1. Nu. Dacă e prima întâlnire, probabil că nu te cunoaște prea bine. Așa că fii băiat inteligent și oferă-i spațiul necesar.
2. Nu, aceeași chestie de mai sus. Evită atingerile, e prea devreme.
Dacă îți vine ideea să te duci cu un buchet de flori, să n-o faci. Florile se oferă educatoarei, invățătoarei, dirigintei, vecinei, mamei (etc) și neapărat la un eveniment.
Dacă tu te duci cu ditamai buchetul de flori la o întâlnire s-ar putea întâmpla 2 lucruri:
1. Îți râde în față.
2. E confuză și nu înțelege gestul. Și probabil se gândește ce căcat să facă cu el.
O floare, de preferat trandafir, îi dai unei fete atunci când relația voastră e puțin mai consistentă pentru că planta aia e simbolul iubirii. (parcă așa am auzit)
Nu o săruți la sfârșit. Dacă tu o conduci acasă și o săruți la despărțire, tot misterul ăla pe care tu ar trebui să încerci să-l creezi, va dispărea. Pe scurt, nu îi dai șansa să se gândească la tine în felul în care ar trebui. Dacă e puțin mai dezghețată și a avut câteva relații, un prim sărut de la tine nu înseamnă atât de mult pentru ea. Deci, nu te gândi că n-o să poată dormi la noapte c-o să se gândească la el.
În schimb, dacă n-o săruți, o să ai de câștigat prin simplu fapt că vei fi diferit. Cel mai probabil o să se întrebe de ce n-ai făcut-o, dacă ea e problema, dacă n-ai fost atrasă de ea suficient și toate astea.
Ar trebui să te îmbraci cât mai decent. Nu cămașă și papion, dar nici pantaloni scurți și șlapi. Ai grijă să fii curat, să nu miroși a transirație sau a ceapa mâncată aseară.
Asta e cam tot ce ar trebui să știi. Restul depinde de tine. Baftă!
1. Cand mergi la suc, cand te intorci de mana, eu zic ca daca o iei de mana nu-i dai in cap.
2.Nu o lua in brate din prima, o sa creada ca te dai la ea si esti genul ala de baiat. Poti sa o imbratisezi sau osaruti pe obraz.
P.S Du-i si niste trandafiri, o sa aprecieze gestul
Bafta!
Ok,mersi.Inca ceva, dupa intalnire, cand o conduc acasa(de mana..cred),pot sa o sarut pe obraz de noapte buna, sau ceva de genu..deci?
Fa ce simti. Si nu te mai purta injositor. Nu vreau sa te jignesc, dar la felul tau de aborda situatia nu m-as mir daca tipa ar profita de tine.
D) ii spui :''ai grija de tine '' ceva de genul si dupa aia o saruti pe obraz.
Poți s-o ții de mână, dar s-o faci într-un mod mai relaxant. Adică nu o apuci de mână și-o privești în ochi. Pur și simplu te poți juca cu mâna ei.
Uite, depinde mult câți ani aveți. Eu am adaptat răspunsul unei "întâlniri" a doi oameni puțin mai maturi.
Dacă voi aveți până în 15 ani, poți să faci unele gesturi, poți s-o săruți la final unde vrei tu.
Dar ca fată, la o anumită vârstă, după multe relații, dacă băiatul o sărută din prima îi dă totul din prima seară și nu se deosebește cu nimic față de cei dinaintea lui.
Până la urmă, ieșiți să vă cunoașteți mai bine, nu trebuie să vă combinați din prima seară.
Oricum, de chestiile astea o să-ți dai seama singur, pe parcurs.
Acum fă ce vrei și ce simți, o să observi dacă ea vrea să fie ținută de mână sau sărutată și va fi decizia ta dacă o vei face sau nu.
Ooo, mulți înainte.
Atunci, decizi tu ce faci. Eu ți-am dat niște idei, ți-am zis niște chestii, poți să încerci să faci ce-am zis eu și poți să încerci să faci opusul și-o să vezi care funcționează mai bine.
Oricum, nu totul se rezumă la asta și nu e nimic bătut în cuie. Până la urmă contează cel mai mult cum te comporți tu cu ea, eu ți-am dat doar niște sfaturi.
Salut omule! Sunt de seama cu tine si am trecut prin multe esecuri si succese in lungul anilor, totul depinde de fata, daca e fata sensibilă e bine sa faci ce au zis cei care au comentat, dar daca e fata mai cu tupeu la prima întâlnire o saruri direct.atata timp cat e o fata cu tupeu ii trebuie un băiat tot cu tupeu, la prima întâlnire nu am făcut niciodată cadou, daca o obisnuiesti de la prima întâlnire cu cadouri o sa aibă pretenția sa-i faci un cadou si la a doua întâlnire, cadou ii dai atunci cand simți tu ca poate fi ceva între voi, bafta! Fa ce ti-am spus eu si nu o sa regreti
George0197 întreabă: