Prietenia între un băiat şi o fată, fie este bazată pe aşa-zisul "friendzone", fie pe pasiuni şi gândiri comune.
Dacă în cazul primeia nu există nicio şanşă de prietenie, în cazul celei de-a doua, situaţia este un pic mai complicată.
Până nu de mult credeam că prietenia bazată pe gândiri asemănătoare există şi are sens, însă la un moment dat, se pare că unul dintre cei doi ajunge să-şi dorească mai mult de la celălalt.
Deseori, băiatul (dar asta nu este o regulă) "clachează" şi îi cere prietenei sale să-i fie "+1" la o plimbare pe înserat sau orice altceva ce presupune mai mult decât o prietenie.
Atenţie, am folosit cuvinte precum "se pare" şi "deseori", cu scopul de a-ţi arăta că asta nu este neapărat o "regulă". Sunt cazuri, destul de puţine, într-adevăr, în care cei doi prieteni nu vor nimic unul de la altul.
O zi bună îţi doresc.
Nu! Am vreo 3 prietene fete, si pe niciuna nu le pot vedea cu alti, adica am o gelozie aparte, hmm eu cred ca e specific cand cineva se ataseaza de cineva sa fie gelos, e omeneasca.
Dar exista si prietenii, dar de obicei sunt prietenii doar ca cei doi simt ceva comun. Bafta! Funda?
Da, insa in unele cazuri exista si ceva mai special, constientizata sau nu, un fel de atractie fata de sexul opus
Nu.
La inceput poate exista impresia unei prietenii dar la un moment dat, barbatul se va uita la respectiva "prietena" privind-o ca pe ceea ce este.
Ca pe o femeie.
Mai rar, se intampla si invers, femeia arunca "prietenia" nenaturala incercand o relatie intima.
Cele mai trainice si reale prietenii sunt intre barbatii homosexuali, si femei, dar si in aceste cazuri, mai devreme sau mai tarziu femeia va incerca sa-l 'treaca' pe respectivul gay in randurile masculilor si sa fie intima cu el, TOCMAI pentru ca se intelege si este inteleasa atat de bine de catre barbatii din aceasta minoritate.
Pe la gradinite da!
pe cand esti la liceu ori facultate. doar daca el este impotent~!
Mai devreme sau mai tarziu, ori iubiti, ori amanti, ori vo trageti pana se sparg becurile Asta e doar o vrajeala."Hei, stai ca nu it fac nimic, suntem doar prieteni" Si iaca asa te trezesti cu dansa`n`transa
Poate exista pana la o anumita varsta! Depinde si de fete si te baieti. Acum depinde de firea ta. Eu cred ca nu se pot vorbi foarte multe lucruri intime intr-o prietenie de genul. Acum ce sa zic? Bafta!
Da. Am 33 ani si sunt prieten si cu femei de o anumita varsta, chiar casatorite cu prieteni de-ai mei...etc lista continua, recunosc sunt altfel: adica prea, foarte FIDEL. Acum sunt despartit si doar enorm si simt ca ma schimb in rau dar lupt cu mine...cat pot. Raspuns scurt: DA.
DA,cu siguranta am multe prietene, ne ajutam reciproc, cate o data nici nu ma duce mintea la alte prostii in prezenta lor.
Daca cresc impreuna..de fapt..nici atunci nu cred sa existe doar prietenie. eu sustin tare si sus ca nu exista! nu are cum!
Doar intre fete si baieti nesiguri care pun pe un plan mai inalt confortul emotional decat pornirile instinctuale. Sau intre femei si barbati alpha ale caror teluri sunt atat de importante incat pot deforma normalitatea relatiilor dintre masculi si femele.
Dar in restul de 99% dintre cazuri, raspunsul este nu. In aproape orice relatie stransa de prietenie dintre un barbat si o femeie, unul dintre ei tanjeste (in tacere) la mai mult.
Da, dar nu pe o perioada mare...in majoritatea cazurilor rezista, dar in randul adolescentilor nu prea...
linarkfts întreabă: