anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut! Sunt fata, am o vârstă la care spre rușinea mea nu ar trebui sa fiu aici sa cer sfaturi dar totuși trebuie sa vorbesc cu cineva. Am iubit un pe cineva rău de tot și cu pasiune, o dragoste din aia stil dependenta, dacă nu-l vedeam o zi simțeam ca mor. Când făceam dragoste cu el ma dăruiam cu sufletul. Însă după ceva timp ne-am despărțit și după câțiva ani am găsit din nou dragostea în persoana unui tânăr dominat de religie, îl iubeam nebunește, puteam sa stau ore întregi cu el la telefon sa ascult orice îmi spunea, abia așteptăm să vină să mă vadă, venea săptămânal la mine, el locuind în alt oraș, în final am ajuns în pat și nu a vrut sa facem dragoste pe motive religioase, am înțeles și am trecut peste, după aia ne-am despărțit din alte motive. Ce vreau sa spun este ca pe primul l-am uitat, rar îmi aduc aminte de el, iar pe cel din urma am suferit atât de mult încât îmi doream moartea, simțeam ca mi se rupe sufletul de trup, o durere incredibila. Întreb în cazul asta ce se întâmplă, nu trebuia oare cel primul menționat sa fie în gândurile mele mai ales ca ne potriveam la pat, iar cel de al doilea sa fie dat uitării. Ce naiba se întâmplă? Merci!

Răspuns Câştigător
| Floridori a răspuns:

La nivel psihologic, chiar faptul ca nu ai avut contact fizic cu el te-a facut sa simti acea frustrare care mai apoi, s-a transformat in depresie.
In natura umana primitiva exista acest "a avea" si tindem sa ne fie mai usor sa trecem peste pierderea cuiva sau ceva daca "l-am avut" decat daca nu.Pentru simplul fapt ca exista aceasta nevoie de a avea fizic sau material acel ceva ce ne dorim si daca acest lucru nu se manifesta la nivel fizic, ne este mai greu sa intelegem si sa acceptam daca la un moment dat acea persoana nu mai este parte din viata noastra.
Deci e doar frustrarea subconstienta ca nu a existat ceva palpabil intre voi, mai ales daca esti o persoana mai sensibila, cu trairi mai intense.
Daca ai placerea de a discuta mai multe despre asta, cu mare drag happy

4 răspunsuri:
| alexalx1234 a răspuns:

Dominat de religie dacă nu a vrut să și-o tragă cu tine până la căsătorie? Detaliază te rog în ce fel era dominat de religie doar pentru că nu vrea sex până la căsătorie. Treaba asta nu ține de religie, e decizia fiecăruia.

| Tina12345 a răspuns (pentru alexalx1234):

Du-te și te culca. Stai degeaba pe aici. Nu înțelegi nimic.

| alexalx1234 a răspuns (pentru Tina12345):

Ia uite ce tupeu ai. Dar cine te crezi domnișoară?

| Tokyo44 a răspuns:

In viata cunosti oameni si incerci/experimentezi relatii.
Unele relatii vor vor dura mai mult sau mai putin.Vor fi ma fericite sau mai triste.
Considerele doar 2 experiente. Invata ceva bun din ele si continua.
Vei gasi pe cineva cu care sa te completezi cat mai mult!
Succes!