Deci foarte serios am avut minim 70 de femei, de altele nu imi aduc aminte.
Pe ani așa au fost
- 16 ani - 17 ani una la care mergeam și câte 4
- 17 ani - 19 ani doar 1 care era colegă de clasă în clasele 11 și 12
După liceu și înainte să plec în armată la 19 ani am fost la minim 5 femei și mergeam câte 4 - 7 și toți trebuia să plecăm în armată și ne îmbătam la femeile la care mergeam.
Adică într-o cameră câte 1 făcea sex cu femeia și noi beam vin sau bere în altă cameră
RECORDUL a fost de 7 cu 1 femeie și eram toți în aceiași cameră.
- între 19 ani și 20 de ani am fost în armată și doa 1 dată am făcut sex.
De la 20 de ani și până m-am însurat la 28 de ani NU MAI ȘTIU NUMĂRUL femeilor că făceam sex și la muncă cu femei pe gratis.
Adică mergeam cu un coleg de muncă la prostituate ori acasă la ele ori în baruri unde erau ele ori le luam direct de pe stradă.
Ca relații serioase până să mă însor cu care am făcut sex nu au fost mai mult 15, restul foarte multe au fost prostituate GRATIS.
După ce m-am însurat am mai fost cu femei măritate și singure până pe la 40 de ani.
Astea erau între 28 de ani și peste 40 de ani și eu aveam 30 de ani - 40 de ani.
După 40 de ani doar cu nevasta.
Cam asta a fost viața mea cu femeile între 16 ani și până la 40 de ani în afară de nevastă.
Fooarte tare asta! atata doar ca isi va sterge, orice urma!
Nu le-am numărat nici o dată dar am umblat ceva la viața mea? Ba chiar am fost și prin deplasare prin alte țări la diferite competiții sportive unde îmi mai reușea câte o cucerire, oare ce o mai face africanca mea din tinerețe mă întreb că bună era doamne...
După 25 de ani însă m-am liniștit, mă săturasem deja de cluburi și distracții ca țiganul de lucru.
Haha, sa fie sute. Schimb cam la 2 saptamani asternuturile. Asa ca am strabatut multe
Acum o oră | anonim3248 a răspuns:
Pentru individele care au scris mai înainte și sunteți BLOCATE individelor.
Din partea EVREULUI din poza asta - să vă mănâne pământul cât mai repede.
https://i.postimg.cc/fRxY7gRW/poza.jpg
sigur,sigur! invidele te saluta si sunt bine sanatoase!
Acum 5 minute | anonim3248 a răspuns:
Fatamunților - îți mulțumesc că ai scris răspunsul meu ca să șterg eu ce am scris ca să pot da răspunsuri în altă parte.
RÂD DE MOR cât de INTELIGENȚI sunt ROMÂNII.
ANONIME, cu placere, si altadata! Sa ma anunti cand te suspenda neliminat si iti faci cont nou, ca am o o surpriza pentru tine!
Si DA, romanii sunt foarte inteligenti!
Si eu imi aduc aminte cand spunea ca era sarac lipit, manca salam si se ducea la alea sa faca sex, caci pe langa ii dadeau si mancare. Minciuna are picioare scurte.
Pe toate conturile, inclusiv pe asta! atata doar ca a invatat sa stearga.Dar toata lumea ii cunoaste trecutul glorios!
Pentru femeile care cred că scriu minciuni - uitați cum arătam la 47 de ani acum 3 ani, azi tot la fel arăt.
https://i.postimg.cc/CxbfmxkD/poza.jpg
La 20 de ani arătam așa și deja făcusem 2 școli în armată, e poza de pe livretul militar.
https://i.postimg.cc/Zq5yPBzq/20-ANI.jpg
Femeile erau ultima grijă a mea până să mă însor și era mai ușor să fac sex cu femei decât să am bani de mâncare din salariul mic pe care îl aveam atunci.
@anonim3248: Tu chiar nu realizezi că toată lumea de pe situl ăsta râde de tine și de pozele tale jenante? NIMENI de aici nu este interesat să vadă poze cu tine la bustul gol. Ești penibil pentru că postezi pozele astea, și ești și mai penibil pentru că nu realizezi cât de penibil ești.
Daca nu ești un bărbat atrăgător fizic și ești incel nu ai parte de sex decât dacă stai cu o fata urâtă că și tine și va compromiteți sau mergi la escorte,de asta exista freindzone, nici femeilor nu le place bărbați urâți, sunt scârbiți de ei dar și bărbaților, chiar am citit că cei urâți sunt mai disprețuiți încă de la grădiniță având o stima scăzută, au parte de mult bulling
Sunt băiat de 23 de ani și am străbătut 0 cearșafuri fiind asexual și aromantic!