anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Nu obișnuiesc să împărtășesc ceea ce simt cu nimeni, dar având în vedere faptul că aici nu mă cunoaște nimeni, poate aș putea să vă cer un sfat. Am 18 ani, dar nu prea par pentru că în loc să mă maturizez am rămas aceiași copilă de odinioară. Nehotărâtă. care nu știe ce vrea, o persoană căreia îi pasă prea mult de părerile celor din jur. Am cam lungit-o nu știu dacă veți avea răbdare să citiți. Cică am un prieten, e la un liceu cu mine și binențeles colegii mei au avut grijă să îmi facă o imagine a lui, cum că ar fi "mare gagicar" smecheraș de cartier și nu în ultimul rând curvar. big grin În fine, probabil au dreptate probabil. Pentru că eu n-am ajuns să îl cunosc, fiind doar de 1 an la același liceu. OK introducerea a fost făcută. Problema e că acum sunt cu el dar nu știu dacă îmi mai doresc asta, zilele trecute vorbise groaznic cu mine, iar după 2 zile și-a cerut scuze, și a început să vorbească frumos, mult prea frumos. Dar mereu îmi spune că eu n-am de gând să mă implic într-o relație serioasă deoarece nu știu să îi vorbesc și nu țin cont de părerile lui [ adică facebook închis și număr de telefon schimbat] și că nu vorbesc siropos [ wtf nu suport să vorbesc așa]. OK! Și ca să îi câștig încrederea ar trebui să mă culc cu el. Dar, ca să vezi am un amic cu care vorbesc zilnic, care ca să vezi s-a despărțit de prietena lui, e total diferit față de actualu. Probabil se înfiripă niște sentimente între noi, spunându-mi mai mereu că îi sunt dragă și că nu i-ar lua mult să se îndrăgostească de minee. Vreau și eu un sfat ceva, poate ar trebui să mă maturizez, da mi-e bine așa. Aștept părerile voastre, chiar contează, și v-aș ruga dacă aveți vreo jignire sau ofensă să o păstrați pentru voi, că nu am postat ca să primesc injurii. Mulțumesc big grin!

Răspuns Câştigător
| Vix999 a răspuns:

Actualul, cum spune si ClaireGoth, trebuie aruncat urgent la gunoi. Cum vine asta cu : daca vrei sa ii castigi increderea trebuie sa te culci cu el? De cand gandirea asta tupeista pe capul lui?
O sa vezi ca atunci cand o sa cunosti un baiat care chiar o sa iti placa, nu o sa mai ai probleme de exprimare.
Daca cu acest amic al tau comunici frumos si simti ca ar merita, incearca sa te apropii de el mai mult, mai personal.
O sa te maturizezi cand o sa fie randul tau la maturizare. Nu ai cum sa scapi de ea, stai calmawinking
Nu te grabi sa ajungi adult ca nu este chiar asa fun precum pare laughing)
Stai calma si fi tu cum esti pentru ca fiecare este acceptat asa cum e de cei care conteaza.
Singura ta problema majora este faptul ca iti pasa asa mult de parerea celor din jur. Tu traiesti pentru altii? Sunt altii in pielea ta? Iti dau ei de mancare? Iti sunt altii alaturi indiferent ce probleme ai? NU. Asa ca impune-ti sa nu iti ma pese. Cu cat reusesti asta mai repede, cu atat mai repede te vei si maturiza si vei deveni si mai vesela si mai sociabila.
E greu sa fii fericit cand traiesti zilnic doar ca sa demonstrezi ceva cuiva, care nici macar nu da doi bani pe ce ai tu de fapt de demonstrat sau oferit.

14 răspunsuri:
| ClaireGoth a răspuns:

1. actualul tau trebuie aruncat urgent la gunoi. 2. prietenia dintre baiat si fata nu exista, parerea mea, unul dintre ei e mereu atras de "amic" 3. prietenul tau pare mult mai ok. si e foarte bine asa cum esti. nici eu nu sunt capabila sa imi exprim sentimentele, mai ales daca nu tin la persoana respectiva. succes happy

| hotdesire a răspuns:

Trebuie sa faci ce simti si trebuie sa fi alaturi de un baiat care te face fericita si langa care te simti inteleasa si implinita.

| LittleShyDevil a răspuns:

Deci,fata laughing iubitul tau trebuie sa dispara, pronto laughing Si serios, nu te schimba esti buna asa cum esti, de ce sa te schimbi findca iti zice unu sa te schimbi? In fine..revenim,deci vezi ce faci cu amicul ala al tau pare super de treaba si cine stie poate este deja indragostit de tine, deci dai batai laughing daca pot zice asa si desigur daca vrei sa faci asta! Eu zic ca ar merita sa incerci.Mult noroc si ramai asa cum esti! happy

| girlpoisson555 a răspuns (pentru ClaireGoth):

Mulțumesc, adevărul e că da prietenia dintre o fată și un băiat e probabil să nu existe. Și pot spune că sunt atrasă de amicul meu, deoarece înainte să se despartă de prietena lui mereu oftam din cauză că era cu ea, și probabil sunt atrasă de el, și nu știu cum să deschid subiectul ca să nu fie luat drept glumă. Și pe actualul cum îl arunc la gunoi? N-am nicio idee.

| girlpoisson555 a răspuns (pentru LittleShyDevil):

Mulțumesc hey X_x! O să încerc să fac asta fără regrete laughing!

| Florinapopica a răspuns:

Deci prietenul tau nu e de tine! Cum sa iti castige increderea daca te culci cu el? Nu mi se pare in regula! Si sa vorbesti siropos sa iti inchizi facebook-ul! Draga mea, am avut si eu un asemenea prieten si m-am scapat de el cat de repede cu putinta! Te sfatuiesc sa faci la fel pentru ca din cate vad esti o fata foarte sensibila! Si o sa ai doar de suferit cu asemenea baiat! El vrea sa profite de inocenta ta! Da-ti seama, desi poate ca esti indragostita de el! Te pup si ia in considerare sfatul meu!

| girlpoisson555 a răspuns (pentru Florinapopica):

Mulțumesc frumos pentru sfat o să țin cont de el. Nu pot spune că sufăr de o îndrăgosteală dusă la extreme. Și oricum tot mă gândeam că e ceva ciudat la mijloc, dar treceam peste că cică era doar o presupunere de-a mea.

| andreea_2617 a răspuns:

''Sa te culci cu el ca sa'i castigi increderea''[wtf nu il crede vrea doar sa te culci cu el apoi bye, bye crede'ma ]winking

| girlpoisson555 a răspuns (pentru andreea_2617):

Mă gândeam la asta, dar m-a luat cu povești gen - e important pentru amândoi ai să vezi o să ne înțelegem mai bine, așa o să fiu sigur că ești doar a mea.

| girlpoisson555 a răspuns (pentru Vix999):

Oricât mi-am impus înainte tot ascultam părerile altora. Și lăsam părerea mea, pentru aceea părere. Mulțumesc pentru sfaturi happy! Și chiar e greu să fi fericit când trebuie doar să demonstrezi ceva unei persoane pentru care probabil nu însemni nimic, decât o. distracție?! Mulțumesc big grin

| unknownn a răspuns:

1. Da-i jet actualului.
2. Stii tu ce ai de facutwinking

| LittleShyDevil a răspuns (pentru girlpoisson555):

laughing

| Vix999 a răspuns (pentru girlpoisson555):

Nu poti trai prin prisma altora. Trebuie sa ai propriile ganduri, idei, pareri si sa ti le sustii in fata oricui! Nu ai cum sa fii fericit cu adevarat daca nu te eliberezi de tensiunile si de lanturile astea sociale pe care ti le impui tu.
Oricum, ia problemele astea mai "light". Nu sunt asa de grave. Viata e frumoasa iar problemele o fac mai picanta. Nimic nu e chiar asa tragic pe cat pare la prima vedere.
O sa ajungi sa iti dai seama peste ani ca a fost o perioada f frumoasa din viata ta varsta asta si ca ti-ai dori sa mai ai o data 18 ani, cu tot cu frustrarile de rigoare.
Este normal sa fii cum esti pentru ca la 18 ani fix asta se intampla...incepi sa porti o lupta cu toata lumea, inclusiv cu tine.
Deci, optimism, zambetul pe fata mereu ...si TUPEU! Mult tupeu pentru a iti crea o personalitate proprie. Nu este necesar sa fii de acord cu restul Trebuie doar sa respecti parerile tuturor si vor fi si parerile tale acceptate.
Te pup si un an nou superb!

| girlpoisson555 a răspuns (pentru Vix999):

Mulțumesc foarte mult :*! Și eu te pup și un an nou cât mai fericit și frumos.