Citind întrebarea ta mi-am adus aminte de mine și soția mea, și de evenimentele desfășurate în urma cu 9 ani. Exact în aceeași situație era și ea, ținuta din scurt rău de tot, abia dacă o lăsau sa iasă sa cumpere pâine de la magazinul de la parter. Eu 17 ani, ea 18. Ne-am văzut (cu cât chin și planuri laborioase de evadare 15 minute), ne-am plăcut. Primul an ne-am văzut de vreo 3 sau 4 ori. Apoi când eu trebuia sa împlinesc 18 și ea împlinise deja 20 am decis sa o iau la mine. Si uite ca au trecut 9 ani de atunci, fericiți, cu bune și cu rele, cu realizări și cu dezamăgiri, dar nici o secunda nu regretam ziua când am "răpit-o". Anul trecut am avut și nunta. Oricum pot scrie o carte prin câte am trecut ca sa fim împreuna.
Prin asta nu vreau sa te incurajez sa fugi și tu de acasă, nu știu cât de sincer și serios e prietenul tău, doar am vrut sa iți dau un exemplu, personal, ca nu trebuie sa stea nimeni în calea fericirii tale, și ca riscând mai sunt și cazuri cu rezultat pozitiv. Si apoi timpul ne-a demonstrat ca întradevăr nu mai avea rost sa stea cu părintii ei, își distrugea tinerețea, cei mai frumoși ani lângă niște oameni ce o tratau ca pe un robot de bucătărie, un obiect cu care se puteau făli în lume (prin faptul ca o îmbrăcau bine și ca au educat-o ei bine) și care ii puteau îmbogății prin căsătoria cu vreun "băiat de familie buna" (a se înțelege cretin cu bani, sau mai bine zis cretin cu părinti cu bani).
Oricum trebuie sa le demonstrezi cumva ca tu ești propriul stăpân, ca viata ta se afla în mâinile tale, și ca deciziile de acum în colo iți aparțin, și ești conștientă de faptul ca tu vei suporta orice consecința a deciziilor tale. Asta dacă ai cui demonstra, în cazul nostru chiar nu am avut cu cine vorbii.
Daca chiar vor sa te ajute și iți vor binele, sa iți asigure suportul spre o facultate sau orice mijloc de a te împlinii și profesional asa cum iți dorești tu.
Mult succes în viata!
KatiMe27 întreabă: