Pedofilia nu e orientare sexuala. Nu baga astfel de specimene in comunitatea LGBTQ+
Ăștia are folosesc păpușile astea sunt bolnavi.
Stau și mă gândesc un om normal si sănătos la cap cum naiba sa cumperi păpuși aia și să faci asa ceva adică sa fim serioși esti ditamai omul cum sa faci asa ceva e umilință față de tine si in plus de asta trebuie să fi si obsedată rău de femeie
Mai ales copii dacă vede asta normal si încep de la vârste fragede sa facă rahatul asta bolnav e clar cum sa crește si ce mentalitate va avea acel copil
Nu am folosit așa ceva în viața mea nici voi folosi vreodată e mult prea bolnav chestia asta cu păpușa asta serios e prea de tot
Nu-i absolut deloc normal păpușa asta duce la lucurir bolnave si vorbesc foarte foarte serios ar trebui întârziere si confiscate din toată magazinele
Are un impact foarte foarte mare asupra copiilor nu-i deloc normla așa ceva acei copii vor crede că este normal treaba asta cu păpușa asta bolnavă vor crește deplasati rău
1. Nu, este devianță sexuală.
2. Nu, căci le-ar întreține fantezia și ar vrea apoi păpuși vii.
Fetele cu vârstele intre 12-16 ani in toată istoria au fost apreciate pentru fertilitatea lor, chiar si fecioara maria avea vreo 13, 14 ani cam așa, dar cu vârste mai mici nu poate fii ceva normal, consider ca atracția sexuala fata de fetele aflata te la pubertate este normala, repet si in biblie așa se numea/definea o fecioară, virgina, nu uita ca bunicele noastre se măritatu la 15, 16 ani
Păpuși cu fete aflate la pubertate era o normalitate in toată istoria umanități
Te rog eu frumos nu ma mai menționa vreodată si nu ma mai băga în seamă vreodată o zi bună numai bine ray.
Te referi la asa ceva? https://youtu.be/DtpWAj4CXwM?t=64
Asiaticii considera obiceiurile Europene la fel de imorale Deci...
Cati ani au astea, Si cati spectatori au? https://youtu.be/CvfukHRpyXw Pacat ca pe YT nu se pot gasi clipuri ca totul e foarte monetizat in Japonia, ca sa te uiti la clipuri trebuie sa le cumperi. Btw si acum canta
Alta cultura, alte norme, ALTA LUME
Hei, calmeaza-te oleaca si deschide ochii cand citesti. Si esti rugata sa-ti retragi, acuzatia,, Nu baga astfel de specimene in comunitatea LGBTQ+''
Daca citesti cu atentie, vei vedea ca nu am exprimat nici o opinie, nu am facut nici o afirmatie, nu am bagat pe nimeni nicaieri, ci doar am intrebat, OK?
Cheers si o zi buna.
Depine cati ani are minorul, ca daca are 16 ani, e adolescent si atrage, nu e nici o boala ca te atrage, sa nu fie prea mic, sa nu fie copil, ca atunci e boala.
Si da, am putea-o numi orientare sexuala cumva.
Nu exista nici un remediu, e ca si cum ai vrea un remediu sa nu te mai atraga pe tine femeile daca ele te atrageau in mod natural, nu merge, o sa te atraga toata viata.
In afara de sexul in casatoria heterosecuala restul sunt vicii, pacate la care oeicine e vulnerabil in diverse grade, toti ne nastem cu o natura pacatoasa? avem inclinatoe spre toate incalcarile posibile ale cinstiintei, spre toate pacatele dar oricine,, cu ajutorul lui Dumnezeu poate scapa de orice viciu, de orice dependenta.
Orientarea sexuala se refera la legatura sexuala dintre doua persoane cu discernamant COMPLET in a dispune.
Legaturile sexuale trebuie sa fie consimtite de ambele parti. Ori un copil, un handicapat mintal sau alte situatii prevazute in lege, nu au capacitatea de discernamant in asi da acordul.
La fel cum sunt si alte cazuri de relatie sexuala: violul, zoofilia, necrofilia.
Da este o orientare sexuala.
Nu are cum sa fie un "remediu", din moment ce nu sunt bolnavi.
Sa fi bolnav inseamna sa ucizi sa violezi si sa furi, astea sunt chestii imorale.
Daca nu stiai si copiii au sexualitatea lor, Inca de la varsta de 3 Ani. Asta nu inseamna ca trebuie sa fie penetrati de la varsta aia.
Nu tine de nici o boala, asa te nasti. E exact ca homosexualitatea numai ca ea e Mai acceptata de societate.
Exista de cand lumea si pamantul, oamenii faceau sex de la varste extrem de fragede. Bine nu acum, ca nu ar fi asa.
Multi confunda pedofilia si nici nu stiu ce inseamna ea, pedofilia este atractia fata de toddleri, adolescentii nu sunt toddleri chiar si o fata de 10 ani poate fi adolescenta.
Zic asta pentru ca Freddie a adus referire la papusile alea. Sunt adolescente.
La 10 ani nu ești dezvoltat fizic și psihic. Un adult dacă se uita la copii mai mici de 10 ani e doar bolnav. Copiii sunt violați de adulti ei nu accepta o relație cu aceștia, nici nu știu ce înseamnă și dacă accepta, se face un abuz fizic și psihic asupra lor când au de aface cu acești bolnavi. Deci e boala. Nu se naște asa sau probabil e bolnav psihic din naștere sau e și el victima unui abuz de ajunge sa simtă aceste lucruri anormale. Gândește te la oameni de 50 de ani care se uita la copii mici, chiar copiii lor. Ei sunt bolnavi care distrug acele vieți. Asta nu e orientare fiindcă ei produc mai mult rău decât un viol. În momentul în care faci rău unei ființe neajutorate, copil animal, și obligi aceste ființe la acte sexuale ele țin de sfera bolilor psihice și infracțiunilor.
Nu faci distinctie dintre un pedofil si un violator, un pedofil poate simti atractie fata de copii mici dar in acelasi timp sa nu violeze. Un violator poate alege copii Mai mici pentru ca sunt lipsiti de aparare aici ai dreptate dar asta nu inseamna ca sunt neaparat pedofili.
Un pedofil simte atractie cum simti si tu fata de barbati, daca simti asta nu inseamna automat ca vrei sa-i si faci sa sufere.
Pana la urma toti avem traume, daca mama ii da sa suga copilului ei asta inseamna ca abuzeaza de El SI il violeaza? Cum am mai spus si copii au nevoie de afectiune si au si ei sexualitatea lor, ba sunt constienti de la o varsta, asta nu inseamna ca sunt pregatiti sa faca chestii care le fac adultii anal si alte tampenii.
Stiu ca vazusem un review cu un pedofil care a scris o carte, zicea ca pedofilia e exact ca atractie(dragostea) dintre parinte /copil numai ca ceva mai puternica fata de UN om normal.
Ce multi nu au incredere in acestia si iti inteleg punctul de vedere, o data CE auzi de cineva ca este pedofil vrei sa ti tii copii departe de asemenea "bolnavi" pentru ca te gandesti la odraslele tale.
Majoritatea ajung si sa abuzeze de copii fiindca e o pornire bolnăvicioasă si nu au empatie sau stăpânire, daca prind victima fără protecție ei nu își pot stăpâni aceste porniri, de aceea zic că e boala. Majoritatea au porniri de abuzatori, de aceea le si plac copiii de fapt fiindca lor le place sa aiba victime, copiii asta le inspiră, inocenta, imposibilitatea de a reactiona de a se apăra, asta de fapt îi atrage pe ei, faptul că victima nu are puterea de a gândi de a decide, la fel si in cazul zoofiliei
Davidandrei102 întreabă: