Salutare TPU! Trec printr o perioada dificilă și confuză. Eram până acum o săptămână Intr o relație de 4 ani și dintr o dată totul s-a terminat. Totul a mers bine vreo 2 ani până când am început să mă schimb,fara sa îmi dau seama,apoi au început mai multe certuri și reproșuri din partea mea. Iubita mea sau fosta,nu știu,e greu oricum, a început să ia pastile de calmare,sa plângă serile, fara ca eu sa știu și fără că eu sa îmi dau câtuși de puțin seama. Ce-i drept ne iubeam foarte mult, chiar daca eu am fost copil și nu am știut să mă comport în relație. S a chinuit încă 2 ani cu mine, pentru că mă iubea și încă o face foarte mult. In tot acest timp toată lumea îi spunea să ne despărțim că îi face rău relația asta, dar ea nu a vrut. Încetul cu încetul am inceput să îmi deschid ochii, dar ea trecând prin toate astea timp de 2 ani..mda. Deci e clar, nu era bine doar mă făcea să cred că e bine. S a răcit, dar nu am băgat de seama.Au fost momente foarte frumoase între noi,ne am făcut promisiuni,ne am iubit atât de mult,dar nu prea am știut să gestionez situația. Ea fiind la facultate nu ne am putut vedea tot timpul,așa că îmi promisese că voi dormi la ea in weekend,asta se întâmpla fix acum o săptămână. Mă pregătesc,îmi pun hainele la mine și când sunt aproape o sun și îmi răspunde că e o prietena la ea și că rămâne la ea. Ok,și atunci m-am aprins. Ne am văzut și mi-a spus că în timpul asta a realizat că e mai ok fara mine,că e fericita. Am înnebunit atunci, din băiatul ăla tare care era "indiferent" a început să curgă șiroaie de lacrimi. Până la urmă am dres o și am rămas la ea, plângând toată noaptea și făcând tot ce mi-a stat în putință să fim din nou..nimic! Încă ne iubim atât de mult.dar ea trecând prin toate cele întâmplate a găsit o portiță prin care sa evadeze din relația asta,a găsit tăria necesara sa o facă,dar lăsând loc de împăcare. Mi a spus sa ii las timp de gândire,să își pună ordine în gânduri și în viața. Ii e frica că o lună va merge bine și apoi voi fi la fel din nou,de fapt nu crede că mă pot schimba,dar a spus sa ii dau timp. In acest timp vorbim,mereu am făcut o,nu pot sa o las nici așa fără să dau vreun semn pentru că am impresia că o să o pierd de tot. De atunci zilele trec greu,sperând de pe o zi pe alta ca Intr un final va fi bine,mă macină acest gând... așteptând ziua de mâine. Am întrebat o chiar și azi daca s-a schimbat ceva și mi-a spus că toate sentimentele sunt inca acolo,asta mi-a confirmat și mama ei. Până și ai mei au încercat să o împace cu mine dar nu au reușit. Tot ce fac acum e sa aștept și să vorbesc cu ea în fiecare zi, puțin,cat se poate. Mai are rost să zic cum mă simt? Nu prea cred. Îmi e dor de noi.și ei ii e. Mi a spus că și ar dori sa mai ieșim dar ca prieteni. Incerc sa ii arat că m-am schimbat,vorbind cu ea și încercând să mai iesim. Credeți că mai am vreo șansă? Încă mai pot sa aștept,încă mai pot sa îndur dar nu pentru mult timp...îmi e atât de greu. Credeam că iubirea asta e totul,adică ne iubim, ne împăcăm, dar nu e chiar asa. Încă suferă după mine și după tot ce am făcut.Asta e doar un fragment din cele întâmplate,e prea mult de scris. Până și astăzi am incercat sa o împac dar fara succes. Mi a spus sa aștept,pot sa ii scriu,pot sa fac ce vreau eu, doar sa aștept. Aștept ceva de la voi, orice e bine venit.mulțumesc ca ați citit până aici. Toate cele bune!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook