Imi pare asa rau, ii simt tare mult lipsa. Mi-e dor de el!
Uhmm, l-am cunoscut cam acum 5 luni, si ne-am apropiat incet-incet. Se comporta foarte frumos, si mi-a aratat prin diverse gesturi ca tine la mine. Mi-a dat un trandafiras, ne plimbam seara noi doi, vorbeam la telefon, messenger, mesaje, tinut de mana, protectie, era foarte frumos, am amintiri frumoase cu el.
Din pacate, dupa un timp, in care se petreceau toate gesturile de afectiune mentionate mai sus, s-a indepartat brusc. Nu am inteles de ce. I-a spus unei prietene doar ca, si el tine la mine dar nu vrea sa fie cu mine, caci el nu sta mai mult de doua saptamani cu o fata si nu vrea sa ma faca sa sufar. Asa m-a durut neputinta cu care eram legata de maini si de picioare. Ce puteam face? Nimic. Plangeam, ma simteam rau, sufeream. Dar intr-o seara m-am enervat si mi-am spus ca nu merita sa mai plang dupa nimeni, asa ca un alt baiat a " aparut " la un moment oportun, si si-a expus sentimentele fata de mine, si am acceptat sa fim impreuna. Am fost in vacanta, iar cand m-am intors inapoi, ma intalneam cu actualul, dar si celalalt a inceput sa se reapropie de mine. Si imi era ciuda, de ce atunci? Ma rog, si-a cerut si scuze pentru comportamentul precedent, se comporta frumos, etc. dar mica/marea problema era actualul, si ideea mea, orgoliul meu, ca nu-l las pentru el. Voiam sa-l fac sa se simta vinovat ca nu si-a privit " sansa ". Ma minteam singura ca nu il mai plac, pe el, dar... vorbe goale! Cand eram cu el, uitam de prietenul meu, cand ne plimbam stiam ca existam doar noi doi. Cu acel baiat am stat aproape o luna, dupa care s-a despartit de mine, dar nu am suferit foarte tare. A doua zi am iesit cu acesta la suc, mi-am petrecut toata ziua impreuna cu el. Dupa inca trei zile i-am marturisit ca tin la el. Dar tot n-avea incredere, in el, in " noi ". Mi-a spus ca se gandeste. Dar nu mai aducea vorba despre asta. Ne intelgeam totusi foarte bine. Am plecat putin la bunici, iar de-acolo am avut o mica disputa la telefon, dar, eram foarte geloasa pe o prietena, care incepea sa-si petreaca din ce in ce mai mult timp cu el, facandu-ma sa aflu mereu asta. Si sufeream, dar si orgolioasa, nu-l mai sunam. M-am intors, si el inca se comporta frumos, dar eu, eram indiferenta, ma irita el, aveam impresia ca se da la ea. Eram suparata. Era o prostie, dar! Eu atunci nu intelgeam. Am inceput sa vorbesc cu un prieten comun, si el a incercat sa ma ajute, a vorbit cu el de cateva ori, dar mereu ocolea raspunsul. Acest prieten s-a certat cu prietena lui pe motiv ca eu am numarul lui, si ea credea ca imi place de el. Dar nu era asa. Intr-o seara eram cu fostul prieten si cu acea fata in parc. Prietenul ei a venit sa vorbeasca cu ea, sa se impace, iar cu prietenul ei, a venit si el. Si s-a pus pe banca si m-a luat la rost, de ce il tot sun pe acel baiat, ce treaba am cu el etc. si mi-a zis ca oricum n-o sa fie nimic si gata. Am plecat de acolo, am inceput sa plang, si l-am sunat, incercand sa aflu de ce e suparat, si nu mi-a zis, doar mi-a zis ca nu vrea sa fim impreuna, ca el stie ca n-o sa fie bine si s-a plictisit. De la aceasta disputa ne-am indepartat mult... si un alt prieten comun a "intervenit", am inceput sa vorbesc si cu ala, si el a vorbit cu respectivul. Si aici am cauzat o cearta intre el si prietena lui, crezand si ea ca am ceva cu prietenul ei. Vineri am vorbit cu baiatul de care imi place. L-am intrebat ce are, de ce se comporta asa. Si ma intreba, cum se comporta? Mi-a zis ca l-a deranjat ca am vorbit cu prietenii lui, si ca ii puneam sa il cheme afara si toate lucrurile de genul asta. Mi-a zis sa ma duc la fostul meu prieten, sa vorbesc cu el, sa ma impac cu el. Mi-a zis ca a inceput scoala, si acum pot sa ma concentrez mai bine. Mi-am cerut si iertare, dar mai mult nu stiu ce pot sa fac.
Ma simt foarte rau, mai ales ca stiu ca si eu am gresit, si l-am facut sa sufere independent. Simt ca o sa se intoarca, ca o sa fie bine. Dar oare chiar asa o sa fie? Nu as mai vrea sa fiu cu nimeni acum, in afara de el, stiu ca ar fi alt refugiu. Simt ca el e diferit, special, e el! Are ceva, ce nu au toti, si cand ajungi sa-l cunosti, ah! era asa de placut sa stau cu el, sa vorbim, sa ne plimbam. Mi-e dor! Ce sa fac sa fie bine? Cum sa procedez ca sa se intoarca? Ma dor toate lucrurile din jurul meu, sunt mereu irascibila, ma indepartez de cercul lui de prieteni, din care faceam si eu parte, nu am rabdare mai cu nimeni, totul ma irita. Si nu mai prea vorbesc cu nimeni despre lucrurile care ma supara, am impresia ca nu mai am prieteni langa mine, ca nu multi ma asculta, asa ca la ce folos sa imi deschid sufletul in fata persoanelor carora nu le pasa? Stiu ca lui ii pasa. Dar e impulsiv si orgolios, ranit. Stiu, ca il doare si pe el, dar el stie sa se prefaca. Eu nu pot, sunt mai slaba. Se vede de la o posta ca sunt suparata, ca ma doare. Nu mai sunt eu, cu el eram, chiar eram eu! Ce pot sa fac?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook