Îl cunosc de când eram în clasa întâi. Uau, e încredibil cât de multe amintiri îți zboară prin minte când te gândești la o anumită persoană. Chiar acum mi se derulează prin minte diverse întâmplări, anumite fapte. Sincer vorbind, pe parcusul anilor nu vorbeam până anul trecut. A devenit aproape cel mai bun prieten al meu. Și când ai un cel mai bun prieten. niciodată nu te gândești cum ar fi să te îndrăgostești. Cel puțin, eu nu. Fetele știau că eram îndrăgostită, faptele mă dădeau de gol. Ironia sorții a fost că eu nu eram conștientă de asta. Anumite întâmplări m-au trezit la realitate, m-au văzut să văd din altă perspectivă. Într-adevăr, el însemna mult pentru mine. Totul s-a schimbat din clipa în care i-am recunoscut asta. A fost șocat inițial, iar de atunci prietenia noastră s-a evaporat. S-a distanțat de mine... a spus că ține la relația noastră de prietenie prea mult ca s-o distrugă cu o relație. Dar relația noastră oricum s-a sfârșit. Câțiva din prietenii lui spuneau că el mă place și ceea ce îmi zisese e adevărat, dar niciodată n-am crezut asta. Când iubești cu adevărat pe cineva, ai da orice ca să fii cu ea, ți-ai asuma orice risc, restul sunt doar scuze. După a venit vacanța de vară, nu ne mai vedeam. Era plecat. el nu mă căuta în mod direct, dar mă băga în seama prin diferite moduri. dar după. nada. N-am vorbit absolut deloc. N-aveam pe nimeni, iar ocupându-mă cu activitățile mele, întârziam stările de vid. La liceu suntem împreună. el în cealaltă clasa de mate-info. Stau cu lumea din liceu, și inima mi se ridică în gât de fiecare dată când îl văd și de fiecare dată când mă înșel, inima mea parcurge drumul invers, grea ca piatra. Deseori, profit de faptul că el nu e atent să mă observe. Îi studiez trăsăturile feței atât de cunoscute și familiare mie. Regret faptul că niciodată n-o să-l mai pot îmbrățișa sau să vorbim cum o făceam înainte. Mereu a fost cineva să mă întrebe "ce vezi la el?" nimeni nu-l credea foarte frumos. Pâna la urmă, fiecare e frumos în felul lui. Era perfect cu toate imperfecțiunile lui. În ciuda faptului că știu că el niciodată n-o să se uite la mine în felul cum o fac eu, eu continui să țin la el. Dragostea nu e pentru toți și nu e deloc ușoară. Dacă ar fi, am avea toți și nimeni n-ar știi s-o aprecieze. Poate astea sunt motive care mă fac puternică, poate așa mi-a fost scris. Îmi lipsesc toate acele momente. și oricât aș încerca să trăiesc prezentul, ceva mă oprește. Speranța? Optimismul meu e un defect la partea asta. Câteodată am senzația că soarta îți întoarce lumea pe dos în felul în care meriți mai puțin, făcându-te să apreciezi ceea ce meriți cu adevărat și ceea ce n-ai primit încă, dar e încă o constanță reconfortantă pentru mine. Încă mă gândesc la relația de prietenie ce a fost odată între noi. și încă aștept să am parte de așa ceva, dar lipsa sa îmi demostrează contrariul. Cât de ironic e faptul că întruna mă gândesc la el, orice ar fi.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook