Hei, TPU, există vreun site pe care poți întâlni random oameni necunoscuți, pentru știți voi ce fel de întâlniri? Dar nu Tinder, este o prostie acea aplicație. De preferat ceva mai anonim.

Și ar fi ciudat să faci astfel de propuneri random, ca tipă mai ales?!

Daca ai ceea ce trebuie, agati oriunde... daca nu ai, nu agati niciunde.

Vezi Sensino

Atata timp cat nu faci propuneri barbatilor aflati deja intr-o relatie, nu e problema.

Misogin. Ca de obicei, tipic vouă tipilor de pe TPU.

Și eu una nu mă refer musai la agățat. Nici măcar nu aș utiliza acest cuvânt ci pur și simplu la întâlniri random pasagere. Fără sentimente, fără emoții, fără nimic. Ceva gen în stilul vostru așa macho, am venit, am băgat, am scos, am plecat. Și nu cred că la astfel de întâlniri contează "ceea ce trebuie" orice ai tu în minte la acest aspect. Ci cine dorește să o facă, o face oricum. Tocmai am priceput că în era asta pretențiile sunt la cununie (că femeia trebuie să aibă 90-60-90, dar trebuie să fie și gospodină că nu place mamei soacre, că bărbatul trebuie să aibă cașcaval ca femeie să se uite la el și tot așa) dar fix asta e fain la relațiile de o noapte cu strangers, că nu prea există pretenții.

Eu una sper să nu ajung niciodată în astfel de circumstanțe și daca ar fi să fiu eu cea înșelată și cineva doar să mă mintă. Dar îți dai seama că dacă e cineva random de preferat din cu totul alt oraș sau alt capăt al țării sau al lumii, fiind total strangers, nu cred că pot avea un glob de cristal ca să ghicesc că stimabilul îi sau nu încătușat. Dar uneori așa aș vrea să scap de toată această moralitate cu care m-am pricopsit în viaț asta, și să devin ca ei, stimabilii macho mani (un fel de am venit, am băgat, am scos, am plecat și pa) și să-mi trăiesc viața așa de random și de liber. Oricum nu văd să-mi fi adus moralitatea vreun beneficiu, ba chiar tot eu am fost cea care am dezvoltatboli psihice din cauza unei moralități prea ridicate, pentru că încercând să iubesc, respect și mulțumesc pe alții, m-am neglijat pe mine, nevoile mele și uite-mă azi la 28 de ani cu depresie și anxietate și sincer, neavând mai nimic, deși wau ce să vezi, am moralitate. Nu am prosperat prin nimic cu moralitatea. Deci nu știu de tine, dar eu una, uneori mi se cam taie și de moralitatea asta. Dar da, redevenind eu, cea umilă și morală, dacă mi s-ar întâmpla vreodată ce spui tu aici (bine, eu mă refer la dragoste ci nu la ce am întrebat eu, aici, de relații fugitive cu strangers) că dacă ar fi să mă îndrăgostesc vreodată suprem de cineva și acel cineva să fie doar un mârlan care să aflu că ar fi căsătorit sau logodit, eu una i-aș face felul. ) Nu aș accepta niciodată să fiu târâtă în așa ceva. Dar mna, pe de altă parte a făcut ceva bun și lipsa mea de pasiune și iubire ) măcar nu m-am îndrăgostit de cine nu trebuie. Și asta m-a ajutat să fiu un om mai moral. Dar cum spuneam, nu am văzut să fi primit prea multe pentru buna mea moralitate. Bine, comparativ cu mulți, am câte ceva (cât de cât financiar) dar simt că nu e suficient pentru cât de morală am încercat să fiu de-a lungul vieții. Și mai ales mă doare când văd că alții care nu au nicio moralitate au primit mult mai multe de la viață (cum ar fi, am avut mulți colegi și cunoscuți în jur care bârfeau și complotau la intrigi sau chiar înjurau oameni pe stradă, dar ei aveau 10 pe linie, și e fix durerea mea, că o să spuneți acum toți că, dar ce mă interesează pe mine dacă ei erau mai buni, tocmai asta e durerea mea, că eu știu că oricât aș fi învățat, eu am avut bioritmul meu și mereu aș fi luat chiar note mari, dar niciodată 10 pe linie deoarece, ăsta mi-a fost bioritmul și potențialul, dar eu nu făceam ce făceau cei de 10) și de aici am priceput doar atât că Dumnezeu nu e mereu corect. Altfel dacă ar fi fost, de ce ar fi permis să pună calități fenomenale în oameni cu moralități îndoielnice și în alții cu moralități ridicate, să nu pună pe măsură. Sau la fel, am judecat și când am văzut că eu plec chiar de la un job doar pentru că "nu sunt ce trebuie" și stau pe tușă ceva ani, până devin o versiune mai bună a mea și alții au intrat în alte domenii mult mai mari și da, pe deaspura se și descurcă, își fac profesia (ce ține de 0artea tehnică, foarte bine, tocmai de aceea că sunt ce trebuie) dar deși ei lucră într-un domeniu cu oamenii, la capitolul lucrat cu oamenii se poartă execrabil și tot ei sunt cei care primesc mai mult (laude, medalii, recunoștință academică) iar eu, cea care am muncit n ani ca să ajung la nivelul lor, vorbesc academic, dar care m-am purtat exemplar cu oamenii din domeniul meu sau mereu am lăsat de la mine, plecând eu abătută de la muncă și ei fericiți, nu am mai primit nici laude, nici mulțumuri, nici măcar recunoștință și gen tot eu sunt cea trasă mereu la răspundere pentru orice lucru minor și văzută ca oaia neagră. De remunerație ce să mai zic. Deci, la ce mă ajută moralitatea în viața asta?! Eu una nu am văzut să fi câștigat ceva pe baza ei. Sincer.

Misogin? Pff, raspunsul meu se referea la ambele sexe.
In alta ordine de idei, tin sa te contrazic categoric...la "astfel de intalniri" nu ca nu conteaza, ci e esential sa ai "ceea ce trebuie". Voi femeile traiti cu impresia ca noi barbatii suntem dornici sa ne-o bagam oriunde, numai gaura sa fie, ceea ce e complet fals. Daca tipa nu e atragatoare, nici nu ma uit la ea...fie ca vorbim despre relatie, fie ca vorbim de one night stand.