Da şi nu.
E cel mai bun prieten, dar stai să-l călăresc când stă pe bancă, stai să-l sun când sunt tristă şi mă simt de căcat, stai să-l ţin treaz până la 3 dimineaţa, timp în care conversăm fără sfârşit.
Nu, unele fete chiar le spun băieţilor cum stă treaba, e fix problema lor că încă insistă.
Îi văd şi nu îi văd aşa, acum depinde de cât de ^%$^%$ sunt şi ele.
Băieţii continuă pentru că mai au scânteia aia, speranţa că o să se schimbe ceva.
Dar, crede-mă, băieţii care ajung în friendzone, în 90% dintre cazuri sunt acolo pentru că ei nu întreabă fata respectivă dacă vor să iasă împreună, se mulţumesc cu câteva ore de conversaţii aberante şi cu firimiturile aruncate de ele, şi cum le povestesc de Andrei ăla cu părul creţ de la clasa opusă şi cât de drăguţ e tipul, şi ce ochi verzi are, şi că în ultimul timp merge şi la sală.
Grow some balls guys and girls, stop being so cheap whores.
1. Da
2. Nu chiar, de exemplu dacă ești prieten cu o fată nu înseamnă că trebuie să fie și iubita ta.
3. Probabil continuă din prietenie față de ele, doar pentru faptul ca se înțeleg bine, așadar vor să fie în prezența lor din acest fapt sau din obișnuință, și nu cred ca fețele vorbesc chestii de fete cu băieții față de cum vorbesc între ele ca fete.
Poate da, poate nu. Nu e cert, unele relații nu pot evolua mai mult de friendzone din diverse motive.
Relații de prietenie există între fete, între băieți și desigur ce e greu și mai rar între băieți și fete. Doar nu vrei să fie o discriminare și prietenia să se bazeze doar pe persoanele de același sex, sau vrei?
Posibil văd dar depind de persoana respectiv pentru sprijin nu toți prietenii care îi facem ne acordă sprijin la greu. Fetele sunt mult mai înțepate în prieteniile cu alte fete, datorită invidiei și altor aspecte ce țin de latura feminină.
Băieți continuă că au nevoie de cineva care prezintă o emoție, pasiune nu doar distracție și glumă, deși uneori iubirea cere sacrifici a fi lângă o persoană pentru ei e tot ce contează...
Uneori merită să lupți chiar și pentru ce nu-i al tău
Nu e vina fetelor ca ei nu au stiu ce sa faca sa o impresioneze, sau poate chiar nu se putea sa fie nimic din start. Ei sunt prostii care se mentin in "friendzone", ei sunt prostii care spera in continuu. Ele le-au spus clar ca nu ii vad ca iubiti ci ca orice altceva, deci clar e vina lor ca inca spera. Greu mai isi dau seama ca mai sunt multe fete in afara de aia de care le place lor
Am sa-ti raspund doar la ultima intrebare. Continua deoarece nu au un orizont larg in fata lor si vor o faramita de speranta.Recomand sa va faceti intentiile cunoscute de la bun inceput!
Te-ai gandit ca poate nu toti baietii care avem amice avem sperante? Sau ca nu de aia suntem amici? De ce sa nu continui? Ce e rau sa ai amice?
George0197 întreabă: