Probabil din cauza ca se teme sa nu ramana singur si fara relatie, ii pasa de ce cred oamenii
Probabil n-are nici o logică. Și câinele tău te iubește și nu-l poți suspecta de logică.
Omul e o ființă rațională și bineînțeles că și iubirea are partea ei de rațional, nu e un reflex ca la animale.
Cestia e că unii se îndrăgostesc de dragul de a fi îndrăgostiți nu pentru că ar putea simți ceva pentru o persoană care îi respinge.
Așa cred eu.
Iubirea aia "oarbă" nu începe singură.
Cel/cea care e nepăsător la prima vedere, a făcut niște mișcări spre celălalt, altfel nu se îndrăgostea nimeni.
Am pățit-o și eu; ies cu o gagică de fwb, spun că nu vreau nimic serios, dar vorbesc cu ea până adorm, și o țin în brațe cu orele... Natural. Eu nu vreau nimic serios, îmi văd de ale mele, dar ea nu poate lăsa momentele alea deoparte.
La fel și invers, când m-am îndrăgostit eu de prost, iar ea era indiferentă: câteva luni am avut o a doua mamă, mai grijulie decât aia naturală. Fiind și tânăr, m-a scurtcircuitat rău de tot
Dacă două persoane trec una pe lângă cealaltă, nu se îndrăgostește nimeni. La mijloc sunt mereu niște gesturi importante, altfel ar fi doar crush.
Eu personal am insistat enorm pentru o fata pentru ca știam situația aiurea în care se afla și în care urma sa persiste pana se ajungea la un nivel foarte grav pentru ea. M-am si atașat extrem de mult de ea, dar ca idee, sentimentul de a salva acea persoana m-a făcut poate sa par nebun/disperat/idiot ș.a. Din păcate, greu reușești sa faci o persoana sa se schimbe la nivel de subconștient, ca la nivel conștient realizează ca nu e ok ce face, dar traumele din spate sunt mult mai puternice decât conștientizarea de moment.
Iubirea nu e oarba. Persoana care iubeste gaseste in persoana iubita caracteristici care il fac sa se simta ca in primele 18 luni de viață. Atunci se formeaza tipul de atasament emotional. Nu e vorba neaparat de o persoana care seamana cu parintii sai ci de una care il face sa se simta ca atunci in copilarie, indiferent daca sentimentul e de bine sau de rau.
Nu știu dacă e chiar așa.
Am cunoscut și cazuri de tipi extrem de îndrăgostiți de persoane care, nici măcar nu aveau habar de existența lor.
Ce suport psihologic are o chestie de genul ăsta?
Acolo e deja o problemă. Aia nu se întâmplă la oamenii activi social, ci la cei retrași, plini de frici, fără experiențe/validări.
Salut
Din păcate iubirea este asociată cu atașamentul, suferința sau în cazul prezent aici de față, cu patologia sau capcanele și traumele mentale
Gândește la oamenii ăștia ca la alți oameni care suferă de alte afecțiuni cum ar fi schizofrenia, la fel este și la ei doar că sunt alte tipuri de afecțiuni mintale mai ușorare ca intensitate
Offf, greu cu iubirea. -
Am trecut prin mizeria asta in care eu eram disperata și lui nu- i pasa. Nu știu, când te îndrăgostești, parca îți ia Dumnezeu mințile și nu mai ai simțul realității, nu mai ești rațional, mergi precum un robit fără creier si nu mai vezi realitatea.
Din păcate, sunt destui ( fete și băieți) ce își bat joc de cel ce pune inima pe tava. Pana observi ca ești bătaie de joc, îți ia ceva timp.
Oricât de greu ar fi, trebuie sa fugi și sa stai sa suferi câteva zile, în loc sa suporți umilința ani de zile poate.
Doare, dar trece.
Uite de aceea refuz sa mai am orice contact cu vreo femeie fiindca de la ele nu poti decat sa suferi atat!
Eu am fost cu un tip care nu voia sa inteleaga ca nu ma simt ok si vreau sa ne despartim, zicea mereu: ba da, ma adori
Isi facea singur filme si sperante, orice gest de-al meu il exagera, avea genul ala de discurs cu fetele nu stiu ce vor desi eu ii ziceam CLAR toate motivele penttru care nu voiam si pana la urma l-am blocat peste tot si am vorbit cu prietenii luii si i-au explicat ei ca NU vreau si a mers la psiholog
Eram copii dar totusi
Nu cred ca e iubire asta
Cred ca e obsesie
anonim_4396 întreabă:
Mario1996 întreabă: