| MarianC120 a întrebat:

Nu e tocmai o întrebare,dar am văzut ca mulți scriu aici ca să se elibereze de frustrările pe care le au și nu cred ca sunt singurul care a fost pus în situația pe care o s-o povestesc acum.
Deci,cu toții suntem prostuti și ne lăsăm duși de val când ne place de cineva, uite asa mi s-a întâmplat mie, fiind era tehnologiei e ușor sa dai de fete mai ales pe internet și... începi sa vorbești cu ea și îți dai seama ca îți cam place unde duc discuțiile voastre și când dați sa va întâlniți (nu stătea departe de mine, eu fiind din București și ea de pe lângă București ne puteam intalni) exista probleme ca nu poate sa vină. Ați mai întâlnit astfel de prosti? Uitați unul chiar aici. După cam 1 an și ceva de vorbit,nu vorbeam mereu, am avut momente când n-am vorbit cu lunile, dar după am început a vorbi aproape zilnic, îmi plăcea ca era puțin ca mine ca personalitate dar ceea ce nu știam eu e ca ma mintea în tot acest timp...care-i era scopul? Uite asta nu am cum sa aflu și continuand povestea acestui prost inamorat, găsește un cont care pare destul de suspect la prima vedere și nu-i vine a crede, acea fată cu care eu vorbisem atat avea alt cont și numele pe care mi-l spusese aceasta ca o cheamă nici măcar nu era numele ei..am aflat ca mi-a spus multe minciuni, dar asta chiar mi-a pus capac.

În concluzie băieți și fete, eu prin astfel de experiențe online nu mai trec, nu zic ca relațiile online nu pot tine dar rar..recomandarea mea e sa va vedeți înainte de a face orice pas!
Nu știu dar te simți eliberat când scrii ceva ce te apasă.

Dacă ați citit aceasta harababura va mulțumesc și va rog învățați din greșelile altora! (Scuze dacă exista repetări/greseli)

7 răspunsuri:
| ZappyTv69 a răspuns:

Multor oameni le place sa aibă diverse "aventuri" cu persoane bune, credule, gata să facă orice. Trebuie mereu sa fim atenți cu cine vorbim, ce facem si dacă chiar persoana cu care vorbim este cine spune.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

De ce fac unele așa ceva pe internet?

Vezi că este ca și SPORT NAȚIONAL să facă femeile pe internet ce ai pățit tu cu aia.

Deja apar mulți aici pe site TPU ca tine care chiar CRED că au întâlnit iubirea pe internet.

Și vezi că și BĂRBAȚII care arată bine își BAT JOC de femei pe internet tot la fel.

CITEȘTE DE 100 DE ORI ce am scris aici ca să ÎNȚELEGI foarte bine de ce fac unele pe internet ce făcea aia cu care ai conversat cam 1 an.

Eu și nevasta ne-am făcut conturi separate pe un site de matrimoniale timp de mai mult de 1.5 ani și am trecut fiecare că suntem divorțați.

Am folosit amândoi câteva sute de poze cu noi pe care le tot schimbam ca să vedem - CÂTE MESAJE - primim, ea de la bărbați și eu de la femei.

DE CE am făcut asta noi?

Din PLICTISEALĂ și ca să vedem cine ne dă mesaje și câte mesaje primim - eu de la femei și ea de la bărbați.

Ea a primit mesaje și a conversat cu peste 2000 de bărbați în peste 1 an.

Eu am primit mesaje și am conversat cu peste 300 de femei în peste 1 an.

A fost FABULOASĂ experiența și pentru mine și pentru nevastă și conversam și 16 ore pe zi - ea cu 7 - 10 bărbați în același timp, eu cu 3 - 5 femei în același timp.

| helpforyou a răspuns:

Te-ai lasat atras de personalitatea ei. Si probabil in viata reala nu ai avut parte de o fata cu care sa interactionezi atat de usor ca pe net.

Interesul ei cu tine a fost de autocunoastere si iteractiune. Din moment ce nu a folosit date reale nu avea nici un interes de intalnire cu tine.

| SuperFata a răspuns:

E mai simplu sa îți descarci sufletul unui străin, decât apropiaților.
Un străin, nu te judeca și dacă o face, nu te doare pentru ca nu cunoști persoana respectiva.
Și aici cam 99% dintre utilizatori, au un cont cu un nume inventat.
Deci, atunci când pornești o conversație online pe un site unde nu ii poți vedea o poza reala, clar ca plecați din start cu minciuni.
Am citit ce ai scris și am concluzionat ca tu te- ai îndrăgostit de o persoana pe care nu ai văzut- o și nu știai cum arata. Te- ai îndrăgostit de ceea ce îți scria.
Ti- ai conturat o imagine despre cum arata, etc.
Mințind de la început, clar nu voia sa va vedeți în viata reala, ca dacă ar fi vrut, nu își ascundea adevărata identitate.
Ca mai avea încă un cont acolo unde voi vorbeați, nu e de bine, pentru ca de aici reiese ca ea nu voia decât sa amăgească ( poate ) diverse persoane... poate doar voia discuții și atât.
Oricum, depinde pe ce site - uri discutați...
E greu sa ai încredere într- o persoană pe care nu o vezi și doar ghicești cum ar fi din conversații.
Da, de preferat este sa nu te încrezi și sa nu pui suflet.
Exista și relații adevărate on online, eu am avut o experienta de genul ( dar ne văzusem poze reciproc, știam cam cum arătăm, etc )

| MarianC120 explică (pentru SuperFata):

Știi vorba aia, din greșeli înveți, știam cum arata ea ca am vorbit apel/poze, e sincer straniu cum unele persoane pot fi atât de false, și tot s-a întâmplat pe Instagram, a fost ceva de învățat și îți dau și ție dreptate la ce ai spus și îți mulțumesc de răspuns!

| RAY a răspuns:

E plin de tarfe de genul,genul de fete care se folosesc doar de timpul atât, ele ți o trag cu uni și de alți se folosesc, România e și o tara plina cu modele de video chat, onlyfanns, prostituate prin toată Europa, ce așteptări sa ai, de parca nu știai ca trăiești în România

| Violleta2022 a răspuns:

Nu stiu cati ani ai, dar banuiesc ca esti adolescent, pentru ca adultii au aflat demult ca online nu poti sa-ti faci relatii serioase, fiindca online-ul este numai pentru flirt, distractie, minciuna si pierdut vremea.
Acum ai aflat si tu, ceea ce altii au descoperit demult inaintea!
Nu-i nimic, asa inveti din greseli, iar daca esti baiat destept, ai grija sa nu le mai repeti niciodata!

Deci, uita de ce s-a intamplat pana acum si daca vrei o relatie serioasa cu o fata serioasa, apai iesi din casa si cautati in lumea reala, acea fata!