mare mea uimire nu m-a certat, nu a insistat doar mi-a pus intrebarea :de ce?, iar eu ii raspunsesem ca m-am indragostit de altcineva *minciuna, evident*. Nu puteam recunoaste ca sunt geloasa si, intr-un fel, vruiam sa ii testez caracterul si sa vad daca intr-adevar tine la mine. Dar, spre marea mea oroare si uimire, mi-a spus doar un: ok. Imi aduc perfect aminte scena, iar lacrimile mele stiu ca amenintau sa iasa din ochi si nu mult le-am mai putut controla. I-am spus doar: sper sa ramanem prieteni, si evident, nu am fost nici atat, caci nu ne mai vedeam aproape deloc chiar daca stateam in acelasi bloc. Ii duceam lipsa mult, dar eram prea orgolioasa -nu ca acum nu as fi- ca sa recunosc ca imi e dor de el. Iar intr-o seara, eram toata gasca adunata afara, iar el cand avusesem un moment sa ramanem singuri ma intrebase: esti impreuna cu cineva?, iar eu sperasem ca ne vom impaca si i-am raspuns negativ, si chiar asa si era. Iar el continuase: nici nu iti trebuie tie prieten. Nici acum nu imi dau seama ce vroise sa spuna cu asta. Apoi, a venit nefericitul moment, de a ma muta de acolo. De a vinde apartamentul si de a ma muta intr-o alta localitate, invecinata cu cea unde am stat. Iar de atunci, viata mea a mers din rau in mai rau. Mi-am pierdut prietenii care ii aveam la bloc. Mi-am pierdut cel mai bun prieten si cea mai buna prietena. Si de cand stau aici, nu mai am impresia ca traiesc ci ca supravietuiesc. Nu am mai fost fericita pe deplin asa cum fusesem cand eram cu el. Si locul acesta nici nu pot sa il numesc: acasa. De ce? Pentru ca nu ma simt ca acasa. Ma simt straina, oarecum. Si in tot acest timp, el nu imi mai vorbise si nici macar nu fusese acolo, cand stia ca era atat de important pentru mine atunci cand le spun 'adio', dar cu conditia ca vom ramane mereu la fel. Desi nu fusese nici asa. Nu ma sunase, nu mai imi trimitea mesaje, nu mai ne vedeam si, deci nu ne mai vorbeam. O data(eu sunt genul acela de fata foarte timida), am prins curaj si i-am trimis o melodie (fara nici o descriere langa), care ni se potrivea. Si apoi, nu mi-a mai scris nimic. Peste cateva zile ma intalnesc cu un prieten comun de-al nostru care mi-a spus :mi-a spus EL sa iti transmit ca si el te iubeste. Am fost atat de fericita cateva zile apoi, dar asta nu a durat mult pentru ca el nu ma mai cautat niciodata si in fond si la urma urmei nici atunci nu m-a cautat, nu?
Au trecut 4 ani de cand m-am mutat si tot atata timp de cand ne-am despartit. Si durerea si dorul sunt tot acolo, prezente in pieptul meu, si nu stiu pana unde si cand vor mai fi. Asta e o perioada in care stiu ca traiesc doar pentru ca respir. Din alt motiv nu. Viata mi-a luat cei mai buni prieteni si mi-a luat si persoana iubita. Cu toate ca eram la o varsta frageda atunci cand ma indragostisem de el, am crezut ca il voi uita intr-un final, dar nu a fost asa. Am crezut ca voi trece peste, ca va fi o fila dintr-o carte peste care am trecut caci am citit-o, dar se pare ca o citesc de zeci de mii de ori si nu mai am o alta. Nu imi vine sa cred, totusi ca inca plang si sufar dupa el. Au trecut 4 ani! Nu imi vine sa cred ca inca ma doare pieptul atunci cand ma gandesc la el. Nu imi vine sa cred ca oricat as incerca nu pot trece peste. Probabil ca el m-a uitat de mult si acum are pe alta, iar eu am picat de fraiera in toata chestia asta. De fapt, de ce ma mir? Sunt fata. E normal sa pic de fraiera, nu? Doar ca nu stiu ce sa mai fac. Ce sa ma mai fac. Nu este zi in care sa nu ma gandesc la el si chiar am ajuns la concluzia ca sunt obsedata, alta nu imi gasesc. Sau nu e asa? A, si am uitat sa mentionez: eram prieteni din copilarie si ajunsesem in stadiul in care eram chiar cei mai buni, poate ca si asta face totul sa doara atat de tare.
Am respins orice baiat care voise sa se apropie in vreun fel de mine-pe plan emotional-, iar pe toti cei care ii intalnesc ii compar cu el. E normal? Eu tind sa cred ca nu!
Va rog, ajutati-ma. Nu mai stiu ce sa fac ca sa il uit. Voi ati trecut prin asa ceva? Cum ati facut sa uitati persoana iubita? Cum ati reusit? Ce as putea face eu in acest caz?
Rog seriozitate!

Telenovela, scuze, dar imi vine sa rad cand citesc, mai ales faza cu 4 ani!
Da, esti obsedata...
Sincer ce doamne mai astepti, 4 ani... ce varsta zici ca ai?
Problema ii la tine, mai ales ca ii respingi si pe viitorii barbati care ar dorii sa te cunoasca.
Logic, 4 ani... ocupati si tu timpul cu altceva. bafta!

Gaseste-ti pe altul, fata draga. Tineretea-i scurta, n-are sens sa ti-o irosesti plangand dupa fat-frumosul fotbalist.

Ar fi cazul sa cauti altul si ai sa vezi ca e mai bun ca fostul dupa aia ai sa zici.ce faraiera am fost am pierdut 4 ani.

In primul rand, nu e nici o telenovela, crede-ma. Mi-as dori pentru ca acelea au un final fericit. Stiu ca a trecut mult timp si se spune ca iubirea se uita in timp, dar nu a fost asa. Crede-ma imi ocup timpul atat de mult incat aproape nu am timp sa respir, vorba aceea.
Multa lume mi-a spus: "uita-l ca nu e de tine si e mai bine asa." si stiu ca nu am fost sortiti sa fim impreuna pentru ca suntem firi total opuse, dar cu toate acestea tot l-am iubit.
Stiu ca problema e la mine, am si specificat, dar cum pot face sa il uit? Adica am incercat toate metodele posibile.
Si nu, nu sunt vreo fata de 13-14 ani.

Multumesc pentru ajutor si sfat!

Prostii comentează aiurea. Te inteleg perfect pentru ca si eu iubesc o fata enorm de mult de 3 ani, dar am impresia ca ea nu mai simte la fel desi continua sa îmi spună ca ma iubește..si asta ma doare. Iar când ne despărțim o caut mereu desi stiu ca o sa fiu ranit iar. Sunt un idiot, stiu. Pentru ca m-a si inselat, ma înjura când vrea ea si ma simt ca ultimul gunoi.dar oricât mi-aș dori, nu pot s-o urăsc. Si noi am avut pauze de 4-5 luni.dar ne-am întors unul la celalalt. Iar acum, parca ne chinuim sa fie bine.
Fii tare, după 4 ani..nu stiu daca o sa reușești vreodată să-l uiți daca tu nu accepți pe altcineva in vviața ta. Stiu ca simți ca nu poți iubi pe altcineva.dar de ce sa suferi după el? El sigur si-a făcut de cap in anii astia, nu fii prostuța si trezeste-te.

Da, te inteleg, sunt in aceeasi situatie oarecum. De la 14 ani am fost impreuna, eram amandoi destul de retrasi, eram doar unul pentru altul chiar si impotriva parintilor ei care nu erau de acord cu noi si nu ne lasau sa ne vedem si alor mei carora nu le prea placea de ea pentru ca stateam mult timp in casa si nu ieseam (eram colegi deci ne vedeam 6-7 ore pe zi). A tinut 2 ani si ceva dar vara asta a stat tot timpul la tara, ne-am vazut 1 data in trei luni, am aflat ca m-a mintit cu tot, ca nu mama ei o obliga sa stea acolo, ca nu are bunicul bolnav si ca de fapt toata ziua hoinarea prin sat si pana la urma a ajuns sa incerce sa isi faca un iubit acolo, i-a dat numarul de tel, poze, se vedeau, l-a sarutat... nu mi-a venit sa cred si nu am crezut, mi-a jurat pe Dumnezeu, pe biblie, se tara in genunchi sa o cred si am crezut-o, nici azi nu pot percepe ca ea care tot timpul imi vorbea de copii si familie a facut asa ceva! Apoi a pretins ca e grav bolnava si am plans nopti in sir si imi faceam scenarii sinucigase daca i se intampla ceva pana intr-o zi in care, ea urma sa demonstreze ca e nevinovata si a preferat sa isi bata joc de mine, ne-am despartit, m-a provocat, am lovit-o si am picat de prost... nu pot intelege o persoana de-asta, imi spune ca e ft grav bolnava, ca ea vrea copii, iese cu picioarele pe balcon cand ii spun de despartire, se pune in genunchi si spune ca e gata sa faca orice ca sa o cred iar peste 2 zile incearca sa imi faca rau prin toate mijloacele. Pacat ca era tot ce am avut, de cateva saptamani tot incerc sa inteleg si nu pot.

Tu nu cauti o dragoste pierduta ci doar adevarul, zici: "aveam impresia ca nu ma mai vrea si are pe alta." cand de fapt adevarul era ca de fapt nu avea pe alta ci cineva foarte apropiat (parinti, prieteni) i-au cerut lui ca sa te lase. El i-a ascultat. Tu de atunci traiesti cu impresia ca este ceva inneregula cu tine. Cam asa se intampla intotdeauna cand te indragostesti de persoanele care nu ajung inca sa se autoantretina (prematur sau imatur) si sunt intretinuti de catre parinti, bunici si alte neamuri.
Eu nu am trecut prin asa ceva, doar am fost un fel de martor (aveam o varsta foarte mica) si cei in cauza se comportau ca niste nebuni ca sa afle ce se intampla dar nimeni nu le spunea nimic. As zice ca daca iti mai faci o relatie in care altii iau decizii in locul viitorului tau prieten... atunci vei avea mari sanse sa innebunesti complet.
Ceea ce tu numesti dragoste este doar faptul ca ti se dadea atentie. Asta este doar o particica din definitia ei... nu te poti rezuma la o particica.

Raul trebuie scos de la radacina. Cauta-l si lamureste-te daca ce simti e real sau doar iluzie. Femeile au intuitie buna, foloseste-o.

Multumesc pentru raspuns si ajutor! Stiu ca au intuitie buna de aceea sunt si in dileme mari.

Imi pare rau ca se comporta asa cu tine. Nu ar trebui. Poate ca o iubesti, dar asta nu inseamna ca esti si prost. Si pe fostul meu iubit nu il vedeam cu zilele, dupa cum am spus, iar atunci cand ne intalneam tot el era cel gelos. Eu nu am aflat niciodata ceva despre faptul ca m-ar fi inselat, doar ca atata timp cat nu avea timp de mine... Sincer, niciodata nu am stiut ce sa cred.
Si probabil ca acceptarea altuia in viata mea va face totul o amintire, chiar daca va fi greu. Si da, chiar simt ca nu mai pot iubi pe altcineva pentru ca ma simt cam... ultimul om de pe pamant.

Stiu sigur ca vreau sa stiu adevarul si ce s-a intamplat cu el in acea perioada. Probabil ca nu voi trece mai departe si nu voi fi impacata pana cand nu stiu ce s-a intamplat cu adevarat. Si da, va trebui o data si o data " sa il infrunt" ca sa imi spuna adevarul. Am nevoie de asta, doar ca eram prea... lasa ca sa il intreb.
Nu e vorba ca mi se dadea atentie mai multa decat acum, dar probabil ca atunci acea atentie era provenita de la persoana de care aveam nevoie.
Oricum, multumesc de raspuns si sfaturi!

Te compatimesc, sincer! Se pare ca nu sunt singura care are nevoie de ajutor. Nu stiu ce pot spune despre iubita ta pentru ca nu o cunosc, dar ceea ce face ea nu mi se pare a fi ceva normal. Si mai ales, toate acele fapte nu cred ca le faci cand iubesti pe cineva. Adica, pur si simplu e imposibil sa faci asa ceva atunci cand iubesti cu adevarat o persoana. Sa te prefaci ca esti bolnava grav si pe moarte doar ca sa primesti iertarea? Mi se pare ceva josnic si lipsit de... iubire.
Nu vreau sa te intristez cu raspunsul meu, dar ca, cred ca e mai bine sa va despartiti. Parerea mea, doar, nu trebuie sa o iei neaparat in seama. Cred ca o iubesti, dar ma insel amarnic ca ea o face. Adica pe bune acum, daca iubesti nu inseli, nu minti atat de grav cum a facut-o ea, doar ca sa primesti iertarea si nu esti prefacut.
Sper sa treci peste. Bafta!

Nu indraznesti sa spui oricui, asa ca ai decis sa scrii asta pe un site unde poate sa vada oricine.Inteligent!

Tu esti oarba ori esti oarba?
"Stiu sigur ca vreau sa stiu adevarul"... păi ți l-am zis o dată!: "adevarul era ca de fapt nu avea pe alta ci altcineva i-a cerut lui ca sa te lase. Iar el l-a ascultat."
Cine putea fi? Parintii? Prietenii? Vreun alt vecin care te placea si i-a cerut lui ca sa te lase pentru ca sa te agate el? Etc.
""Stiu sigur ca vreau sa stiu adevarul" dar si el stie ca vrei, si eu stiu ca vrei, toti stim ca vrei sa stii acel adevar... dar fi sigura ca nu ti-l va spune niciodata complet (iar sa il stii pe jumatate sau 90%- dar sa nu stii esentialul inseamna sa te debusolezi si mai mult).
"va trebui o data si o data " sa il infrunt"" pai au trecut 4 ani si tot nu ti-au venit idei deoarece aceasta "infruntare " implica depasirea limitei respectului: tu mergi la el si el te trimite acasa cu: "Nu fi atat de indiscreta!". Cat de oarba poti sa fi? Ca tu nu ai fost nici ambitioasa si nici lasa si nici mincinoasa. Tu spunand ca ai pe altul, de fapt, l-ai ajutat mult prin faptul ca l-ai scutit pe un iresponsabil(persoana ce nu stie sa raspunda) de a da raspunsul. Daca el lua decizia atunci era simplu ca sa ti-o spuna deoarece el era cel responsabil, cum nu el a luat decizia a ramas mut, ar fi trebuit sa inventeze ceva posibil - ceea ce este foarte imposibil- dar l-ai scapat cu minciuna ta si i-ai dat o sansa ca sa vorbeasca.



Daca tot "Ai nevoie de asta" atunci da filmul inapoi: Cine putea sa ii ceara lui ca sa te lase? Ce prostii despre tine i s-au bagat in cap? Ce oameni iti lasau senzatii proaste? Cine iti lasa impresia ca purta o masca sau se ranjea mult? Spioni, etc.


II clar ca tu confunzi "atentiile" Atentia care ti se da cand vii cu idei bune si simplifici lucrurile difera de atentia care ti se da de un pradator (cuceritor) care te doreste de victima. Inca o observatie care intareste regula: "Atentia este o particica...nu te poti rezuma la o particica."

Timpul vindecă toate rănile. Degeaba încerci să uiți, mai rău faci.

Părerea mea e că e o idee bună să accepți realitatea, să încerci să privești lucrurile obiectiv, e o persoană ca oricare alta. Probabil ai construit o imagine ideală a lui și nimeni nu va atinge perfecțiunea aia. Iubești o iluzie în momentul de față, nu un om.

Unele femei se uită la telenovele și asta le creează așteptări nerealiste, tu ți-ai creat propriul Fernando (sau cum îi cheamă pe masculii feroce de prin telenovele).

Se vede ca esti "sexybraileanca"! Multumesc de comentariul "ajutator"!

Crede-ma ca te inteleg perfect, si eu m-am despartit de iubitul meu. La noi fiind putin mai diferit, am fost impreuna 10 luni si ne-am despartit doar de 2 sapt.Insa si eu simt la fel ca tine, nici noi nu ne am mai vorbit de atunci. Si parca simt ca am un gol in mine, mereu imi vine sa ii trimit mesaj sau sa il sun, dar ma gandesc ca el mai mult ca sigur ma uitat de tot si nu are rost. Insa eu sunt genul de persoana foarte ambitioasa, si rar dau inapoi sau renunt cand vreau ceva si de aceea eu ma gandesc mereu sa ma duc sa il vizitez, sa vad daca vrea sa ne vedem. Dar din nou, noi avem 2 sapt, tu ai 4 ani. La tine nu mai e poate nici o sansa de impacare. Eu zic ca a r trebui sa ii lasi pe cei care vor sa te cunoasca, sa nu te izolezi de lume, ca vorba aia, maine poimaine imbatranesti si o sa regreti toata viata ta ca nu ai incercat macar sa treci peste si sa cunosti pe altii. Parerea mea. Succes

Cred că știu ce te-ar lecui, ar trebui să-l întâlnești, ca să vezi cu ochii tăi că iubești o persoană care nu există, cu siguranță e cu totul altfel decât îți imaginezi că e. :-)

Iti multumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai dat! .
Stii, chiar ma gandesc sa merg mai departe. Adica am sa incerc... Dupa cum mi s-a mai spus, am asteptat in zadar patru ani de zile sa se intoarca inapoi. Doar ca timp de doi ani si jumatate, nu aveam cum sa nu il iubesc. Adica eu chiar l-am iubit cu adevarat. Dar se pare ca am procedat gresit, se pare ca am picat de fraiera in toata chestia asta, dar evident ca mi-am dat seama mai devreme de atat, doar ca am sperat. Stii eu sunt genul acela de persoana optimista intotdeauna, dar pana si speranta moare si imi dau seama ca am sperat in ceva mult prea mult. Si da, m-am amagit!
Cat despre tine: sper sa treci cu bine peste tot ce s-a intamplat si sa nu te lasi prinsa in trecut, asa cum am facut-o eu. Si sa nu fi atat de sensibila ca mine.

Bafta!

Multumesc pentru pareri, chiar le voi lua in considerare! Desi nu prea cred ca e o persoana care nu exista, adica...ne cunosteam de mici, eram cei mai buni prieteni pana la un moment dat, stiam firea lui de a fi. Acum, probabil ca e altcineva si s-a schimbat la 180 de grade, adica a trecut ceva timp de cand nu ne-am mai vorbit.

Si eu sunt o persoana optimista, dar se pare ca atunci cand simt ceva negativ se si intampla... Voi incerca sa trec cat mai repede peste el, dar cum ai zis si tu si eu l am iubit cu adevarat, cu toate ca la inceput nu aveam deloc sentimente, au venit pe parcurs. Insa eu nu sunt genul de persoana ca tine ( ma refer la faptul ca ai zis ca ii refuzai pe toti) Dar nu ma bag intr o relatie daca nu e atractie fizica in primul rand si sa simt macar 20% ceva pentru persoana. Ca sentimentele pana la urma vin pe parcurs. Asa ca sper sa reusesti sa iti gasesti pe cineva cat mai curand :*

Buna in 2022. Am zis că citesc începutul dar am fost prins in telenovela. Este o poveste de viață. Sunt curios cum mai decurg lucrurile, Cum ești, Ce mai faci? Cu tot respectul. Daca mai ai contul, cine știe.