anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Mă puteți ajuta urgent? Sunt speriată...

Mi-a întârziat menstruația de 8 zile. Am ciclu regulat, deși din cauza faptului că răcesc des, se mai întâmplă că vină mai devreme sau mai târziu cu 2-3 zile. Am 16 ani, nicio problemă de sănătate, prima menstruație am avut-o la 11 ani, ciclu de cam 30-33 de zile(am menționat mai sus de ce, cel mai des vine la 31 de zile). Mi-am început viața sexuală acum 3 luni, iar pe 15 noiembrie mi-a venit ultima dată(la două zile după am început să iau pastile pentru răceală, tratament ce a dura to săptămână).

Am folosit prezervative durex extra safe, le-am verificat în timpul actului sexual și apoi(cu apă sau umflându-l pur și simplu). Nu au fost probleme, și menționez că el, chiar dacă folosim prezervativ, se retrage când îi vine să ejaculeze.

Care ar fi cauzele pentru care îmi întârzie atât? Am avut dureri ce ar putea fi interpretate ca semn că îmi va veni, dar nu de intensitate mare(de obicei nu simt deloc, doar cu două-trei ore înainte mă doare puțin). Merită ca mâine să fac un test de sarcină, din prima urină? Dacă da, care ar fi cel mai indicat(firma)?

Aștept răspuns, mulțumesc anticipat.

5 răspunsuri:
| neutrino a răspuns:

Poate ca a uitat el sa-si puna prezervativul. Testul de sarcina se face numai dupa 21 de zile de la data distractiei.

| Bianca21998 a răspuns (pentru neutrino):

Salu! Eu îl pun mereu. Deci?

| dia200 a răspuns:

Sincer din cate zici u ai luat toate masurile. eu sincer nu cred ca esti insarcinata. ai 16 ani menstuatzia nu o sa iti ramana la fel mereu. se mai produc si schimbari, sau poate ai racit la ovare, poate intarzia si din cauza stresului, oricum pentru linistea ta fa un test de sarcina.

| Barbaraaa a răspuns:

Nu te mai speria, este de la raceala. Poti sa iti iei si un test de sarcina sa fi sigura [nu are de ce sa iti fie rusine ]. Nu te mai lua dupa toti rautaciosi, ca nimeni nu are de unde sa stie ce e in corpul tau si cum functioneaza el. Te pup! Ai grije

bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Bună!

Dacă aţi folosit CORECT prezervativul şi l-aţi verificat ( după actul sexual ) să NU fie rupt, atunci NU ai cum să rămâi însărcinată!


Deoarece NU eşti în primul an de ciclu menstrual, NU sunt normale astfel de întârzieri!

Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...

O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!

Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.

AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!

Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).

Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.


De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059

http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html

http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562


Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html

http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur

http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php


Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!

La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).


Toate cele bune.


Sărbători Fericite!
http://i.imgur.com/1e0N7Bl.jpg

http://i.imgur.com/Li9mhMX.jpg