Hei, am o problema destul de complicata( cei plictisiti sunt rugati sa nu isi piarda timpul) la care orice as face si oricat de mult mi-as bate capul nu pot sa ii gasesc rezolvare. Sper sa ma puteti ajuta cu un sfat, mai ales persoanele care au deja o anumita experienta, dar nu numai.
Povestea a inceput in luna august, anul trecut, cand intr-o seara am vazut ca am un mesaj pe telefon de la un necunoscut. Am fost putin indignata deoarece nu stiam cine e, de unde ma cunoaste ce doreste de la mine. Initial nu am vrut sa ii raspund dar ceva m-a determinat sa o fac totusi si am inceput sa vorbim, sa ne cunoastem, am vazut ca avem cam aceleasi idei, perspective. El atunci s-a prezentat ca fiind din acelasi oras cu mine si asta m-a determinat sa privesc lucrurile cu un interes destul de mare, desi mi se parea dubios faptul ca tot batea apopouri sa iesim dar nu ne vedeam niciodata, si mi-am dat seama ca ceva nu e in regula, ori ma evita ori era ceva ceva... ulterior dupa vreo 4 luni am aflat ca de fapt sta in alt judet si ca m-a mintit deoarece el spunea ca nu i-as fi dat sanse daca as fi aflat de distanta( vreo 180 km) dar si-a cerut iertare si l-am inteles intr-un fel. Ceea ce nu inteleg eu si ce ma deranjeaza este ca intre timp putea sa vina la mine, dar nu a facut-o si am vrut sa pun punct pentru ca am considerat ca nu stie ce vrea, e nehotarat si am vrut sa imi vad de ale mele. El nu a renuntat si nu a vrut sa ne despartim si mi-a promis ca o sa vina( are un job cu un program foarte aiurea si intr-un fel asta m-a facut sa ii dau o sansa). Intre timp asa a facut viata ca a trebuit sa imi fac niste analize mai complexe si doar la el in oras exista posibilitatea sa mi le fac, acolo am primit trimitere si cu ocazia asta ne-am intalnit pentru prima data. A fost ceva minunat si nu am sa uit niciodata cand de bine m-am simtit in ziua aia alaturi de el, nu as mai fi venit acasa. In ziua aia mi-a cumparat chiar si un inel si am inceput sa plang fiindca nu ma asteptam, mi-a spus ca are planuri cu mine si ca ma iubeste. Problema este ca el nu a venit la mine si au trecut mai bine de 2 chiar 3 saptamani si imi tot spunea ca o sa vina. Ne-am certat urat pe tema asta si i-am spus sa isi vada de drum pentru ca un om care iubeste face orice pentru persoana iubita, muta si muntii. Imi e dor de el de mor.Acum recent am aflat ca de fapt parintii lui nici macar nu stiau de mine, eu le-am spus alor mei despre el imediat ce am observat ca incep sa ma indragostesc de el, iar el mi-a spus ca ii este rusine si de asta nu vine la mine ca al lui nu il lasa fiindca nu sunt de acord sa plece si nu stie ce sa le spuna la ai lui unde pleaca si ca vrea sa fuga de acasa. Eu am insistat si i-am spus sa termine cu prostiile si sa vina cand o sa vorbeasca cu ai lui fiindca nu vreau sa se certe cu ai lui din vina mea, totusi sunt oameni mari. Avem amandoi 22 de ani. Eu deja am inceput sa imi pierd rabdarea si acum tot astept sa vorbeasca cu ai lui desi mi se pare ca nu are de gand, tot amana. Nu mai stiu ce sa fac, am ajuns la capatul puterilor deja sunt disperata, Il iubesc si stiu ca ma iubeste fiindca mi-a dovedit prin multe dar nu mai pot....ma gandesc de 1000 de ori pe zi sa renunt si apoi tot de 1000 de ori ca nu pot. Cum as putea sa il fac sa vorbeasca cu ai lui, sa il fac sa vina la mine? Dati-mi va rog un sfat ca nu mai stiu ce sa fac. Funda

Buna,stiu, asta cred si eu. Chiar i-am dat un ultimatum si tot eu am fost cea care am lasat de la mine fiindca mi-a spus ca pun presiune pe el si ca nu pot sa obtin tot ce vreau doar puscand din degete fiindca il spun la stres si nu poate lua masuri la minut. I-am spus ca daca nu vorbeste cu ai lui vorbesc eu, mi-a spus ca nu e necesar ca o va face el doar sa ii mai las timp. Acum s-a apucat sa isi renoveze casa si imi spune ca e foarte ocupat pana in aprilie, ii mai las termen pana atunci si daca nici atunci nu ia nicio masura ma gandesc serios sa pun punct pentru ca am obosit psihic, nu mai rezist efectiv.

Foarte bine. Pana aprilie, mai are timp macar sa se gandeasca. Nici tu nu poti astepta la nesfarsit, cand ai putea sa iti ocupi timpul cu atat de multe chestii. Totul este sa nu lasi viata sa treaca pe langa tine. Nu ii cere nimeni masuri la minut, e vorba de o perioada de timp. Intreaba-l cam cat are de gand sa mai amane, macar sa stii si tu despre cat va dura "perioada lui de stres". Iar la faza cu parintii lui, nu inteleg de ce tot amana sa le spuna si de ce tine asa un mare secret.

La o cearta i-am dat ultimatum o saptamana si atunci mi-am dat seama ca nu se astepta era foarte panicat si mi-a spus ca daca atat de usor renunt la el inseamna ca nu l-am iubit niciodata. Am trecut peste, acum ultima data cand am avut iar in discutie mi-a spus sa il las pana in aprilie, pana acum zilnic ii spuneam sa vorbeasca cu ai lui, sa vina la mine, dar acum nu, gata, nu il mai cicalesc, nu mai insist, vreau sa vad cum reactioneaza, am promis ca il las pana in aprilie asa cum de altfel mi-a spus chiar el ca o va face, dar cand incepe aprilie incepe si sfarsitul si trag linie sa vedem ce iese asta e, nu mai ce sa fac. Am asteptat 8 luni, de fapt 4 dar cat sa mai stau, intre timp puteam sa imi gasesc pe altcineva sau am rog, macar imi vad de studii dar macar nu pierd vreme asa e timp irosit. Nu il inteleg nici eu la faza cu parintii, imi spune ca ii e frica ca ai lui sa nu ii interzica sa plece de acasa si atunci o sa se certe cu ei si o sa ma piarda si pe mine ca nu vrea sa ma piarda si tot asa nu mai stiu ce sa zic, nu e genul ala smecher plin de vrajeala si minciuni( chiar daca m-a mintit cu orasul) e mai degraba un copil care mi-a demonstrat ca stie sa fie rational cand e necesar, si totusi nu il inteleg, ii merge mintea si in relatie zici ca e un bebe. Initial am crezut ca ma tine de rezerva, ca isi ocupa timpul, ca sunt eu proasta, nu mai am dubii, stiu ca ma iubeste dar din pacate nu e suficient am nevoie sa il vad sa vina am nevoie de dovada vie. Chiar nu mai stiu ce sa fac am vrut sa vorbesc eu cu ai lui sau sa merg eu la el( desi am mai fost o data) dar totusi el nu vine niciodata adica e de ras lui dar apoi m-am gandit ce naiba am ajuns atat de disperata incat eu sa vorbesc cu ai lui? Adica mi se pare penibil zici ca cer mireasa de la parinti nu vreau ca in cazul in care va fi ceva serios pe viitor sa ma gandesc ca eu am fost cea care " m-am bagat pe el" chiar nu sunt genul, stiu sa las de la mine fac compromisuri dar deja cand trebuie sa ma umilesc e prea de tot am si eu deminitatea mea.

Hmm. de ce nu faci tu pasul? Gen sa te muti tu cu el sau sa te muti in orasul respectiv...

Avem planuri sa ne mutam impreuna. Dar totusi vreau sa vina sa il cunoasca si ai mei.

De ce nu va intalniti pe teren neutru? E muult mai okey asa. Daca v-ati intalni la ai tai acasa, probabil s-ar simti putin mai strans asa, mai inchis. Asa intr-un mediu neutru, s-ar simti mai liber. Intr-o locatie neutra niciodata nu o sa apara intrebari dificile, intelegi ce zic.