| ALM2000RO a întrebat:

Salut TPU!
Mă numesc Mircea și am 23 de ani.
După cum am spus în postările scrise în septembrie, am hotărât încă de atunci să mă las de masturbare, deoarece nu mă mai excită deloc și o făceam doar mecanic și din obișnuință în ultimul an. Am explicat detalii în respectivele postări.
Pentru cei care îmi citesc prima dată postarea asta, precizez și că sunt asexual și aromantic.
Vreau în primul rând să anunț că de atunci, adică din a doua jumătate a lunii septembrie, nu m-am mai masturbat deloc (evident că n-am mai accesat nici filmele p0rno). Sunt foarte bine, s-ar putea să fi început chiar să mă dezobișnuiesc de labă, având în vedere că n-am simțit o clipă nevoia de a o face din nou (și am deja aproape o lună jumate de la ultima labă), nu tremur, nu simt nicio tensiune, nu sunt agitat, nu am vise umede și nu mai am nicio erecție, așa cum credeam că voi avea (toate aceste simptome) în atâta timp. (Pentru cei care citiți prima dată postarea mea, vă informez că mă masturbam cam odată la 7-10 zile, deci rar oricum am lua-o.)
Cred că îmi va fi foarte simplu să continui așa și deci să mă obișnuiesc 100% cu lipsa masturbării, mă consider deja dezobișnuit definitiv de asta, deoarece încă nu simt deloc nevoia să reîncep și cred că nici n-o voi mai simți (v-am zis că încă de multe luni în urmă -aproape un an de acum-, de dinainte de a mă lăsa, nu mai îmi făcea nicio plăcere - vă repet că găsiți asta și în postările din septembrie, adică începând cu vreo 6 postări în urmă de la cea de acum).
În al doilea rând am totuși o curiozitate mare: dacă continui să fiu calm și deci nu voi deveni tensionat și nici nu voi tremura, există posibilitatea să am totuși vise umede în somn de la lipsa masturbării? Dacă da, cu ce frecvență? Ultima poluție țin minte că am avut-o parcă pe la 17-18 ani, oricum atunci mă masturbam des, în medie cam la 2 zile.
Există studii științifice, medicale care fac legătura dintre lipsa/încetarea masturbării la adulți (mai ales la bărbați - bineînțeles, la cei asexuali ca mine, deci care nu compensează asta cu o viață sexuală) și frecvența mai ridicată a poluțiilor (viselor umede) în timpul nopții?
Doresc să mă lămuriți și pe mine cum stă treaba și să-mi trimiteți și niște link-uri cu studiile respective, dacă e cazul.
Mulțumesc!
O zi faină tuturor!

Răspuns Câştigător
| dullcat a răspuns:

,,Scientists believe wet dreams are caused by a rise in levels of the hormone testosterone that happens in a guy's body during puberty. Most guys have fewer wet dreams as they get older.'' - https://kidshealth.org/en/teens/stop-dreams.html

,,While masturbation may reduce the number of wet dreams a person experiences, it does not guarantee a person will never experience them.

Evidence linking masturbation and wet dreams is lacking, but a person can experiment to see if it helps in their situation.'' - https://www.medicalnewstoday.com/articles/321351#facts-and-myths

,,Whether you have a lot of them or you don't have any, it doesn't mean there's anything wrong with you.

Some guys have wet dreams a few times a week. Others may only have a couple of wet dreams during their entire life. (Some research shows that you might be more likely to have sexual dreams if you sleep on your stomach.)'' - https://www.webmd.com/teens/wet-dream-faq

https://www.health.com/wet-dreams-7110440

Din pacate, nu cred ca am gasit mare lucru. Poate userul doctorandus ti-ar fi de mai mare ajutor, daca ii scrii.

7 răspunsuri:
| CarmenCraciun a răspuns:

''sunt asexual și aromantic.'' Hi hi hi! Ce esti tu, ma? Lunatecule!

| StoicAnalysis a răspuns (pentru CarmenCraciun):

E un subiect foarte vast "asexualitatea". Nu cred ca merita sa etichetezi persoana inainte sa te documentezi despre ea.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru CarmenCraciun):

Nu toti suntem disperati dupa carne in gura, Carmen.

Răspuns utilizator avertizat
| ania a răspuns:

Felicitări pentru renunțarea la mastrbare.
Politiile nocturne sunt calea naturala de eliminare a spermei în lipsa activității sexuale, nu e nimic rău în asta. Felicitări și pentru renunțarea la filme porno. O conștiința mai ușoară e un lucru de neprețuit.

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Pe cine crezi ca intereseaza prostiile tale? Va informez laughing te informez ca nu ne intereseaza ce faci tu este fix treaba ta ca faci sau nu l@bă, ne doare fix undeva de prostiile tale. Cred ca esti nebun nu asexual mergi pe la psihiatrie si vorbeste cu ei.

Răspuns utilizator avertizat