| AndrewApple a întrebat:

Ieri m-am întâlnit cu o fata pe care o iubesc și vorbisem aproape 2 luni, ea tine la mine și a acceptat tot ieri sa fim împreună, insa înainte a fost un drum greu ne-am certat de multe ori, mi-am bătut joc de ea fără să vreau, dar am trecut peste toate și am ajuns la ziua de ieri când am reușit să fim împreună, ea caută ceva serios si eu la fel. Dar când așteptam microbuzul ei, a început să mă facă gelos cu "iubi 1", "iubi 2", gen sa spună că are mai multi, eu i-am intrat în joc și am început noi sa ne tachinam, dar tot ne sărutăm, apoi ea a plecat supărată sub pretextul "vad și eu câtă încredere ai in mine", apoi când am ajuns acasă a început cearta, m-am exprimat greșit într-un mesaj "așteptam macar o îmbrățișare de rămas bun", ea a înțeles greșit ca și cum nu ar mai vrea sa fim împreună. Ce as putea face să o recâștig, as face orice pentru ea, ea are vârsta de 15 ani iar eu de 17, fac 17 anul viitor. Cel care mă ajută cel mai mult are funda!

Răspuns Câştigător
| Core_Octa_1992 a răspuns:

Nu te stresa. Inca sunteti destul de mici si aveti tendinta de a imita lumea si modul ei de raportare la iubire, de aceea chiar daca ti se pare foarte serioasa treaba iti spun ca nu este. Ea nu s-a suparat pe tine, ci a prins doar ocazia de a te tachina la un nivel mai inalt ca sa isi creeze satisfactia de a primi confirmarea ca tii la ea prin atentie si purtare de grija. Este un fel de test al dragostei sau al maturitatii, cum vrei tu sa-l numesti big grin. Daca vrei sa o pui cu picioarele pe pamant poti sa o faci geloasa desi nu prea ar da rezultate (din cate se vede ea e orgolioasa si nu tu), sau poti sa o faci constienta de faptul ca te face sa suferi (atunci ar fi mai chibzuita si nu s-ar juca asa de usor cu tine). Daca nu te simti pregatit pentru cele doua variante, trebuie sa mai rabzi jocul asta tampit cat considera ea (ca sa nu mai spun ca se poate agrava totul la o simpla alegere neinspirata). Bafta!

7 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| io09675 a răspuns:

Salut! Eu cred ca cel mai bine ar fi sa ii spui sincer...da sincer ce gandesti. Ea va reactiona in felul ei, iar tu in al tau. Nu te astepta sa iasă cu inimioare, dar nici cu bătaie. Cel mai bine ar fi sa o întrebi si pe ea printr.un mesaj ce gandeste.

| Adry05 a răspuns:

Pai explica-i ce voiai sa zici si daca nu intelege las-o ca oricum ati avut o cearta de copii mici laughing)

| AndrewApple explică (pentru Core_Octa_1992):

Și cum aș putea să o fac sa conștientizeze că sufăr?

| Core_Octa_1992 a răspuns (pentru AndrewApple):

Incerca sa pari suparat imediat dupa ce te tachineaza. Nu o fa asa din senin ca atunci nu o sa inteleaga cel mai probabil ce e cu tine, ci la 2 minute de la probabila tachinare. Prima data nu o sa isi dea seama dar imediat dupa o sa banuiasca si o sa te intrebe> Ce ai? sau ceva de genu. Atunci tu spune-i ca o iubesti si intreab-o de ce se poarta asa cu tine. O sa ceara lamuriri si atunci puteti sa discutati totul liber

| AndrewApple explică (pentru Core_Octa_1992):

Am incercat să par supărat, dar ea nu conștientizează, poate e parte din jocul ei... Nu știu cum să mai continui.

| Core_Octa_1992 a răspuns (pentru AndrewApple):

Intreab-o atunci pur si simplu cand o face> De faci chestia asta daca stii ca ma deranjeaza. Cu siguranta constientizeaza, cel mai sigur e ca ignora ceea ce faci. Nu pentru ca nu ii pasa de tine, ci pentru ca e mai usor pentru ea (Asa evita discutia si isi continua jocul care o fascineaza).