| bianca2399 a întrebat:

Hei TPUhappy
Am cunoscut în vară, prin intermediul unor foarte buni prieteni un băiat.In vară eram pur şi simplu cunoştinţe,la fel până am mers împreună cu el şi ceilalţi amici la un majorat, atunci am început să mai socializăm. După majorat, zilele următoare a mai venit cu noi pe afară şi aşa am început să vorbim şi pe facebook.
A fost o faza când vorbeam eu cu el şi se lăuda că a făcut îngheţa şi am zis eu că vreau şi eu şi el a două zi mi-a adus ..si nu de alta dar stă cam la 2 km şi ceva de oraşul meu.în fine, de atunci a început să-mi placa de el ..si bineînţeles au fost multe faze dar nu mă apuc să le povestesc aici pentru ca nimeni nu are chef să citească atât.în caz că vreţi să povestesc am să continui la răspuns.Aşa,să revenim:
A început să-mi placa de el şi prietenii mei şi-au dat seama de asta şi m-au bătut la cap să-i zic,zicându-mi că Răzvan,aşa îl cheamă,nu e genul de băiat care să facă mişto de sentimente.aşa că cu chiu cu vai,i-am zis mai pe ocolite încât s-a prins.
El nu mi-a zis atunci decât că ştia deja că m-am dat eu de gol cică într-o seara când eram nervoasă.în fine,de atunci tot vorbeam cu el,mă bagă foarte des în seama pe facebook,mă suna, ieşea cu noi mult mai des ca înainte etc.în ultima vreme, mai exact 3 săptămâni nu ma mai băgat în seama, iar când eu îl bag în seama de abia vorbeşte, adică vorbeşte dar diferit de daţile trecute..acum sincer,nu ştiu ce să mai cred,adică au fost mult faze (pe care,repet, cine e interesat să-mi zică) în care chiar credeam că şi el e interesat oarecum de mine, dar acum nu mai ştiu ce să cred...voi ce credeţi?

12 răspunsuri:
greece12
| greece12 a răspuns:

Il preocupa ceva foarte mult.
Inainte sa te gandesti ca e o alta fata,intreaba-te daca nu cumva are probleme serioase acasa,sau bacul de dat si nu doreste sa fie distras.
Lasa-l in pace un timp, nu-l mai cauta si asteapta.
Daca ii vei lipsi, va aparea singur sa te intrebe de sanatate, nu insista tu, probabil nu e dispus sa-ti spuna acum care e motivul racelii lui.

| bianca2399 explică (pentru greece12):

Multumesc frumos de raspuns :* happy

| neutrino a răspuns:

Raspuns explicit: la solicitarea prietenilor vostri comuni, baiatul a incercat sa te placa, dar ...nu a reusit. Ghinion!

| sofisis a răspuns:

Probabil e vorba de alta fata. I-a placut ideea ca tu il placi dar nu a fost suficient de atras de tine incat sa iti corespunda sentimentelor.

| bianca2399 explică (pentru sofisis):

Sincer nu cred ca e vorba de alta fata, s-au intamplat lucruri care mi-au demonstrat ca nu e genul de baiat care vorbeste cu toate fetele, adica eu eram doar cea cu care vorbea...are bac anul asta, probabil e asta thinking

| sofisis a răspuns (pentru bianca2399):

Nu exista asa ceva. Daca vrei sa te minti singura, nu ai decat.

| Oana92 a răspuns:

Intreaba-l de ce si-a schimbat atitudinea fata de tine! Poate are ceva probleme si faptul ca ai observat ca ceva e schimbat la el ii va demonstra inca o data ca tie iti pasa de el. Bafta!winking

| bianca2399 explică (pentru Oana92):

I-am zis odata cand am observat asta si mi-a zis ca nu are chef de vorba si inca o data cand mi-a zis ca "nu esti tu de vina, stai calma" si i-am zis ca "stiu asta, doar nu ti-am facut nimic" si a zis ca vrea sa intre tatal lui si a iesit. E genul ala de om care nu vorbeste cu nimeni de problemele lui...prefera sa taca si sa rezolve singur

| stark47 a răspuns:

Ca o arzi prea mult e posibil sa se si stinga.parerea mea ca ai intarziat prea mult cu pasul acela. oricum, poti sa il intrebi daca e ceva in neregula cu el/tu/voi.insa incearca sa fii putin mai directa ca sa stie ce sa iti raspunda.

| bianca2399 explică (pentru stark47):

Mda,multumesc tuturor pentru raspunsuri, dar spre bucurarea mea, acum ceva timp si-a revenit big grin

| bianca2399 explică (pentru stark47):

Multumesc mult tuturor, dar si-a revenit acum cateva saptamani big grin

| KaterinaРомановский a răspuns:

Eu sunt curioasa sa imi povestesti de toate acele faze prin care el ti-a demonstrat ca te place. Chiar am rabdare sa citesc chestii de genul...