anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salutare!
Spre finalul anului trecut, intrând intr-un nou grup de persoane, am intalnit o tipa cu care am făcut click pe loc.
Am început sa vorbim si sa ne vedem foarte des. Marea ei problema era ca este mai mare decât mine (7 ani). Avea niște temeri cum ca ar urma sa o părăsesc in cativa ani pentru o femeie mai tânăra si nu numai asta. De comun acord, am decis ca in perioada următoare sa ne cunoaștem, iar daca unul dintre noi va face pași înapoi, sa ramanem prieteni.
Au urmat 3 luni in care totul a fost la fel ca intr-o relație, sărutări, mesaje de buna dimineața si de noapte buna, convorbiri lungi la telefon, plimbări de mâna etc. Totul părea sa meargă perfect.
Apoi, din senin, la doar o zi dupa ce mi-a spus ca ii este dor de mine si abia așteaptă sa ma vadă, mi-a zis ca si-a dat seama ca nu simte ceea ce credea ca simte si ca ea e prea mare pentru mine si eu prea mic pentru ea. Si ca ar trebui sa ramanem prieteni.
Chestia asta m-a lovit ca un cuțit in inima in momentul ala, pentru ca deși hotărâsem asta de la bun început, bunul demers al ultimilor luni, m-a făcut sa cred ca nu e posibil o ruptura asa brusca din partea ei.
Fiind un om de cuvânt, i-am acceptat decizia fără sa fac mare tam-tam. Doar am întrebat-o daca e sigura si mi-a spus ca asta simte. Apoi nu am insistat.
A trecut o luna si de atunci, am mai vorbit si ne-am mai vazut ca prieteni, in grupul comun. De fiecare data ea pare super ok, se comporta cu mine ca si cu un prieten, ca si cand nimic nu s-ar fi întâmplat între noi. In schimb, eu nu ma pot opri sa nu ma gândesc la ea. Noaptea si diminețile, mintea mi-o ia razna, doar ea este in capul meu. Si nu ii pot spune asta din cauza promisiunii făcute la început. Pe de o parte si eu sunt conștient ca sunt diferențe destul de mari între noi din cauza vârstei, ca suntem in etape diferite ale vietii si ca s-ar putea ca o relație de durata sa nu meargă. Dar nu ma pot opri sa ma gândesc la ea! Nu știu ce sa fac.
Daca are cineva răbdare sa citească tot ce am scris si imi poate da un sfat, ii multumesc!

10 răspunsuri:
| BuBBlesykeSs a răspuns:

Sa treci peste si sa ti gasesti alta fata, si sa te impaci cu gandul ca asa sunt oameni vin si pleaca...

| Ely1234567 a răspuns:

Găsești o altă fata de vârsta ta și o uiți pe cealaltă

| Adry05 a răspuns:

Din moment ce continui să ieși în grupu ăsta unde e și ea logic că n-o poți uita

| Willis a răspuns:

Cam la fel este și când pierdem părinții. Este un șoc, dar viața merge înainte, vorba lu Freddie Mercury de la Queen : show must go on.

| Andreeush a răspuns:

Trebuie să accepți situația și să treci mai departe.
O să găsești pe altcineva cu care să fii.

| Sofer a răspuns:

7 ani nu e o diferență asa mare. Arătai ca o iubești și spune-i ca nu te interesează diferența de vârstă dintre voi. Simte ceva pentru tine? Câți ani ai și cât are ea?

PsihoSex
| PsihoSex a răspuns:

Cred ca a intalnit altul cu cativa ani mai mare, mai hotarat, care stie mult mai bine ce si cum, si s-a atasat de ala, vrand nevrand, si sorry, poate au si pus-o deja si de aceea s-a hotarat sa te elibereze.
Fii tare si cauta alta, mai potrivita, fi curat, manierat, finut, manichiura si dantura impecabile, amuzant si o sa fie bine!
Invata sa preludiezi suficient, fa Petting cateva luni, si ai sa o uiti urgent!
Dar nu sta in casa, iesi si socializeaza si nu te mai gandi la ea!
Optimism si success!

| SG1995 a răspuns:

7 ani nu e diferență mare bro, doar că așa sunt femeile, creează dileme care nu există uneori.
Pe scurt ea e nesigură de faptul că va merge relația de frică ca peste vreo 5-6-10 ani să nu ți se pară urâtă, ceea ce e irelevant mai ales dacă ajungi să iubești o persoană, în plus frumusețea nu tine cont de vârstă, am văzut tipe atractive care erau trecute de mult de prima tinerețe.

| SG1995 a răspuns (pentru PsihoSex):

Dacă a făcut asta și n-avut tupeu să-i zică în față: "nu ne potrivim, mă văd cu altul" e de.

PsihoSex
| PsihoSex a răspuns (pentru SG1995):

"Potrivitul" e ceva foarte complex, si periculos de invocat. de obicei se spune asa, ca sa se evite dialogul si explicatiile.