Hey! Am și eu o problemă și dacă ați putea sa îmi dați niște sfaturi.Sunt împreună cu un baiat de mai mult de 3 ani de zile cam și îl iubesc enorm de mult.Am avut o relație frumoasă și ne întelegeam foarte bine și eu cred că el chiar m-a iubit.Aseara mi-a spus că nu mai putem continua dar și că vrea sa își găsească altă fată ca să îl facă fericit că eu nu l-am putut face așa cum a vrut el.Eu cred că am făcut tot ce a vrut,am făcut dragoste si mai ales a fost primul,m-am purtat mereu frumos cu el chiar dacă au fost certuri uneori am trecut peste ele.În ultima perioadă oricum am observat că s-a schimbat,se comporta urât cu minr, nu îmi mai dădea atenție dar eu am zis că poate are și el niște probleme și l-am înteles.
Aseară mi-a zis că m-a iubit foarte mult și incă mă iubește dar nu mai putem continua.I-am spus dacă vrea sa rămânem prieteni și a zis ca poate..eu numai pot plâng întruna, nu mănânc nimic și mă gândesc doar la el pentru că a fost prima mea iubire si nu cred că o să il uit niciodată.Am încercat să il uit să vb cu alți băieți dar nu pot pur si simplu.Eu simt că el incă ține putin la mine.Voi ce credeți, dacă a zis că mă iubeste de ce vrea să ne despărțim?
Ordonare:
Cronologică
Cred ca a intervenit monotonia intre voi,alta explicatie n-ar fi. Adica s-a plictisit pur si simplu de relatie. Si cum e mai usor sa renunti, a ales calea usoara.
Prpune-i o ultima intalnire, in care sa faceti ceva nou, dar romantic, sa vorbiti si sa afli motivele despartirii. Apoi incearca sa gasesti o solutie.
Răspunde
Din câte povestești pare ca relația a ajuns la final, știu ca este greu, dar trebuie sa te obișnuiești cu ideea.
Este normal sa mai aibă sentimente pentru tine, ați petrecut totuși 3 ani împreuna,sa fiu sincer cu tine,cred ca s-a îndrăgostit de altcineva.
Din punctul meu de vedere nu are rost sa mai tragi de relația asta, chiar dacă acum o sa va împăcati intr-un interval de timp se va ajunge iarăși in situația asta, deci mai bine nu amâna inevitabilul și îți recomand sa nu rămâi prietena cu el, pentru ca astfel nu o sa poți uita de el.
După mine acum trebuie sa fii radicala și sa rupeți orice legătura, îți repet nu amâna inevitabilul.
Cred că s-a cam plictsit de tine și vrea ceva nou, sau avea niște nemulțumiri referitoare la tine pe care nu ți le-a zis niciodată și s-au adunat până când a zis gata, nu mai pot. Greu să ne pronunțăm din moment ce nu vă cunoaștem și cum vă purtați unu cu altul
Pana la 25 de ani trebuie sa cunosti mai multi. Sa ai idee ce ai nevoie in viata
Deci, o relaţie nu este nicidecum îmbunătăţirea calităţii vieţii, aşa cum mulţi şi-ar imagina.
Oricine se află într-o relaţie de cuplu pentru mai mult de 3 ani ştie că înainte ca o relaţie de cuplu să îţi aducă valoare şi fericire în viaţă, la început îţi aduce mai multă muncă, efort, suferinţă, pe măsura lecţiilor pe care le ai de învăţat.
După primul an de relaţie, hormonii încep să se mai potolească, realitatea că suntem doi indivizi într-o relaţie de cuplu şi nu un singur suflet armonios începe să îşi facă simţită prezenţa şi acum avem 2 bagaje de cărat în drumul nostru, şi nu mai îl am de cărat doar pe al meu, aşa cum era când eram singur.
Înainte să te zăpăcesc prea tare de cap, am să mă limitez la câteva principii fundamentale legate de promisiunea fericirii într-o relaţie de cuplu.
Da, o relaţie de cuplu este ceva extraordinar cu condiţia să înţelegi ce e asta o relaţie de cuplu.
Şi am curajul să spun că foarte multe lucruri care sunt luate azi ca adevăr de urmat în privinţa relaţiilor nu sunt decât bombe cu ceas care vor exploda în interiorul cuplului şi vor distruge inimi, destine, investiţii de timp şi energie pentru a construi ceva frumos ce a fost dinamitat şi dărâmat într-o clipă.
Ce îţi propun eu este să confrunţi ce îţi spun eu cu experienţa ta personală şi a celor pe care îi cunoşti şi apoi cu alte învăţături şi să descoperi pe pielea ta calea corectă pentru tine.
Câteva criterii esenţiale pentru şansa ta la relaţii fericite
Primul criteriu - cine nu învaţă să fie fericit singur, nu va găsi fericirea niciunde în univers
Acest prim criteriu este o lege la fel de puternică precum legea gravitaţiei. Aşa cum dacă arunci un pahar de sticlă de pe masa din bucătăria ta el va cădea pe podea şi se va face cioburi, la fel dacă nu înveţi să fii fericit singur, nimeni din lume nu te va salva de la nefericire.
Oamenii care nu ştiu ce este fericirea şi cum şi-o pot genera singuri vor căuta o relaţie de cuplu aşa cum alcoolicul caută sticla de băutură, aşa cum dependentul de jocuri de noroc caută cazinoul sau site-ul de pariuri, aşa cum workoholicul caută să fie în activitate mentală permanentă.
Pentru oamenii care nu ştiu să se facă fericiţi singuri şi să savureze pentru anumite momente solitudinea, pentru cei care nu au învăţat încă să aibă o relaţie foarte fericită cu ei înşişi în primul rând, relaţia de cuplu nu este decât un alt medicament pentru încercarea de a umple golul interior şi de a alina temporar durerea confruntării acestui gol.
Foarte rapid însă, relaţia obţinută din această căutare îşi va arăta limitele în a aduce alinarea şi fericirea în căutarea căreia suntem şi se va dovedi încă o încercare eşuată de a găsi fericirea acolo unde nu e.
Viaţa nu este împărţită în segmente bine definite.
Pasul 1 - te naşti
Pasul 2 - înveţi să fii fericit singur
Pasul 3 - intri în relaţii cu alţii
De cele mai multe ori, avem primele relaţii cu mult înainte să avem habar că relaţia cu noi înşine este cea mai importantă şi ar trebui să primească prioritate.
Dar nu-i nimic, lecţia vine rapid. Despărţiri, relaţii în serie terminate prost, dezamăgirea în ceilalţi pentru că au eşuat să ne îndeplinească speranţa de fericire şi uşurare a poverii, toate astea ne readuc pe drumul confruntării şi regăsirii de sine.
Mai devreme sau mai târziu, rămânem singuri cu noi şi începe explorarea interioară.
Atunci, flacăra speranţei se reaprinde vie.
Al doilea criteriu - să îţi asumi responsabilitatea sentimentelor tale
Când rămâi singur cu tine însuţi, realizezi că ceea ce simţi îţi aparţine.
Cât timp însă alergi după cai verzi pe pereţi, vei găsi tot timpul alţi vinovaţi pentru ceea ce simţi.
Celălalt este de vină. Comportamentul şi cuvintele lui te rănesc, te fac să te simţi lipsit de respect, devalorizat, ruşinat.
Haha 
Ai vrea tu!
Exercițiu scurt: imaginează-ţi acum persoana care te-a făcut să suferi cel mai mult în viaţa asta. O vezi cu ochii minţii? Perfect. Păstreaz-o acolo. Acum întreabă această persoană: "De ce îmi faci atâta rău?"
Şi acum, imaginează-ți persoana asta că zâmbeşte ca un înţelept care a luat un chip familiar pentru a-ţi preda o lecţie, şi îţi spune:"
DAR CE ŢI-AM FĂCUT EU?"
Hai spune.
Ce ţi-a făcut această persoană? Nu cumva atunci când ai rămas tu cu tine însuţi te-ai torturat singur ore, zile, luni şi ani cu rodul gândurilor şi imaginaţiei tale legate de cuvintele şi comportamentele celuilalt?
Nu cumva ţi-ai făcut tu atât de multe filme şi scenarii despre ce simte şi gândeşte celălalt şi ţi-ai făcut tu ţie rău în 99% din tot acest timp? Nu cumva propriile tale slăbiciuni au permis unor lucruri mărunte să devină uriașe? Nu cumva frica ta, incapacitatea ta de a fi o persoană autonomă te fac să te simți slab și lipsit de putere în anumite contexte? Nu cumva lipsa de încredere în tine te face să pleci capul și să accepți lovitura?
Poate că celălalt a spus sau a făcut ceva însă apoi a plecat.
În rest, dacă ecoul a rămas în tine pentru atât de mult timp, nu o fi responsabilitatea ta?
Poţi alege să schimbi filmul minţii tale oricând, însă tu alegi să apeşi butonul "repeat" din nou şi din nou?
Cine este la butoane? Nu cumva TU?
Ia gândeşte-te în momentul ăsta cu toată luciditatea şi sinceritatea, ce ţi-au făcut ceilalţi?
Nu ar fi mai bună întrebarea ce anume au trezit în tine, ceva ce era demult acolo însă dormea? Ce te ajută ceilalți să vezi in tine de fapt, provocându-ți aceste stări aparent negative?
Cei care trezesc în noi gânduri şi emoţii de suferinţă ar trebui să primească un cadou şi o mulţumire. Iar scrisoarea de mulțumire ar suna cam așa:
"Mulţumesc că ai trezit în mine aspecte care ar fi rămas adormite şi nedescoperite şi mulţumesc că acum sunt mai bogat şi încă un fragment din mine însumi face parte din fiinţa mea. Îţi mulţumesc cu atât mai mult cu cât doar tu ai putut să trezeşti părţi adormite din mine când nimeni altcineva nu a reuşit. Asta îmi arată că eşti o persoană importantă şi deosebită pentru mine, un profesor şi un ghid de care aveam nevoie.
Ce voi face acum cu ce am descoperit în mine, nu ştiu, şi nici nu ştiu dacă mai pot sau mai vreau să fiu acum cu tine, dar îţi sunt dator cu un "mulţumesc" din inimă.
Ceea ce credeam că e suferinţă, nu este de fapt decât o trezire, care niciodată nu e plăcută. "
Al treilea criteriu - perspectiva
Cum priveşti o relaţie de cuplu şi pe celălalt?
Care este treaba celuilalt în viaţa ta?
Să spele chiloţi? Să gătească? Să stea capră sau să dea din fund când faceţi sex? Să te spele pe picioare? Să îţi facă masaj? Să te biciuiască? Să te servească? Să te iubească?
Dacă priveşti relaţia ca o afacere, ca pe un schimb de nevoi, ea va funcţiona cât timp nevoile rămân aceleaşi.
Dar ghici ce?
Nevoile se schimbă pe măsură ce timpul trece. Contractul trebuie să se schimbe şi aşa-i că nu ai chef?
Celălalt era aşa de dulce când stătea cuminte pe canapea şi aştepta să trăiască doar când îi dai tu voie.
Dar VAI, celălalt s-a revoltat. Acum vrea libertate. Acum vrea să trăiască el, pentru el, individual. Ce egoism! După câte am făcut pentru tine te revolţi? Muşti mâna care te-a hrănit?
Acum nu mai ai nevoie de mine? Cum poţi să spui aşa ceva? Mă arunci la gunoi? Tot ce a fost între noi nu mai înseamnă nimic?
Şi eu ce mă fac acum?
Credeam că eu sunt totul pentru tine, dar realizez că de fapt tu erai totul pentru mine. Pentru o clipă m-am odihnit în imaginea ta aşteptând pe canapea ca eu să vin oricând vreau şi să îţi cer să îmi satisfaci nevoile iar tu mi-ai răpit asta.
Eu pe ce mai mă sprijin?
Viaţa mea nu mai are acelaşi sens.
Castelul de cărţi s-a dărâmat. Din nou.
Din nou, celălalt ne-a dezamăgit.
Sunt ceilalţi defecţi, sau ce aştept eu de la ceilalţi ar trebui să aştept de la mine şi eliberându-i pe ceilalţi mă fac pe mine mai fericit, pe ei mai liberi şi acum pot savura cu adevărat frumuseţea relaţionării între doi oameni care aleg să fie împreună cu cele mai înalte gânduri şi emoţii şi nu mânaţi de nevoile vieţii de zi cu zi pe care dacă suntem sinceri, ni le putem rezolva atât de simplu singuri.
Fericirea într-o relaţie de cuplu este dată de PERSPECTIVA cu care priveşti relaţia.
Vrei servitor în loc de partener? Îl vei avea până când îşi dă demisia.
Vrei un partener de evoluţie? Oricât va dura drumul, dacă şi când drumul vostru se desparte, amândoi veţi fi mai bogaţi, mai sănătoşi, mai fericiţi, mai evoluaţi şi mai pregătiţi.
Perspectiva ta asupra a ce este relaţia şi partenerul şi care e rolul lor determină calitatea relaţiei şi a stării tale interioare de împlinire şi fericire.
Dar a cui e perspectiva? A TA. Tu alegi cum priveşti, din ce unghi.
Şi din nou, şi din nou, totul se rezumă la tine.
Ce putere uriaşă ai, să transformi suferinţa în fericire, durerea în plăcere şi dezamăgirea în speranţă, într-o clipă.
Ţi-e frică de atât de multă putere?
E normal.
Însă va veni ziua când nu vei mai avea de ales.
Până atunci, îţi doresc o călătorie plăcută printre obstacolele vieţii cotidiene.
Pentru că s-a săturat. Ești prea insistentă, acaparatoare etc.
Bine, asta nu înseamnă că el ar fi vreun exemplu de băiat model. Nici pe departe. Dar asta trebuia să observi înainte să cazi ca musca-n bec de dragul lui.
De uitat, n-ai cum să-l uiți, trebuie doar să aștepți să „îți treacă".
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
