| username1234567890 a întrebat:

Heiii. Am o intrebare si vreau sa imi raspundeti urgenttt! Mi-a venit menstruatia pe 1 luna aceasta si mi-a trecut pe 4. Pe 9 am avut contact sexual neprotj. cu prietenul meu( prima oara). Menstruatia mi-a venit pe 21, tot luna aceasta(ceva obisnuit la mine, pentru ca am ciclul neregulat). Va rog sa-mi spune-ti care sunt sansele de a ramane insarcinata!

Răspuns Câştigător
bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

E posibil, dar puţin probabil ( mai ales că ţi-a venit menstruaţia o dată, de la acel contact sexual )!

Apoi depinde cât de dereglat este ciclul tău - deoarece cu cât diferenţa între cicluri este mai mare, cu atât se extinde mai mult perioada cu fertilitate RIDICATĂ - şi e posibil ca în 9 să fi fost DEJA în perioada cu fertilitate RIDICATĂ ( atunci şi RISCUL unei sarcini este mai mare )!

De asemenea, NU e "normal" ca ciclul tău să fie NUMAI de 20 de zile ( atât este din 1 până în 20 inclusiv )!

Apoi ar fi TREBUIT să ne dai mai multe detalii : ce vârstă ai, când ai avut prima menstruaţie, datele ciclului tău pe ultimele 6 luni ( din ianuarie încoace, pentru a face calculul cu "metoda calendarului" ), eventual dacă ai făcut vreun test de sarcină în această lună ( dacă da, atunci când şi din ce urină ), etc.

Fără aceste date, răspunsul este aproximativ, mai mult "ghicim"...

Dacă îţi cunoşti datele ciclului pe ultimele 6 luni ( cel puţin ) poţi să-ţi calculezi : când are loc ovulaţia, perioada cu fertilitate „ridicată" şi data următoarei menstruaţii – folosind „metoda calendarului"!

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile )!

Bine-nţeles, dacă ai menstruaţie NEREGULATĂ, atunci RISCUL de sarcină există permanent ( deoarece nu şti când ai ovulaţia )! Iar dacă ai ciclu REGULAT, atunci RISCUL este mai crescut în perioada cu fertilitate mai mare ( DAR asta NU înseamnă că în rest ar fi inexistent, ci doar că ar fi mai scăzut )!

În primul rând, e foarte IMPORTANT ca din momentul ÎNCEPERII vieţii sexuale, să ţi un CALENDAR SPECIAL ( doar pentru ciclul menstrual, pe care să nu notezi altceva ) : în acel calendar să-ţi notezi, ÎN FIECARE LUNĂ, prima zi de ciclu ( cu pix roşu ) şi apoi ultima zi de ciclu ( cu pix albastru ) – eventual cu verde zilele în care ai făcut dragoste!

Nu se ştie când ai nevoie de el...

Metoda calendarului se bazeaza pe cunoasterea zilelor in care femeia este fertila, zile in care daca au loc contacte sexuale neprotejate, se poate produce o sarcina. In aceasta perioada fertila, daca nu se doreste o sarcina se evita contactele sexuale, sau se poate recurge la alte mijloace contraceptive.

Pentru a se putea folosi cu succes metoda calendarului este necesar ca femeia sa tina o evidenta precisa a ciclurilor ei menstruale pe o perioada de minimum 6 luni.

Prima zi a fiecarui ciclu menstrual este ziua in care incepe menstruatia ( numita si ziua 1).
Apoi zilele se numeroteaza in continuare (ziua a 2-a, ziua a 3-a etc) pana la ultima zi inainte de menstruatia urmatoare.
Un ciclu menstrual complet este intervalul de timp cuprins intre prima zi de menstruatie / Ziua 1 a ciclului menstrual si prima zi a urmatorului ciclu.
Durata ciclului menstrual in general variaza intre 25 si 35 de zile, si bineinteles exista si exceptii.

Daca pe toata aceasta perioada durata ciclului menstrual este constanta, adica variata maxima este de 1 zi, inseamna ca ai un ciclu menstrual constant.
Daca in fiecare luna durata ciclului tau este diferita se considera ca ai un ciclu menstrual neregulat.
Daca ciclul tau menstrual are o variatie mai mare de 7 zile este bine ca urmarirea ciclului sa se intinda pe o perioada mai mare de timp

Sursa: http://www.mamicamea.ro/......eptie.html

Folosind „metoda calendarului" prezentată ( cu exemple ) pe saitul : http://www.mamicamea.ro/......eptie.html POŢI să-ţi calculezi CORECT data venirii menstruaţiei – fă acel calcul şi vei vedea dacă ai calculat CORECT perioadele cu fertilitate ridicată sau scăzută, precum şi data venirii menstruaţiei!

Apoi NU EXISTĂ perioadă fertilă şi perioadă nefertilă - EXISTĂ DOAR perioade cu fertilitate RIDICATĂ ( crescută/sporită ) şi perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ!

Nefertilitate/infertilitate ( perioade nefertile ) EXISTĂ doar atunci când eşti „sterilă" ( ca urmare a unor afecţiuni MEDICALE )!

Dacă ai menstruaţie REGULATĂ ( doar ATUNCI cunoşti când are loc ovulaţia ), atunci putem discuta despre perioadă cu fertilitate ridicată/scăzută, ASTFEL :
„Perioada fertila" este strans legata de momentul ovulatiei, si se stie ca ovulatia are loc cu aproximativ 14 zile inainte de menstruatie ( dacă vorbim de un ciclu REGULAT de 28 zile ), si NU la 14 zile dupa menstruatie cum se scrie in mod gresit in unele articole de pe internet.

„Perioada fertila" ( adică cu fertilitate RIDICATĂ ) incepe cu 4-5 zile inainte de ovulatie ( atat poate supravietui spermatozoidul in uter ) si se termina la 1-2 zile dupa ovulatie ( perioada in care ovulul este viabil ).

TOATE celelalte zile se CONSIDERĂ perioade cu fertilitate SCĂZUTĂ - dar, NU INEXISTENTĂ!

Pentru mai multă SIGURANŢĂ, eu recomand ca să faci un test de sarcină ( PREFERABIL după terminarea menstruaţiei, care este în „desfăşurare" )!
DAR, atenţie : la data testului TREBUIE să ai cel puţin 3 săptămâni de la ULTIMUL contact sexual „neprotejat" – deci testul să-l faci DUPĂ data de 30 iulie ( atunci ai 3 săptămâni, calculate după data de 9 iulie, presupunând că până atunci NU ai alt contact neprotejat )!

În GENERAL, testul de sarcina trebuie facut dupa MĂCAR 1 saptamana de la intarzierea menstruatiei sau dupa MĂCAR 3 saptamani dupa un contact sexual neprotejat – AMBELE condiţii TREBUIE îndeplinite ( după caz )!

Daca il faci mai repede si rezultatul e pozitiv inseamna ca embrionul s-a implantat repede, dar daca e negativ nu inseamna ca nu exista sarcina.

Atunci când suspectezi o eventuală sarcină, se face 1 test de sarcină la 7-10 zile de la data la care TREBUIA să-ţi vină ciclul ( dacă e regulat, sau la 15-20 zile dacă e neregulat ) SAU la cel puţin 3 săptămâni de la contactul sexual neprotejat – iar dacă rezultatul e neconcludent : liniuţă/e incomlete, greu vizibile, posibile „umbre" etc., atunci se REPETĂ testul la 3-5 zile!

În cazul unui ciclu neregulat, este PREFERABIL să se REPETE testul de sarcină la 3-5 zile după primul ( INDIFERENT de rezultatul testului anterior )!

Te duci la farmacie şi cumperi 1-2 teste de sarcină, test tip "stilou" ( analiză pe bază de urină, NU de sânge sau altele ) - au un preţ mediu de 10-15 lei/test ( NU cumperi din cele mai ieftine, că sunt şi cu vreo 4-5 lei, DAR nici cele mai scumpe )!

ÎNAINTE de a face testul, seara anterioară ( sau dimineaţa devreme ) - deoarece testul se face din PRIMA urină de dimineaţa - CITEŞTI cu atenţie INSTRUCŢIUNILE, şi le urmezi ÎNTOCMAI, în special TIMPUL de control ( trebuie verificate EXACT la timpul indicat, NICI mai repede, dar nici mai târziu, deoarece testul va fi NECONCLUDENT )!

Pentru alte detalii, vezi articolul de la linkul : http://www.contraboli.ro/cum-se-face-un-test-de-sarcina/

Indiferent de denumirea testului şi de "reclama" care i se face, NEAPĂRAT să-l faci din PRIMA urină de dimineaţa!

EU personal, NU am ÎNCREDERE în acel tip de test "Sure Check" ( care foloseşte urina de peste zi, poate fi NECONCLUDENT, şi cu asta nu-i de glumit ) - şi asta din acelaşi MOTIV pentru care la ORICE analiză/test de urină, din sistemul MEDICAL, se CERE PRIMA URINĂ de dimineaţa ( aceea este cea mai concludentă )!

Acum, tu faci cum doreşti, dar eu NU recomand acel tip de teste, DECÂT DACĂ se foloseşte ( la acel test ) PRIMA urină de dimineaţa!

Apoi, pentru aşa dereglări de ciclu ( ciclu de 20 zile, care e foarte PUŢIN/mic ) ar trebui să mergi la un consult ginecologic!

Apoi, NU se face sex NEPROTEJAT, chiar dacă ai "încredere" în partener!

În cazul în care nu folosiţi prezervativul, CHIAR dacă nu a ejaculat în tine, EXISTĂ un "risc" ( de sarcină ) mai MIC - datorat lichidului preseminal, care POATE conţine spermatozoizi!

Lichidul preseminal este un lichid care iese cu "ceva" timp înainte de ejaculare şi POATE conţine spermatozoizi - numărul lor DIFERĂ în funcţie de mai mulţi factori : nivelul de excitaţie ( înainte de a ejacula ), un eventual sex oral practicat înainte de penetrarea vaginală, etc. - şi POATE produce sarcină ( mai ales dacă te afli în perioada fertilă )!

Acum depinde şi de partener, de motilitatea spermatozoizilor, etc! Deci, RISCUL de sarcină ar fi ( aşa cum spuneam mai sus ) de 10-15 % - şi se datorează acelui lichid preseminal!

Pentru alte detalii, poţi vedea articolul de la linkul : http://www.mamicamea.ro/......eptie.html

Apoi, dacă faceţi sex NEPROTEJAT folosind metoda "coitului înrerupt" ( Coitus interruptus ) - mai ales în perioada cu fertilitate RIDICATĂ - atunci RISCUL de sarcină ESTE FOARTE MARE, mai ales dacă ai ciclu neregulat ( şi NU şti exact când ai ovulaţia )!

Metoda aceasta, "coitul înrerupt" ( adică scoaterea penisului din vagin, în momentul ejaculării ), se utilizează COMBINATĂ cu "metoda calendarului" şi, OBLIGATORIU cu folosirea prezervativului în perioada cu fertilitate ridicată!

De aceea, recomand NEAPĂRAT folosirea PREZERVATIVULUI ( alunecarea va fi mai uşoară, eviţi riscul de sarcină şi diverse boli cu transmitere sexuală ), care se pune de la ÎNCEPUTUL actului sexual ( NU după 5-10 minute ) – mai ales în cazul unei noi relaţii, sau o relaţie „pasageră" ( ori una sub semnul întrebării )!

Dar e foarte important să fiţi ATENŢI la modul de "manevrare" a prezervativului ( deschiderea lui şi "montarea", apoi e importantă mărimea, şi nu în ultimul rând "demontarea" acestuia ) - de asemenea, recomand VERIFICAREA prezervativului după FIECARE "partidă" ( să nu se fi rupt/tăiat; se poate verifica atât vizual, cât şi prin „umflare" uşoară, ca la un balon ) - pentru mai multă siguranţă!

Dacă folosiţi prezervativ de fiecare dată şi la fiecare "număr/partidă" ( ATENŢIE la modul de manevrare/desfacere şi "montare/demontare" ) NU există risc de sarcină ( siguranţă de 99 % ), DAR ( repet ) preferabil să-l verifici după partidă!

Şi chiar dacă se rupe, NU trebuie să disperi, deoarece este lubrefiat/tratat cu o substanţă spermicidă ( cu rol de distrugere a spermatozoizilor )!

Pentru a preveni LUNAR o posibilă sarcină se RECOMANDĂ următoarele metode : prezervativ, tablete anticoncepţionale ( prescrise de MEDIC ), ovule sau creme spermicide/contraceptive, metoda "calendarului" ( în special când ai ciclu regulat ), etc.

Cam asta ar fi...

4 răspunsuri:
| Razvy1248 a răspuns:

99.9%, acel 0.1% este ca el este steril

| samara2 a răspuns:

Şansele sunt 0 (momentan). E imposibil să fii însărcinată din moment ce ţi-a venit mentruaţia (acest lucru înseamnă ca ovulul nu a fost fecundat şi, evident, a fost eliminat). Dar în viitor, din punctul meu de vedere, ar fi bine să te protejezi. Ai la îndemână o gamă variată de metode!

| username1234567890 explică (pentru bursuc001):

In ultimele luni mi-a venit ba pe la inceput, ba pe la sfarsitul lunii. ma scuzati ca nu am specificat varsta. 17 ani!

| username1234567890 explică (pentru samara2):

Asa sper si eu. Adica nu am avut niciun sim. am fost ok tot timpul acesta!