DA, în general, se produce o sângerare în momentul deflorării ( ruperii membranei himenale ).
Această sângerare se produce în momentul în care se RUPE himenul.
De obicei, această sângerare este redusă : cam 20 % dintre fete NU sângerează DELOC la dezvirginare, iar la aproximativ 30-50 % dintre fete sângerarea este foarte slabă ( aproape neobservabilă ).
Uneori, sângerarea nici nu o observaţi în momentul actului sexual, ci DOAR după terminarea acestuia ( eventual, în momentul în care faci duş sau urinezi ).
Dacă sângerarea nu este abundentă PUTEŢI continua actul sexual fără nici o problemă.
Dacă sângerarea este mai abundentă, atunci întrerupeţi actul sexual pentru 2-5 minute, stai cu picioarele apropiate şi sângerarea se va opri. După aceea este indicat să te speli cu puţină apă ( fără săpun ).
După aceea PUTEŢI continua actul sexual.
NU este jenant pentru partener ( nu are de ce să fie, este o chestie normală ), oricum TREBUIE să folosească prezervativul!
Având în vedere aceste întrebări ale tale, presupun că te "pregăteşti" să-ţi începi viaţa sexuală ( cât de curând ).
Corect.
Mentionez ca pentru fata, penetrarea se face destul de greu si de dureros daca nu e suficient de excitata (daca nu se "uda" destul acolo jos) si de relaxata. Deci nu te grabi si va putea fi placut pentru amandoi