Bună!
În primul rând, să NU te mai gândeşti tot timpul la chestia asta deoarece, din cauza stresului, se poate întâmpla să scadă erecţia.
Apoi, să o faceţi când eşti odihnit ( preferabil ), ca să fi "sigur" că NU asta e cauza.
De asemenea, prezervativul NU are nici o legătură cu erecţia - e doar "impresia" unora...
Apoi, n-ai precizat cât a durat preludiul şi în ce măsură ai fost "stimulat" în timpul acestuia.
Preferabil ca preludiul să fie lung pentru a o excita pe EA, dar să nu fi "stimulat" tu prea mult ( atunci e posibil să pierzi din erecţie în momentul penetrării ).
Sau, se mai poate încerca o "soluţie" : să te masturbezi până când ejaculezi, cu 15-30 minute înainte de actul sexual, atunci vei "rezista" mai mult - dar, în acest caz, e necesar un preludiu SCURT ( şi, OBLIGATORIU, să foloseşti prezervativ la sexul normal ).
Ori, în timpul preludiului, să-ţi facă sex oral până ejaculezi : la fel, la penetrare vei rezista mai mult şi vei avea o erecţie bună.
Dar, penetrarea trebuie să o faci cam la 10-20 de minute după de ai ejaculat şi, OBLIGATORIU să foloseşti prezervativul!
Dacă aceste "soluţii" nu dau rezultate timp de 2-3 luni, în cazul unei vieţi sexuale REGULATE ( 2-4 contacte sexuale/săptămână ), atunci este vorba de ejaculare precoce şi TREBUIE să consulţi un medic pentru confirmarea diagnosticului şi tratamentul adecvat.
Toate cele bune.
Să vezi un medic pentru început... cauze pot fi o mulţime... nu numai psihologice.
Preludiul a duarat cam o ora si ceva, timp in care ne-am facut sex oral reciproc, in timpul preludiuliu au fost momente in care am avut erectie tare, dar spre finalul acestuia a inceput sa scada, iar in momentul penetrarii stagna undeva la 40-60%
Pare ok, până la momentul pierderii erecţiei...
E adevărat că eşti destul de tinerel ( deci, mai la început ) şi stai mai rău cu "autocontrolul", dar ar trebui să se rezolve ( treptat ).
Data viitoare să-i explici prietenei să te stimuleze cât mai PUŢIN ca să nu-ţi pierzi erecţia, iar fix înainte de penetrare faci cu penisul doar câteva mişcări de du-te-vino ( în sus-jos, acolo la intrare, eventual masezi puţin clitorisul cu glandul penisului ) şi vei obţine o erecţie BUNĂ, după care o poţi penetra.
Dacă vei ejacula foarte repede, atunci trebuie să încerci "metoda" cu ejacularea înainte de actul sexual propriu-zis.
Succes!
O zi frumoasă.
Incerca asta: http://track.maxatin.ro/product/Maxatin/?pid=118&uid=1419 La mine a functionat.